Asociaţia Farmaciştilor critică modificările legislative făcute de PSRM-Şor: În farmaciile mobile ar putea fi vândute medicamente contrafăcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu crearea farmaciilor mobile, în R. Moldova ar putea fi vândute medicamente contrafăcute, cu termen expirat, iar cele cu prescripţie medicală ar putea fi eliberate fără reţetă. Totodată, există riscul ca medicamentele în aceste unităţi mobile să fie eliberate nu de specialişti, ci de oameni fără studii în domeniul farmacologiei. Declaraţia aparţine preşedintelui Asociaţiei Farmaciştilor din Republica Moldova, Ion Zgîrcu, transmite IPN.

Într-o conferinţă de presă, Ion Zgîrcu a spus că în farmaciile mobile nu ar exista condiţii optime de păstrare a medicamentelor. 

„Concomitent, pe piaţa farmaceutică se atestă o lipsă acută de cadre farmaceutice. Legea adoptată recent în Parlament va genera un consum iraţional de medicamente. Asistenţa cu medicamente a populaţiei poate fi asigurată la sate prin amplasarea raţională a  farmaciilor în localităţile rurale”, a precizat Ion Zgîrcu.

„Medicamentul nu este un simplu produs, iar pentru garantarea efectului terapeutic e necesar un regim special de depozitare şi transportare, corespunzător proprietăţilor sale fizico-chimice, ce nu pot fi asigurate în unitatea mobilă. Orice medicament poate deveni toxic în condiţii inadecvate de păstrare, la supradozare sau utilizare incorectă, fără consultaţia medicului”, a menţionat preşedintele Asociaţiei Farmaciştilor.

Ca reacţie, într-o declaraţie de presă, deputata platformei „Pentru Moldova”, Ruxanda Glavan, s-a arătat uimită de poziţia preşedintelui Asociaţiei Farmaciştilor, pe care a numit-o „ipocrizie”. Potrivit parlamentarei, Ion Zgîrcu anterior a activat într-o farmacie ce livra medicamente la domiciliu, ceea ce era în contradicţie cu legislaţia în vigoare de atunci.

Ruxanda Glavan mai spune că activitatea farmaciilor mobile, subiect ce a stârnit în Moldova discuţii în contradictorii, este pe larg aplicată în mai multe ţări europene. Potrivit deputatei, în SUA, Canada şi în Japonia se organizează, în mod obligatoriu, atât farmacii mobile, cât şi clinici mobile pentru consultarea cetăţenilor, în special pe timp de calamităţi naturale.

La 16 decembrie, Parlamentul a votat, în lectură finală, mai multe acte legislative, printre care şi legea privind farmaciile mobile. Actele legislative au fost votate de PSRM şi platforma „Pentru Moldova”, care include şi deputaţii Partidului „Şor”. În momentul votului, în sala plenului nu erau prezenţi deputaţii din Partidul „Acţiune şi Solidaritate”, Partidul „Platforma Demnitate şi Adevăr” şi cei din Partidul Democrat. Opoziţia, care a lipsit din plen în momentul votului, a comentat că legile au fost votate „pe ascuns, cu încălcarea gravă a regulamentului şi sunt toxice pentru cetăţenii Republicii Moldova”.

În Republica Moldova sunt înregistrate peste 1.400 de farmacii şi filiale ale acestora, dintre care 446 sunt în sate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite