Fostul ministru al Finanţelor a depistat o gaură de 8,5 miliarde lei în buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ex-ministrul de Finanţe Veaceslav Negruţa a identificat la Bugetul de stat o gaură la încasarea veniturilor, chiar dacă deprecierea leului a ajutat ca această gaura să fie relativ mică, de doar 800 milioane lei până acum.

"Se fac (între) văzute şi rezultatele bugetare din 2014. Vedem o gaură la încasarea veniturilor, chiar dacă deprecierea leului a ajutat enorm ca această gaura să fie relativ mică, de doar 800 milioane lei. Pe de altă parte, avem şi partea de cheltuieli neexecutată, conform prevederilor pentru perioada de la începutul anului, cu suma de aproape 5 miliarde lei. Avem şi un deficit de casă raportat de 0,9 miliarde lei", susţine Veaceslav Negruţa într-o postare pe blogul său.

Fostul ministru al Finanţelor în perioada 2009-2013 descrie şi care este adevărata situaţie la moment:
"Venituri: neîncasările până la sfârşit de an, cu cele 800 milioane până acum, vor fi de aproximativ 1,5 miliarde lei. În mare parte datorită modificărilor la politica fiscală (ţigări, autoturisme, iertări de obligaţiuni fiscale) şi neajustarea respectivă a Legii bugetului 2014. Dar şi din cauza încetinirii activităţilor economice şi comerciale. O stagnare economică (creştere economică zero) este probabilă pentru anul 2014.

Cheltuieli: neexecutarea părţii de cheltuieli va fi în creştere din cauza insuficienţei de mijloace financiare, atât la venituri cât şi ca surse de finanţare a deficitului, deoarece în bugetul 2014 nu sunt estimate şi indicate corect sumele angajamentelor noi asumate (sunt subestimate) pe parcursul anului 2014. Iar noi angajamente tot vin şi vin. Fără surse de acoperire. Astfel, este mare probabilitatea unei sume de angajamente neonorate în 2014 la nivel de cinci miliarde lei", afirmă Negruţa.

Potrivit specialistului deficitul de casă al bugetului nu va depăşi limitele stabilite în bugetul 2014, două miliarde de lei, la care însă se adaugă gaura la venituri de 1,5 miliarde şi gaura la cheltuieli de 5 miliarde.

Actuala guvernare se pregăteşte de plecare!?

"Ne apropiem de cifra de 8,5 miliarde lei. Această cifră este aproape ca şi în 2009, când gaura era de 8,5 miliarde lei. Dar situaţia este similară şi din mai multe puncte de vedere: Apar prea multe angajamente financiare fără surse de finanţare. Campania electorală amplifică această tendinţă. Sunt aplicate ajustări în politica fiscală în interesul anumitor grupuri de interese, dar în detrimentul stabilităţii financiare la nivel macroeconomic. Se lasă impresia că actuala guvernare se găteşte să plece în opoziţie. Asta reiese din faptul că nu sunt întreprinşi paşi pentru asigurarea pachetului financiar necesar a fi pus la dispoziţia Guvernului, imediat după alegeri, pentru a nu admite eventualele blocajele financiare ulterior", susţine Veaceslav Negruţa.

În opinia fostului ministru "astfel de găuri se acoperă prin câteva intervenţii „chirurgicale”. Dureroase. Dar ele puteau fi evitate. Acum, în 2014. Atunci, în 2009, erau inevitabile. Se pare că guvernarea actuală lasă mâinile în jos şi face tot ca opoziţiei să transforme ziua de 30 noiembrie într-o zi în care să se pună la îndoială tot ce s-a lucrat din 2009 încoace. Exact cum a făcut guvernarea de atunci, din 2009", constată Veaceslav Negruţa.

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor în perioada ianuarie-iulie 2014 la bugetul public naţional au fost acumulate venituri de 22,17 miliarde de lei, cu 766,6 milioane de lei mai puţin sau 96,7% din sarcinile stabilite pe perioada de gestiune. În comparaţie cu perioada similară a anului 2013, încasările au înregistrat o creştere de 2,27 miliarde de lei sau cu 11,4%.

Datele Ministerului Finanţelor relevă însă că majorarea atât de semnificativă a veniturilor bugetului se datorează în cea mai mare intrărilor de granturi şi credite externe.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite