Andrei Năstase: Dacă Primăria Chişinău va ajunge pe mâinile socialiştilor, în Capitală va fi dezastru

Andrei Năstase: Dacă Primăria Chişinău va ajunge pe mâinile socialiştilor, în Capitală va fi dezastru

Liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, susţine că va candida la alegerile locale din municipiul Chişinău pentru a câştiga Primăria. Totodată, politicianul spune că, dacă Primăria Chişinău va ajunge pe mâinile socialiştilor, atunci în Capitală va fi dezastru. Declaraţiile au fost făcute la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.transmite IPN.

„Eu merg în aceste alegeri pentru a câştiga pentru că este esenţial ca Primăria Chişinău să aibă un primar competent, un primar care şi-a demonstrat calităţile, un primar care nu vorbeşte despre proiecte de scurtă durată, dar de lungă durată, un primar capabil să asigure finanţare pentru proiecte de lungă durată în beneficiul cetăţenilor”, a declarat Andrei Năstase.

Dacă nu va reuşi să câştige fotoliul de edil al capitalei, Andrei Năstase spune că va reveni la Ministerul de Interne, deşi nici nu se gândeşte la aşa ceva”. 

„Mă gândesc că voi putea convinge oamenii că e nevoie să facem dreptate în ceea ce priveşte anularea votului (n.r. votul la alegerile anticipate în municipiul Chişinău din anul 2018). În acelaşi timp, să ieşim masiv la vot astfel încât în Consiliul Municipal Chişinău să avem o majoritate confortabilă pentru a face reforme adevărate la nivelul Chişinăului, a suburbiilor, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii”, a declarat ministrul.

Deşi formaţiunea pe care o conduce a semnat cu Partidul Socialiştilor şi Partidul Acţiune şi Solidaritate un „pact de neagresiune”, Andrei Năstase spune că acest lucru nu-l împiedică să desfăşoare campania electorală. „Noi nu suntem parte a aceluiaşi bloc politic. Blocul politic ACUM are un candidat, socialiştii au alt candidat”, a explicat politicianul.

Andrei Năstase a notat faptul că acordul semnat acum câteva zile este o înţelegere la nivel instituţional, nu la nivel de partide. Potrivit lui, un acord politic s-a semnat în luna iunie, atunci când nu existau instituţii funcţionale. „Îmi doresc realizarea obiectivelor asumate”, spune el.

Totodată, politicianul spune că deşi în acordul menţionat nu este prevăzută numirea unui procuror european, el nu a renunţat niciodată la această idee. „Am spus că în momentul în care va fi selectat un om profesionist, capabil să livreze rezultate foarte bune, preşedintele are la îndemână instituţia acordării cetăţeniei”, a conchis liderul PPDA.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: