Legea Procuraturii a fost promulgată. Maia Sandu: Vom construi un stat de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Legea ce instituie mecanismul de evaluare a activităţii procurorului general a fost promulgată de preşedintele Maia Sandu. Şeful statului califică drept nefondate criticile societăţii civile şi a opoziţiei care invocă „un atentat la adresa independenţei Procuraturii prin intermediul acestei legi”, notează IPN.

Şeful statului spune că menirea acestei legi este de a începe construcţia unui veritabil stat de drept, cu o Procuratură care să nu fie dependentă de grupări criminale.

Preşedintele Maia Sandu a menţionat că modificările operate de PAS la Legea cu privire la Procuratură nu au menirea să subjuge instituţia Procuraturi Generale unei formaţiuni politice, ci au menirea de a o scoate din captivitatea unor grupări criminale.

„Am promulgat deja legea. Noi astăzi nu avem stat de drept, ca să vină societatea civilă şi să ne spună că atentăm la independenţa statului de drept. Noi suntem la etapa la care trebuie să creăm acest stat de drept. Noi îl vom crea şi abia atunci vom avea grijă ca acest stat de drept să nu stea la cheremul politicienilor şi să nu fie influenţat politic. Noi avem astăzi rămăşiţe ale sistemului lui Plahontiuc, cu judecători şi procurori care fac parte din grupări criminale”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chişinău.

Maia Sandu spune că guvernarea preia din experienţa României la capitolul construcţia unui stat de drept, iar PAS este gata să-şi asume responsabilitatea politică pentru această reformă.

„Noi nu suntem la etapa la care să protejăm sistemul, ci la etapa la care trebuie să-l curăţăm. În România a venit Ministerul Justiţiei, şi-a asumat ministrul responsabilitatea şi a numit procurorii la DNA şi de acolo a pornit construcţia unei instituţii independente. Monica Macovei nu a numit procurorii respectivi ca să-i poată controla, pentru că este om cinstit şi nu avea de ce să-i fie frică de procurori independenţi. Aşa este şi în cazul nostru, noi nu ne dorim o Procuratură dependentă de noi, ci ne dorim o Procuratură care să nu fie dependentă de grupări criminale”, a spus Maia Sandu.

Modificările operate Legii cu privire la Procuratură vizează instituirea unui mecanism de evaluare a activităţii procurorului general prin crearea unei comisii de evaluare. În eventualitatea în care comisia de evaluare acordă calificativul „nesatisfăcător” activităţii procurorului general, Consiliul Superior al Procurorilor propune şefului statului eliberarea sa din funcţie. Printr-un proiect de lege, PAS a modificat şi componenţa CSP. Astfel, numărul membrilor CSP a fost redus de la 15 la 12, prin excluderea Procurorului General, a Procurorului UTA Găgăuzia şi a preşedintelui Uniunii Avocaţilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite