Acuzaţie: Dosarul lui Butmalai a fost clasat la comandă

Acuzaţie: Dosarul
lui Butmalai a fost clasat la comandă

Ana Ursache vrea redeschiderea dosarului şi continuarea investigaţiilor. FOTO: captură video

Fostul deputat liberal-democrat Ion Butmalai nu s-a sinucis, ci a fost asasinat, a afirmat avocata Ana Ursachi. Aceasta i-a acuzat pe fostul vicepreşedinte al PD, Vladimir Plahotniuc, şi fostul lider al PLDM, Vlad Filat, că s-ar afla în spatele omorului. Totodată, Ursachi s-a arătat surprinsă de faptul că, la nici un an de la decesul lui Butmalai, procurorii au dispus clasarea cauzei penale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ana Ursache a prezentat în faţa jurnaliştilor ordonanţa de clasare a cauzei penale pe faptul decesului lui Ion Butmalai emisă de Procuratura raionului Cahul, despre care spune că este o aberaţie din punct de vedere profesional şi total contradictorie. Potrivit ei, procurorii au interpretat eronat un şir de fapte legate de moartea lui Butmalai, folosindu-le ca argumente pentru clasarea cauzei penale şi au invocat un şir de probe în acest sens, care, însă, nu se susţin. Totodată, nici măcar ipoteza suicidului, susţinută de procurori, nu ar fi fost probată şi argumentată suficient. Avocata a adus ca exemplu faptul că, deşi există probe clare care susţin ipoteza că Ion Butmalai s-ar fi aflat în relaţii ostile cu cei doi politicieni şi ar fi dat de înţeles că se teme pentru viaţa sa, procurorii menţioneză exact contrariul în ordonanţa emisă.

Expertiză psihiatrico-psihologică post-mortem

„Procurorul ar fi trebuit să indice cel puţin dacă i-a audiat pe Vlad Filat şi pe Vlad Plahotniuc ca să se convingă dacă au existat sau nu relaţii ostile între ei pentru că, uitaţi-vă ce scrie Butmalai: «De moartea mea să fie învinuiţi şi traşi la răspundere Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc». Acest lucru îl spune şi soţia, şi fiul şi acelaşi lucru l-au declarat mai mulţi martori”, a declarat Ursachi.

Copie a unei foi găsite de anchetatori pe biroul lui Ion Butmalai după moartea sa
 

Ursachi s-a aratat mirată de faptul că procurorii au invocat un raport de expertiză psihiatrico-psihologică post-mortem - „un argument aberant”, crede aceasta. „Vă imaginaţi, procurorul se bazează pe un raport de expertiză psihiatrico-psihologică, atenţie ... post-mortem, unde expertul scrie că, în perioada de până la deces, Butmalai, fiind afectat de cariera politică inclusiv de faptul că nu a fost inclus de PLDM  în lista de candidaţi pentru funcţia de deputat în Parlament, ar fi suferit stări de anxietate care au dus la deces. Cum a stabilit expertul acest fapt post-mortem?!”, s-a întrebat Ana Ursache.

Cauza penală, clasată la comanda lui Plahotniuc

Aceasta a mai spus că în toată perioada în care s-a desfăşurat ancheta, procurorii nu au vrut să cerceteze ipoteza unei crime cu toate că, pe lângă soţia şi fiul lui Butmalai, sunt suficiente persoane care susţin această ipoteză şi care ar putea da mărturii în acest sens. Astfel, Ursachi a declarat că fostul deputat PLDM a fost asasinat la comandă, deoarece „deţinea un şir de probe despre afacerile ilegale ale lui Plahotniuc şi Filat pe care intenţiona să le facă publice”. În acest context, Ana Ursache a spus că procurorul Evgheni Bancov care s-a ocupat de cazul lui Butmalai şi procurorul raionului Cahul, Ruslan Zamfirov, ar fi persoane controlate de Vladimir Plahotniuc şi astfel cazul ar fi fost clasat la comanda celui din urmă, după ce s-a „mimat” investigarea versiunii de suicid. Clasarea cauzei penale emisă de procurorul Bancov şi prezentată de Ursachi este motivată prin lipsa faptului infracţiunii.

Vrea continuarea investigaţiilor

Avocata a declarat că va face toate demersurile ca dosarul morţii lui Ion Butmalai să fie redeschis şi să fie cercetată versiunea unei crime şi a anunţat că a depus deja o plângere la Procuratura Generală în acest sens. Ea vrea să fie audiaţi un şir de politicieni, ex-colegi de-ai fostului deputat şi să fie luate în consideraţie mărturiile persoanelor care susţin varianta omorului.

Vladimir Plahotniuc nu a comentat deocamdată acuzaţiile aduse de Ana Ursachi, iar procurorii Evgheni Bancov şi Ruslan Zamfirov au refuzat să discute la acest subiect.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările