Protest al fiicei unui pacient diagnosticat post-mortem cu COVID. Zece zile nu a putut ridica trupul tatălui de la morgă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
protest

Familia unui bărbat care a murit în unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Bârlad, ulterior fiind confirmat cu COVID-19, a depus o plângere penală împotriva autorităţilor sanitare pe care le consideră vinovate de moartea acestuia. Reprezentanţii spitalului consideră acuzaţiile nefondate.

Bărbatul de 53 de ani, angajat la o societate de transport din Bârlad, a murit în noaptea de 27/28 noiembrie, la scurt timp după ce a ajuns la compartimentul de primiri urgenţe al spitalului. Familia susţine că nu avea probleme deosebite de sănătate, fiind cunoscut doar cu diabet şi hipertensiune arterială, pentru care lua tratament. Pe 27 noiembrie, bărbatul şi-a făcut analizele lunare de sânge pentru stabilirea glicemiei. Se simţea rău de câteva zile, iar medicul de familie ar fi refuzat să îl consulte, oferindu-i fiicei un bilet de trimitere la ORL, în timp ce tatăl său a fost pus să aştepte afară, în aer liber, pe o bancă. Ulterior, în cursul după-amiezii, familia a primit rezultatele de la analizele recoltate în cursul dimineţii la un laborator privat din oraş, ocazie cu care au fost informaţi că bărbatul are o glicemie uriaşă, de 417. Speriată că tatăl ei ar putea intra în comă diabetică în orice clipă, fiica a sunat la 112, solicitând ca o ambulanţă să se deplaseze de urgenţă pentru a-i transporta părintele la spital. Familia spune că a aşteptat cinci ore o ambulanţă, iar aceasta nu a venit.

„Am sunat de patru ori, a patra oară chiar s-au răstit la mine să nu mai ţin linia ocupată. Tatăl meu se simţea tot mai rău, luase o pastilă pentru a-i scădea glicemia, dar degeaba. De la Ambulanţă, mi-au spus că durează două ore până se dezinfectează o ambulanţă care se întoarce de la o urgenţă, că maşinile sunt plecate la alte cazuri grave, la pacienţi inconştienţi. Le-am spus că şi tatăl meu poate fi inconştient în orice clipă, i-am rugat să îmi spună cum şi ce să fac să îl ajut. Când am sunat a patra oară, mi-au spus să-l duc la centrul de permanenţă din oraş”, povesteşte fiica bărbatului.

Şi-a urcat tatăl pe braţe într-un taxi şi amândoi au ajuns la centrul de permanenţă din oraş, unde bărbatul a fost stabilizat, fiind ajutat să respire cu mască de oxigen. Ulterior, după cinci ore de aşteptare, a fost transportat la spitalul din Bârlad cu o ambulanţă.

Familia este convinsă că bărbatul nu avea COVID-19

La spitalul din Bârlad, bărbatul ar fi intrat în stop cardio-respirator, la scurt timp după ce a ajuns în urgenţe, imediat după ce i s-ar fi recoltat testul COVID-19, susţine fiica pacientului. După două zile de aşteptare, timp în care familia nu a putut ridica trupul neînsufleţit de la morgă, fiind zile libere (minivacanţa de 1 decembrie), aveau să vină şi rezultatele testului COVID, care indicau că bărbatul era infectat cu noul coronavirus.

”Arată omul acesta ca un bărbat pe moarte, bolanv? Este ultima lui poză”, afirmă fiica FOTO Arhivă personală

mort covid

Odată cu confirmarea diagnosticului, familia pacientului a fost carantinată la domiciliu. Disperată că nu îşi poate ridica tatăl de la morgă, fiica a protestat în faţa porţii imobilului în care locuieşte, aducând acuze grave cadrelor medicale. Familia a contactat un avocat şi a înaintat o plângere penală, solicitând tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Rudele sunt convinse că bărbatul a murit pentru că nu s-a intervenit rapid şi a intrat în comă diabetică.  Odată cu plângerea penală, familia a solicitat efectuarea unei necropsii pentru a se stabili cauza decesului.

Scandal la morgă

Zece zile au aşteptat membrii familiei pentru a lua trupul neînsufleţit de la morgă şi abia luni, 7 decembrie, fiica bărbatului a primit derogare, timp de patru ore, pentru a-şi putea înmormânta părintele. Femeia susţine că, deşi a primit rezultat negativ la testarea PCR pentru COVID-19, a fost izolată la domiciliu pentru 14 zile.  

Luni, 7 decembrie, când a fost programată înmormântarea bărbatului, a izbucnit un scandal în toată regula la morgă, acolo unde copiii decedatului au dus haine pentru ca angajaţii să-l îmbrace pe defunct. „Era pus ca un câine într-un sac legat. Am vrut să deschidem sacul să vedem dacă este tatăl nostru, dacă nu îngropăm alt mort, dar nu ne-au lasat. I-am dat hainele să le pună măcar peste sac. Alţii, înaintea noastră, care au dat bani la cei de la morgă au luat mortul îmbrăcat, la noi nu s-a putut”, a reproşat fiica defunctului, subliniind că angajatul Serviciului de Medicină Legală i-ar fi înjurat şi bruscat.

Într-un final, bărbatul de 53 de ani, a fost înmormântat la cimitirul din Bârlad, după rigorile deceselor COVID-19. „După ce se va termina ancheta, o să-l dezgropăm şi îl vom înmormânta creştineşte”, a completat fiica bărbatului.

Ce spun angajaţii spitalului şi ai ambulanţei

Reprezentanţii spitalului din Bârlad afirmă că acuzaţiile familiei sunt nefondate, subliniind că medicii nu modifică buletinele de analize medicale pentru a pune diagnosticul COVID-19 în fals, aşa cum sunt acuzaţi.

La rândul lor, reprezentanţii Ambulanţei, susţin că în această perioadă sunt pur şi simplu sufocaţi de numărul mare de urgenţe şi din această cauză apar timpi de aşteptare foarte mari.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Vaslui au precizat că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi se fac cercetări în acest sens.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum a ajuns o societate de stat să se dea singură în judecată pentru a recupera salarii şi prime acordate ilegal

Cum a fost pedepsit tatăl care şi-a legat fiul bolnav psihic, cu lanţul, de un copac

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite