„Eşecul comunist“ prevestitor de rele

Circa 7.000 de membri PCRM şi simpatizanţi comunişti au manifestat pe 23 noiembrie în centrul Chişinăului, cerând demisia Guvernului, alegeri anticipate şi renunţarea la vectorul european. FOTO: Tudor Iovu

Aşa-numitul marş spre Chişinău, de sâmbătă, urma să fie punctul culminat al mult trâmbiţatei „revoluţii de catifea“ a lui Voronin. Ceea ce se anunţa a fi o mega manifestaţie care să zdruncine fotoliile guvernanţilor şi să-i determine să întoarcă vectorul politicii externe spre Est, cu o săptâmână înainte de summitul de la Vilnius, n-a fost decât încă o acţiune zgomotoasă a comuniştilor, ca multe altele cu care ne-au obişnuit în ultimul timp.

N-au fost zeci de mii de oameni, cum se laudă PCRM, ci câteva mii, majoritatea bătrâni săraci şi etnici ruşi, pentru care Voronin întruchipează visul reîntoarcerii în URSS, unde salamul era ieftin, iar limba lui Lenin – stăpână. Au venit în marş, au fluturat steaguri roşii, au ascultat bătăi de tobe şi discursuri pline de replici grosiere şi expresii înveninate la adresa puterii, au scandat în rusă lozinci anti-UE şi împotriva guvernării, au făcut un cerc în jurul Guvernului, au adoptat o declaraţie, iar exact la ora prânzului, în acordurile false ale cântecului sovietic „Deni Pobedî“ interpretat de liderul PCRM, s-au împrăştiat.

„Revoluţia comunistă a eşuat, drumul spre Vilnius e liber“, „Comuniştii au aruncat banii Moscovei pe apa sâmbetei“, „Revoluţia PCRM – eşec total“..., s-au grăbit să decreteze bloggerii şi comentatorii politici. Colaje din poze de la mitingul pro-Europa din 3 noiembrie, organizat de partidele democratice, şi cel al comuniştilor, din 23 noiembrie, însoţite de comentarii privind diferenţa mare dintre numărul de participanţi, au umplut site-urile de ştiri şi reţelele de socializare. Pe Facebook s-a declanşat o euforie generalizată pentru faptul că „revoluţia a eşuat lamentabil“ şi „PCRM s-a făcut de cacao“...

Dar oare nu ne grăbim să-i cântăm prohodul Partidului Comuniştilor? De ce ne bucurăm că PCRM a reuşit să mobilizeze DOAR 6.000-7.000 de simpatizanţi, când ar trebui să ne îngrijorăm că Voronin, fără resurse administrative, cu un mesaj agresiv şi neclar, a putut să adune în centrul Chişinăului TOCMAI 6.000-7.000 de oameni? E adevărat, au fost şi dintre cei aduşi de „vecinu’ care ne-o turnat un pahar de jin“, şi gură-cască, şi mulţi rătăciţi, şi tineri plătiţi, probabil, şi câţiva epileptici, sărmanii!...

Dar majoritatea sunt cei care, de ani de zile, conştient, îl votează pe Vladimir Voronin, indiferent ce spune şi ce face acesta. Nu-i deranjează că acesta, cu mâinile deja tremurânde, debitează inepţii despre faptul că „putem construi Europa acasă doar dacă Moldova va face parte din Uniunea Vamală“, înfierează „hoţii şi oligarhii de la conducere“, uitând cum s-au îmbogăţit ei, comuniştii, în opt ani de guvernare; sare în apărarea Bisericii şi a moralei creştine, dar se consideră continuatori ai cauzei comuniştilor sovietici, care au distrus lăcaşuri sfinte şi au omorât oameni pentru credinţă. Pensionarilor care-l aplaudă pe Vladimir Voronin nici prin cap nu le trece că idolul lor nu e deloc sărac şi că preferă să-şi odihnească oasele în „nesuferita“ Europă, la Karlovy Vary, nu în matuşka Rusie căreia vrea să-i închine Moldova.  

Nostalgici după imperiul sovietic, veşnic supăraţi pe „hoţii democraţi“, pe „rumânskie naţionalistî“, pe „Evropa şi americanii care vor să ocupe Moldova“, aceşti oameni ar putea, prin votul lor, la următoarele alegeri parlamentare, să reediteze coşmarul nostru din noaptea de 25 spre 26 februarie 2001, când rezultatele scrutinului îi aduceau pe comunişti la putere, pentru opt ani lungi. Şi atunci, cu un an înainte de alegeri, partidele democrate subestimaseră puterea comuniştilor, ba chiar le oferiseră şi un „cadou“, mărind pragul electoral, sub care au rămas apoi chiar câteva dintre formaţiunile care au votat pentru asta...

Nu cred că PCRM şi-a propus, la modul serios, să realizeze sămbătă un succes răsunător. Este cel puţin alogic să vrei să răstorni Guvernul într-o sâmbătă, când în clădire e doar paza, iar premierul are zi de odihnă, ca şi toţi bugetarii. Comuniştii pur şi simplu zădărăsc guvernarea, vor să se menţină în vizorul opiniei publice, să-şi verifice capacităţile organizatorice şi să le demonstreze comanditarilor de la Moscova că nu papă degeaba banii. Ţinta lor este, de fapt, să câştige alegerile din 2014, iar sondajele de opinie, oricât ar spune unii politicieni că nu cred în ele, ne arată că nu este deloc una imposibil de realizat.   

Sper că bucuria afişată de reprezentanţii şi susţinătorii partidelor democratice în legătură cu „eşecul revoluţiei de catifea“ este menită doar să creeze în capetele alegătorilor imaginea unui PCRM slăbit şi că, de fapt, aceste formaţiuni nu se îmbată cu apă rece, ci şi-au gândit strategii serioase pentru a nu permite revenirea comuniştilor la putere. Aceste strategii trebuie să presupună nu doar propagandă şi să nu se bazeze doar pe speranţa că Uniunea Europeană ne va da, aşa cum a promis, asociere, acces liber pe piaţă şi călătorii fără vize. Partidele democratice trebuie să ofere şi ceva pe pâine alegătorilor, dar şi să-i convingă că angajamentele de a lupta cu corupţia nu sunt simple declaraţii. Dacă în anul care vine guvernanţii vor continua să-şi împartă caşcavalul, să-şi aplice lovituri sub centură şi să mimeze reforme, „eşecul comuniştilor“ se va transforma în succesul lor şi eşecul nostru, al tuturor, ca ţară cu aspiraţii europene.