Industria Timişoarei, de la înflorirea din imperiul Austro-Ungar la intreprinderile comuniste şi la şmecheriile din „democraţia originală”

Industria Timişoarei, de la înflorirea din imperiul Austro-Ungar la intreprinderile comuniste şi la şmecheriile din „democraţia originală”

Fabrica Guban a fost una din cele mai bune afaceri din perioada comunistă

În ciuda tranformărilor care au cuprins România după 1989, Timişoara a rămas unul din oraşele care s-au adaptat foarte bine noilor cerinţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Industrializarea Timişoarei a început în perioada autro-ungară. Prima fabrică a fost înfiinţată imediat după eliberarea Banatului de sub dominaţia otomană, în 1718. Este vorba de cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul de azi al României. În 1728 se înfiinţează fabrica de tutun, iar apoi se deschid fabrici din toate ramurile. Toate se ridicau pe malurile canalului Bega, pentru că transportul produselor se făcea pe apă. 
 
Fabrica de Cărămidă, Fabrica de Chibrituri, Fabrica de Pălării, Fabrica de Textile, Fabrica de Pantofi, Fabrica de Rafinărie şi Spirt (Solventul), Fabrica de Lanţuri, Fabrica de Ţigle, Fabrica de Ciocolată, Fabrica de Unt, Fabrica de Ciorapi, Fabrica de Baterii sunt numai o mică parte din înfloritoarea industrie timişoreană înainte de unirea Banatului cu România. 
 
Toate au avut mai târziu soarta naţionalizărilor, prin care statul a confiscate toate proprietăţile private. Pe scheletul vechii industrii din Timişoara a început construcţia coloşilor industriali pe vremea lui Ceauşescu, când în Timişoara au fost adusă forţă de muncă din toată colţurile României. Aproape totul s-a făcut praf după căderea comunismului, o dată cu trecerea la economia de piaţă şi privatizările dubioase. 
 
Decăderea unui brand
 
Uzina chimică Guban a fost înfiinţată în 1937, iar din 1959 produce încălţăminte, clădirile cunoscute acum fiind construite în anii ’60. 
 
Tiberiu Guban (93 de ani), fiul lui Blaziu Guban – întemeietorul celebrei fabrici de încălţăminte, genţi şi mase plastice din Timişoara – a povestit pentrui Adevărul cum a fost distrusă după Revoluţie una dintre cele mai profitabile afaceri de pe vremea lui Ceauşescu.
 
„Tata a lăsat fabrica la un nivel incredibil. După moartea lui, au fost puşi tot felul de directori care nu se pricepeau la nimic. Au fost 16 directori care nu erau interesaţi decât să jefuiască. Au furat tot timpul“, spune cu amărăciune Tiberiu Guban, care a primit în 2012 titlul de Cetăţean de Onoare a Timişoarei.
 
După Revoluţia din 1989, din cei 3.000 de angajaţi au mai rămăses doar câteva sute. Încet-încet s-a renunţat la producţia de mobilier, apoi la candelabre şi în final şi la crema de pantofi şi cea de încălţăminte de bărbaţi, rămânând doar producţia de pantofi de damă. 
 
Abia în anul 1995 s-a reuşit privatizarea fabricii, iar acum aceasta poartă numele de SC GP&Company S.A. şi face parte dintr-un grup de firme cu capital italian, însă foloseşte marca Guban pe produse.
Tiberiu Guban nu a rămas cu nimic din imperiul ridicat de tatăl său, deşi fabrica există şi astăzi. Este drept că în acte are alt nume, dar duce mai departe marca Guban. Acum, fostul inginer  are o pensie de 2.200 de lei.  
 
„Nu am primit nimic înapoi. Ne-am judecat, dar nu am avut bani să plătesc avocaţi. Cum e posibil să se folosească şi astăzi cineva de numele tău, numele familiei tale? Pot să spun că toată munca noastră a fost în zadar“, susţine cu revoltă Tiberiu Guban.
 
A rămas bătaia pe fierul vechi şi terenul
 
Fabrica de Spirt, care se transformă în Întreprinderea Chimică Solventul Timişoara, fost una dintre primele unităţi de profil petrochimic din România. Ultimii angajaţi au fost disponibilizaţi în 1997, iar locurile pe care se aflau instalaţiile şi clădirile companiei au fost lăsate în paragină, chiar dacă mulţi investitori şi-au făcut planuri mari cu acea locaţie. A urmat dezmembrarea instalaţiilor şi mai multe scandaluri legate de valorificarea fără drept a zeci de tone de fier vechi. Adevărata miză este, însă, reprezentată de zecile de hectare de teren, o comoară imobiliară care zace nefolosită. În scripetele agenţilor imobiliari, zona este trecută la capitolul „în curs de reconversie” de ani de zile.
 
Kandia a fost înfiinţată în 1895, ca fabrică de bomboane, şi avea iniţial mai puţin de 10 angajaţi. Dezvoltarea a fost fulminantă, mai ales la jumătatea secolului trecut, iar în perioada comunistă fabrica de ciocolată a avut chiar şi 800 de angajaţi. Acum zece ani, brand-ul a fost achiziţionat de firma bucureşteană Excelent, care a lichidat filiala timişoreană, continuând producţia în capitală. Ultimii 200 de angajaţi din Timişoara au fost concediaţi în 2004, iar patrimoniul a rămas în posesia firmei. Clădirea nu a mai fost utilizată, fiind acum în paragină.
 
Fabriicile care produceau pierderi mari şi nu exista posibilităţi financiare pentru retehnologizare, au fost închise. Totul s-a vândut la fier vechi, iar pe terenuri au început să se lupte samsarii imobiliari.
 
Iată câteva din intreprinderile care au funcţionat  la Timişoara înainte de 1989: Intreprinderea de reţele electrice, Intreprinderea mecanica, Intreprinderea “Tehnometal”, Intreprinderea de aparate electrice de masurat , Intreprinderea de lacuri si vopsele “Azur”, Intreprinderea de prelucrare a lemnului, Intreprinderea de prefabricate din beton, Intreprinderea “EXTRACERAM”, Intreprinderea textila “Bumbacul”, Intreprinderea “Textila Timisoara” , Intreprinderea textila “Garofita”, Intreprinderea Industria linii, Intreprinderea de pălării “Paltim”, Intreprinderea de tricotaje “1 Iunie”, Intreprinderea de confecţii “Bega”, Intreprinderea de încălţăminte “Banatul”, Intreprinderea de încălţăminte “Modern”, Intreprinderea română de piele, Intreprinderea de piele şi mănuşi,  Intreprinderea de mase plastice “Dermatina”, Intreprinderea de mase plastice şi încălţăminte “Victoria”,  Intreprinderea de spume poliuretanice, Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar, UMT etc.
 
Dintre cele care au supravieţuit democraţiei originale din România se află Fabrica Elba şi AEM, ale căror privatizări prin metoda Mebo s-au dovedit a fi reuşite. Au mai apărut în Timişoara concerne importante care şi-au deschis fabrici pe vechile colosuri comuniste. Un exemplu fericite este Procter&Gamble. 
 
În anii 90, Timişoara a căutat să se reorienteze şi să atragă investitori din Occdient. Cu o politică bine pusă la punct, administraţia condusă timp de 16 de ani de Gheorghe Ciuhandu a atras în Timişoara numeroase multinaţionale din Germania, dar nu numai. 
 
Au răsărit în Timişoara fabrici precum Coca-Cola, Continental, Alcatel, Siemens, Hella, Flextronics, Draxlmeier, Kathrein etc.
 
 
citeste totul despre: