Impactul hidrocentralelor la ecosistemele râurilor, discutat de experţi moldoveni şi ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Impactul hidrocentralelor la ecosistemele râurilor şi pierderea serviciilor ecosistemice au fost discutate vineri, 28 iunie, în cadrul unui seminar care a întrunit la Chişinău experţi moldoveni, precum şi din Ucraina. ONG-iştii din domeniu au abordat şi facilitarea implementării cerinţelor europene pentru dezvoltarea hidroenergiei în Europa de Est.

Seminarul este organizat în cadrul proiectului „Aprecierea ecologică către hidroenergetică: susţinerea executării legislaţiei europene în dezvoltarea sectorului hidroenergetic în statele Parteneriatului Estic”. Proiectul este sprijinit financiar de Uniunea Europeană, în cadrul Programului de Parteneriat Estic al Forumului Societăţii Civile, în cooperare cu Proiectul „Crearea unui sistem de monitorizare transfrontalieră inovatoare a transformărilor ecosistemelor râurilor din bazinul Mării Negre sub impactul dezvoltării hidroenergetice şi al schimbărilor climatice” – HydroEcoNex, în cadrul Programului Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, finanţat de UE prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate.

Într-o conferinţă de presă la IPN, susţintă după eveniment, directorul executiv al Asociaţiei Internaţionale a Păstrătorilor Râului Eco-Tiras, Ilia Trombiţki, a declarat că în cadrul seminarului moldo-ucrainean au fost abordate aceste probleme cu scopul de a contribui la îmbunătăţirea situaţiei în cele două ţări. O atenţie deosebită este acordată şi elaborării politicilor cu ajutorul cărora hidroenergetica ar deveni mult mai ecologică în raport cu ecosistemele.

Ruslan Gavrilyuk, director executiv al Centrului Naţional de Mediu al Ucrainei, a menţionat că seminarul este o primă activitate din cadrul proiectului, care a fost lansat recent. Potrivit lui, subiectul discuţiilor este unul actual, discutat pe larg în societate, atât în Ucraina, cât şi în Republica Moldova. Impactul hidroenergiei asupra mediului ambiant a devenit un subiect de actualitate şi în celelalte state membre ale Parteneriatului Estic. Expertul a mai spus că anterior se afirma că hidroenergia este un izvor regenerabil, verde, sigur, care nu influenţează schimbările climaterice. Însă studiile mai noi denotă că, dacă nu sunt respectate normele legale, impact negativ asupra ecosistemelor există.

Elena Zubcov, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a subliniat că acest proiect se axează pe evaluarea şi estimarea impactului complexului hidroenergetic nistrean asupra Nistrului. „Este o problemă vitală pentru noi, Moldova, deoarece vedem degradarea fluviului Nistru. Şi cu timpul, pierderm acel ecosistem al fluviului, care devine din ecosistem fluvial sau curgător într-un ecosistem de lacuri”, a notat Elena Zubcov.

Halina Protsiv, preşedinta asociaţiei „Krai” din regiunea Ternopol, a menţionat că dacă un organism viu, care conţine şi apă, va fi împărţit pe părţi – mână, picior, lichid etc., acest organism nu va mai fi viu. Şi la fel este şi bazinul fluviului Nistru, care e format din râuri mai mici, medii, mai mari, care trebuie păstrate. Or, dacă intenţiile de a construi noi hidrocentrale pe Nistru se vor materializa, există riscul să fie afectat întregul bazin, fapt care ar afecta enorm şi populaţia.

Victor Melnychuk, expert din cadrul Centrului Naţional de Mediu de la Kiev, consideră atât Republica Moldova, cât şi Ucraina, au Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană şi acest fapt, le conferă şi oportunităţi de dezvoltare, dar aceste documente vin şi cu anumite obligaţii. Mai exact, cu anumite angajamente pe care guvernările, societatea trebuie să şi le asume.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite