Vedetele oscilează între piese noi şi plajă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelly Ciobanu a optat în acest an pentru o vacanţă la munte cu familia FOTO: unica.md
Nelly Ciobanu a optat în acest an pentru o vacanţă la munte cu familia FOTO: unica.md

Grecia, Italia, Cipru sau Sri Lanka. Sunt doar câteva dintre destinaţiile de odihnă pe care le aleg vedetele autohtone. În paralel, pregătesc hituri de vară sau lucrează la noi albume.

Au muncit la piese noi, au participat la festivaluri şi concerte şi au filmat videoclipuri, iar acum sunt gata să savureze vacanţa de vară. E vorba de vedetele autohtone care deja s-au bronzat pe plaje sau cele care abia îşi fac bagajele pentru a pleca la odihnă.

Olia Tira mărturiseşte că, deşi nu are timp pentru o vacanţă îndelungată, e gata să renunţe la unele zile de muncă pentru a-şi vedea sora din Cipru. „Am devenit de curând mătuşă şi ţin neapărat să-mi văd nepotul. Ceva mai târziu, voi pleca la mare cu soţul, undeva departe de ochii lumii “, spune cântăreaţa, dar nu dezvăluie destinaţia.

Nu abandonează însă planurile profesionale. „Am lansat de curând, neoficial, o nouă piesă şi în scurt timp urmează să o înregistrăm. Se numeşte «Life is a game» şi va avea două versiuni: cu versuri în limba rusă şi în engleză“, povesteşte vedeta.

Destinaţii favorite

La o melodie nouă, care urmează să apară în octombrie, lucrează şi Adrian Ursu. Cu toate acestea, artistul este cu gândul la concediu. „Mi-aş dori să vizitez Grecia, pentru că nu am fost niciodată acolo. Nu am decis unde anume voi merge, dar vreau să explorez locuri noi în acest an“, afirmă interpretul.

Oamenilor dornici de o vacanţă frumoasă, le recomandă Barcelona. „Am fost deja în acest oraş minunat, dar m-aş întoarce acolo de câteva ori. Barcelona se împarte în locaţii cu arhitectură minunată, plajă şi obiective turistice. Mai este şi zona cu parcuri şi cea olimpică. Am impresia că sunt trei oraşe în unul. E fascinant“, este impresionat Adrian.

adrian ursu

FOTO: Adrian Ursu este îndrăgostit de Barcelona

Ca şi el, Nelly Ciobanu are o destinaţie preferată. „Dubai este locul în care aş vrea neapărat să revin. Acolo am găsit meşteri minunaţi care fac de toate, de la brăţări până la covoare, iar bazarul oriental m-a lăsat fără cuvinte. Am şi un inel pe care mi l-am luat din Dubai ca suvenir“, explică artista.

În acest an, ea a primit o invitaţie la Palma de Mallorca, dar a optat pentru o vacanţă la munte cu familia. „Am ales izvoarele, pădurile şi aerul curat din Italia“, precizează preşedinta Uniunii Interpreţilor Profesionişti. 

Şi Aliona Moon, tânăra care ne-a reprezentat în acest an ţara la Eurovision, vrea să plece într-o călătorie vara aceasta. „Vreau să descopăr lucruri noi. Deocamdată, nu am văzut vreun loc în lume care să mă cucerească. Sunt aproape sigură că mă voi îndrăgosti de Paris, unde voi merge cu iubitul meu“, mărturiseşte Aliona, care pregăteşte un nou hit.

La mare, la toamnă

Şi dacă ea încă nu fost fermecată de nicio ţară, El Radu a îndrăgit Sri Lanka fără a o vizita. Artistul speră să evadeze cât de curând pe insula exotică. „Am devenit recent prezentator TV şi nu prea am timp de concediu. Urma să merg în Bulgaria, dar se pare că îmi voi amâna vacanţa până la sfârşitul verii, iar apoi voi pleca direct spre Sri Lanka“, susţine tânărul.

el radu

FOTO: În fiecare vară, El Radu este educator într-o tabără

Pentru unii artişti munca rămâne, totuşi, în prim-plan. Bunăoară, Cristy Rouge lucrează la cel de-al doilea album al său. „Marea o las pe mai târziu, pentru septembrie. Îmi place odihna activă, cu prietenii, aşa că voi călători cu maşina în Grecia sau Italia“, destăinuie interpreta.

Planuri profesionale pe vară are şi Dara. „Sunt implicată într-un nou proiect acum şi pregătesc nu doar o piesă, ci un material amplu, pe care vreau să-l ţin în secret deocamdată. Dacă voi găsi câteva zile libere, voi merge cu gaşca în nişte locuri mai puţin populare şi aglomerate“, afirmă Nicoleta Daraban.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite