PAS propune modificarea vârstei de pensionare de dinainte de anul 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol Sursa Shutterstock
FOTO simbol Sursa Shutterstock

Fracţiunea PAS a prezentat un proiect de lege cu privire la unele modificări în sistemul public de pensii. Se prevede introducerea pensei pentru cariera lungă, revenirea la condiţiile de pensionare de dinainte de anul 2020 şi revizuirea formulei de indexare.

„Misiunea unor politicieni responsabili este să ia decizii calculate, asumate de care să beneficieze cetăţenii şi care să le aducă plusvaloare pe termen mediu şi pe termen lung, reieşind din condiţiile obiective”, a menţionat Dan Perciun, preşedinte al Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, în cadrul unui briefing de presă.

PAS a revenit asupra proiectului de lege votat de către majoritatea PSRM – Şor pe 16 decembrie 2020, atunci când reforma care a revizuit vârsta de pensionare a fost dată peste cap. Acel proiect de lege a fost votat fără avizul Guvernului, ceea ce însemnă că este neconstituţional. 

„Acel proiect de lege nu a avut niciun fel de calcul aferent”, a menţionat Dan Perciun. 

PAS a revenit asupra acelei iniţiative şi restabileşte graficul de majorare a vârstei de pensionare care a existat din 2018 până în 2020. Ca motive, Dan Perciun a menţionat că în ultimii ani în Moldova sunt tot mai puţini oameni care muncesc, care achită pensiile pensionarilor de astăzi. 

„Dacă în anul 2014 pentru fiecare pensionar aveam 1,38 de angajaţi, persoane care achitau contribuţii în fondul de asigurări sociale, astăzi acest indicator s-a redus la 1,23. Ne apropiem de un raport 1 la 1”, a specificat Dan Perciun. În ultimii ani din bugetul de stat transferurile spre bugetul de asigurări sociale sunt în continuă creştere. „Avem un fond de pensii care nu este sustenabil, care nu se autofinanţează din contribuţiile cetăţenilor”, a precizat Dan Perciun.

Costul proiectului votat de PSRM – Şor se ridică la 1,5 mlrd lei anual, mai mult de 6 mlrd lei pentru următorii 4 ani – ceea ce este o problemă mare în condiţiile în care numărul angajaţilor în raport cu numărul pensionarilor este în scădere, iar bugetul asigurărilor sociale este unul deficitar. Trendurile demografice cu care se confruntă astăzi Republica Moldova arată că în structura populaţiei persoanele care au astăzi peste 60 de ani constituie 21,3%, iar 14% au peste 65 de ani. „Conform estimărilor Centrului pentru Cercetări Demografice, în următorii 20 de ani ponderea celor care au mai mult de 60 de ani va ajunge la 32,3%. Practic fiecare al treilea cetăţean al Republicii Moldova va avea mai mult de 60 de ani. Iar ponderea celor care au peste 65 de ani va creşte la 24,4%. Practic fiecare al patrulea cetăţean va avea peste 65 de ani”, a explicat Dan Perciun.

Creşterea graduală a vârstei de pensionare la 63 ani pentru femei şi bărbaţi se înscrie în trendurile globale şi regionale. „Toate ţările dezvoltate se confruntă cu probleme similare”, a specificat Dan Perciun.

Proiectul PAS prevede totuşi dreptul de pensionare, indiferent de vârstă, pentru persoanele care au stagiul de cotizare corespunzător. Este introdusă pensia pentru carieră lungă, de care vor putea beneficia cei care au un stagiu de cotizare, în cazul femeilor – cu 3 ani mai mare decât stagiul standard, iar în cazul bărbaţilor – cu 5 ani mai mare. Indiferent de vârstă, aceştia vor putea ieşi la pensie şi vor benefica de ea în sumă completă, a menţionat Dan Perciun. În 2022,  doamnele care un stagiu de cotizare mai mare de 35,6 ani şi domnii care au un stagiu de cotizare mai mare de 39 de ani vor putea ieşi la pensie. Acest stagiu urmează să crească gradual – în cazul doamnelor, la 37 (în 2024). În 2023 el va fi de 36, 6 ani.

Totodată, PAS a propus revizuirea formulei de indexarea a pensiilor. Indexarea urmează să aibă loc o dată pe an, în luna aprilie, în baza inflaţiei din anul trecut. Dar, în acelaşi timp, se prevede un coeficient real de majorare a pensiei cu 50% din creşterea economică pentru anul precedent, care se va include în pensia calculată. „Această majorare va fi oferită în sumă fixă, nu ca un procent din pensia fiecărei persoane, pentru toţi la fel, ca să ne asigurăm că cei care au pensia 15000 de lei sau 20000 sau 30000 de lei şi cei care au pensia 2200 lei, prin această măsură nu sunt trataţi diferit”, a explicat Dan Perciun.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite