Plăcerea pedalatului pe digul Begăi stricată la graniţa cu Serbia. Amenzi între 100 şi 1.000 de lei dacă ajungeţi pe fâşia de protecţie a frontierei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pista de biciclete de pe digul canalului Bega, inaugurată oficial în urmă cu două luni, dă bătăi de cap pentru cei care reuşesc să strabată distanţa până la graniţa cu Serbia.

Pedalarea pe pista de biciclete de pe digul canalului Bega, care leagă Timişoara de Serbia, se poate termina prost dacă cicliştii nu sunt atenţi în zona graniţei. Mai mulţi biciclişti s-au plâns că au fost amendaţi de poliţiştii de frontieră pentru că au pătruns în zona interzisă, deşi ei nu au făcut decât să îşi continue pedalarea pe pistă. La un moment dat, pe marginea pistei apare un indicator, însă acesta nu sare în ochii cicliştilor.

“Cu doi-trei kilometri înainte să se termine pista există un indicator vechi, cu scris vopsit, care spune că intri pe fâşia de protecţie şi că esti pasibil de amendă. Totuşi, pista continuă şi nu există vreo barieră, vreo inscripţie pe asfalt sau vreun alt indicator care să te anunţe din nou că nu ai voie să mergi mai departe. Poţi să treci lejer cu viteză pe lângă el, fără să-l vezi”, a povestit Darius Jula, unul din bicicliştii care a mers pe pistă.

Timişoreanul susţine că a văzut indicatorul, însă a dorit să meargă până la capăt de curiozitate. “Acolo mai erau doi biciclişti care stăteau la poveşti cu cei doi reprezentanţi ai poliţiei de frontieră. Ne-au fost cerute buletinele pentru identificare. Polistiştii erau vizibil supăraţi de faptul că am ajuns la ei. Ne-au spus că sunt nevoiţi să ne dea amendă”, a descris aventura Darius Jula, pe blogul său.

Acesta a primit cea mai mică amendă, de 100 de lei, plătibilă în 15 zile. Amenda maximă este 1.000 de lei. Dacă treci însă dincolo de ultimul semn de stop, care e la vreo doi-trei metri de unde se termina pista, intri pe teren sârbesc şi te vei alege cu dosar penal şi eşti pasibil chiar de închisoare de la şase luni la trei ani. 

image

Vor să pună barieră

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Timişoara cunosc situaţia de pe pista de biciclete. Spun însă că este problema celor care nu sunt atenţi la indicatorul din drum, pentru că odată trecuţi de ea, ajung în zona interzisă.


“În zonă, accesul se poate face doar pe baza aprobării scrise de şeful Poliţiei de Frontieră din zona respectivă. Altfel se aplică amenzile. Este o porţiune de 500 de metri de pistă care se află pe fâşia de protecţie a frontierei de stat. Necunoaşterea legii nu te exonerează de răspundere”, a declarat Mihael Leş, purtător de cuvânt Poliţia de Frontieră Timişoara.  
 

Cei de la Poliţia de Frontieră au recunoscut că este nevoie de o barieră şi au întreprins demersuile pentru realizarea ei. În acea zonă se va deschide un punct de frontieră atunci când şi sârbii vor termina pista de biciclete de la granite până în oraşul Zrenjanin. Deocamdată ei sunt la studiul de fezabilitate.

Proiectul a fost în valoare de peste două milioane de euro şi finanţat din fonduri europene în cadrul programului IPA de Cooperare Transfrontalieră Romania-Republica Serbia.   

Citiţi şi:

FOTO Pedalare din Timişoara până la graniţa cu Serbia. Pista de cicloturism de pe digul Begăi a fost inaugurată oficial

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite