Înşelăciunile prin metoda Accidentul, cu un nou mod de operare, fac ravagii la Vaslui. Zece persoane înşelate într-o singură săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Escrocii îndeamnă victimele să cumpere cartele telefonice de valori cât mai mari
Escrocii îndeamnă victimele să cumpere cartele telefonice de valori cât mai mari

De la începutul anului 2014, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui au fost înregistrate 15 de plângeri privind comiterea infracţiunii de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune prin metoda „Accidentul”. Escrocii, spun poliţiştii, şi-au schimbat modul de operare

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sunt în alertă maximă ăi desfăşoară cercetări pentru prinderea escrocilor. Victima, spun aceştia, este aleasă la întâmplare, prin formarea unei combinaţii de numere din reţelele de telefonie fixă, ori după studierea şi obţinerea unui minim de date referitoare la membrii familiei, numele, locul de domiciliu sau reşedinţă al acestora. Apelantul afirmă că este fiul (nepotul) potenţialei victime, susţine că a comis un accident rutier în urma căruia victima (în general un copil) este rănită grav. Motivează că are vocea schimbată din cauza emoţiilor sau rănilor, că se află la spital ori în arestul poliţiei. Conversaţia continuă prin intervenţia telefonică a ”avocatului”, al doilea infractor, care realizează instructajul: dacă se deţine telefon fix, receptorul va fi luat din furcă şi aşezat alături; nu se discută cu nimeni datorită gravităţii faptei; victima înşelăciunii este îndrumată să depună toţi banii din casă pe numele persoanei vătămate prin accidentul rutier, pentru ca aceasta să nu mai depună plângere.

Ca element de noutate, unii dintre cei care comit astfel de înşelăciuni, nu mai solicită depunerea unor sume de bani în anumite conturi, ci încărcarea unor cartele de telefonie mobilă. Cea mai mare sumă cu care a fost înşelată o persoană de la începutul anului este de 12.000 lei.  

Unei astfel de înşelăciuni i-a căzut victimă o femeie de 61 ani, din municipiul Vaslui. Pe 15 februarie, aceasta a primit un apel pe telefonul fix, de la o persoană de sex masculin care afirma că este fiul său, a provocat un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane şi i-a fost reţinut telefonul mobil. În conversaţie a intervenit o altă persoană, care s-a recomandat ca fiind avocatul tânărului şi a solicitat femeii suma de 3000 euro ca onorariu. Întrucât partea vătămată a afirmat că nu deţine suma respectivă, „avocatul” i-a cerut să achiziţioneze 5 cartele telefonice pre-paid şi să-i comunice codurile de reîncărcare, urmând ca aceste cheltuieli să fie scăzute din suma de 3000 euro. După achiziţionarea celor 5 cartele, a câte 25 euro fiecare, avocatul a mai solicitat alte 8 cartele de acelaşi fel, transmiterea codurilor de reîncărcare, precum şi distrugerea cartelelor cumpărate, lucruri pe care partea vătămată le-a şi făcut. Ulterior, femeia a realizat faptul că a fost înşelată cu suma totală de aproximativ 2000 lei şi a anunţat poliţia.

Două zile mai târziu, o altă femeie, de 72 ani, din municipiul Vaslui, a fost apelată telefonic de aşa-zisul nepot din Suedia, care i-a adus la cunoştinţă faptul că este pasibil de pedeapsa de şapte ani închisoare, întrucât este vinovat de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia o femeie şi copilul său au suferit vătămări corporale. Pentru a nu depune plângere partea vătămată, femeii de 72 ani i s-a solicitat suma de 3000 euro. Aceasta s-a deplasat la o unitate bancară din localitate şi a depus suma de 12.000 lei pe numele unei persoane pe care nu o cunoaşte, după care a comunicat numărul de referinţă al transferului.

Apelăm la persoanele care au rude apropiate ce se încadrează în profilul victimelor acestui tip de înşelăciune să ia legătura cu acestea şi să le prevină asupra  modului de operare folosit de către infractori, pentru a nu cădea în plasa acestora.”, a recomandat AlinaTonică, responsabil mass media din cadrul IPJ Vaslui. 

Citeşte şi: Cum să faci bani din închisoare. Trei deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul din Iaşi au reuşit să înşele o femeie prin metoda „accidentul“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite