Deputaţii din opoziţie au păreri împărţite privind alegerile anticipate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţii din opoziţie, cu păreri diferite despre alegerile anticipate FOTO: Adevărul
Deputaţii din opoziţie, cu păreri diferite despre alegerile anticipate FOTO: Adevărul

Cele două partide de stânga din opoziţia parlamentară, PSRM şi PCRM, se află pe poziţii diferite privind alegerile anticipate. În timp ce deputaţii din PSRM insistă asupra alegerilor parlamentare anticipate, reprezentanţii PCRM susţin că acestea ar fi în defavoarea cetăţenilor Republicii Moldova.

Potrivit IPN, deputatul PSRM, Vladimir Ţurcan, a declarat, în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune „Prime”, că nu există o altă cale de scoatere a ţării din criză decât anticipatele. „Noi nu ne dorim anticipate pentru a veni la putere. Alegerile anticipate sunt dorite de majoritatea cetăţenilor, care nu doresc ca aceşti corupţi să se mai afle la guvernare. Ultimele sondaje ne demonstrează acest lucru”, a declarat socialistul.

Pe de altă parte, deputatul PCRM, Sergiu Stati, consideră că alegerile anticipate „nu vor aduce nimic bun pentru societatea moldovenească”. „Noi am lansat apelul privind formarea unei alianţe de centru-stânga. Pe noi ne deranjează îndârjirea cu care PSRM se avântă în anticipate. Sperăm că clasa politică se va maturiza în timpul apropiat”, a declarat Stati.

Vitali Catană, expert în drept, susţine că socialiştii îşi doresc anticipate conducându-se de rezultatele sondajelor. „Alegerile anticipate nu doar că nu vor aduce nimic bun, dar va fi şi mai rău decât este. Dacă luăm cazul BEM şi Moldovagaz, lucrurile parcă au început să se mişte. Eventualele alegeri ar putea opri acest lucru. Trebuie de înţeles, calea spre vindecare este dureroasă şi foarte dificilă”, a spus expertul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite