Maia Sandu: Procuratura încearcă să-l protejeze pe Igor Dodon cu orice preţ

Maia Sandu: Procuratura încearcă să-l protejeze pe Igor Dodon cu orice preţ

Lidera PAS, Maia Sandu, afirmă că decizia Procuraturii Anticororupţie privind neînceperea urmării penale în cazul sacoşei pe care a primit-o Igor Dodon de la Vlad Plahotniuc, în care se presupune că se afla o sumă imensă de bani, „este o bătaie de joc”. Potrivit ei, acest fapt înseamnă că procurorul general, Alexandru Stoianoglo, nu ar fi independent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Maia Sandu consideră că înregistrarea video era o dovadă suficientă pentru ca Igor Dodon să fie tras la răspundere penală. Ex-premierul susţine că Procuratura Generală „încearcă să-l protejeze pe Igor Dodon cu orice preţ ”.

„Pe de altă parte, procurorul general îi umileşte pe cetăţenii cinstiţi ai acestei ţări, venind cu o decizie argumentată aşa cum a fost ea argumentată. Din păcate, constatăm încă o dată că nu avem o procuratură independentă. Avem o procuratură subordonată parţial lui Igor Dodon, parţial, din câte povesteşte Igor Dodon, lui Plahotniuc, dacă tot ne spune că revine Plahotniuc. Asta se întâmplă pentru că la momentul potrivit nu s-a dorit nici curăţarea procuraturii, nici numirea la funcţia de procuror general a unui om independent şi curajos”, a declarat Maia Sandu la emisiunea „Secretele puterii” de la Jurnal TV.

Procuratura Anticorupţie a anunţat că a examinat denunţul depus de Andrei Năstase şi adresarea lui Iurie Reniţă prin care cereau investigarea circumstanţelor rezultate din înregistrările video în care Igor Dodon ar fi primit de la fostul lider PDM Vlad Plahotniuc o pungă, în care se prezuma că ar fi fost bani.

În rezultatul examinării materialelor acumulate în cadrul procesului penal, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că faptele persoanelor vizate în înregistrări nu întrunesc elementele vreunei infracţiuni.

În cadrul procesului penal nu a fost posibil de stabilit conţinutul sacoşei, precum şi subiectul ce a realizat înregistrarea, fapt determinant pentru urmărirea penală şi înaintarea vreunei acuzaţii penale. În context, adevărul judiciar a fost stabilit reieşind din minimul de posibilităţi de administrare a probelor de care a dispus Procuratura, respectiv, soluţia s-a bazat pe probele legal administrate, la moment, fiind epuizate posibilităţile de a administra alte probe.

Procurorii susţin că au iniţiat un proces penal în baza celor două denunţuri în cadrul căruia au fost examinate inclusiv secvenţele video prezentate pe 5 iunie 2020 de deputaţii Iurie Reniţă şi Lilian Carp cu privire la acţiunile pretins ilegale ale preşedintelui Republicii Moldova, dar şi scrisoarea anonimă cu aşa-zisele ”chitanţe” pentru bani.
 
Pentru stabilirea tuturor circumstanţelor, în cadrul acestui proces penal, ambii denunţători au fost audiaţi, iar autorul anonim al pretinselor ”chitanţe” nu a răspuns citaţiei de a se prezenta cu detaliile promise în presă. Nu şi-au găsit confirmarea nici alegaţiile deputatului Lilian Carp, potrivit căruia, Procuratura Anticorupţie ar fi deţinut de mai mult timp un stick cu înregistrări video, care au constituit obiectului de investigaţie a prezentului proces penal.
   
Procuratura Anticorupţie a mai comunicat că în cazul în care, pe viitor, Procuraturii îi vor fi prezentate anumite informaţii sau probe relevante ce ar afecta temeinicia soluţiei adoptate, hotărârea de neîncepere a urmăririi penale poate fi revăzută şi, după caz, procesul penal poate fi reluat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările