Diplomatul Vasile Popovici, despre Mica Unire: „Ne-am unit tocmai pentru că ne recunoaştem originea latină, nu la o Dacie mitică care a dispărut“

Harta principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti FOTO Wikipedia.org

România sărbătoreşte luni, 24 Ianuarie 2022, 163 de ani de la Unirea Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti din 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Scriitorul şi diplomatul Vasile Popovici vorbeşte pentru „Adevărul” despre eveniment care s-a dovedit însă de o mare importanţă în istoria României.

Unirea Principatelor Române, cunoscută şi ca Mica Unire, a avut loc prin alipirea Moldovei şi Ţării Româneşti, bazat pe apopierea culturală şi economică dintre cele două ţări. Unirea s-a realizat, practic, prin alegerea aceluiaşi domn, colonelul moldovean Alexandru Ioan Cuza, în ambele Principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Demersul nu a fost unul deloc uşor şi unirea nu s-a putut împlini peste noapte. 

“Unirea nu a fost un eveniment care s-a petrecut într-o zi, la 24 ianuarie 1859. A fost un proces care începe chiar înainte de 1848, când au început să se pună bazele unificării şi a durat destul de mult după 1859, cel puţin până adoptarea Constituţiei de către noul monarh, Carol I, care a consfinţit numele România într-o Constituţie, la 1866”, a declarat scriitorul şi diplomatul Vasile Popovici. 

Mica Unire s-a petrecut într-un moment de slăbiciune a Imperiului Ţarist

Extrem de important a fost şi contextual politic al vremii, la nivel european.

“Geopolitic cumva lucrurile nu au fost depăşite din 1859 complet. De vreme ce, iată, soarta bună a istoriei naţionale nu a fost posibilă decât în momentul în care Imperiul Ţarist a avut un moment de slăbiciune. Soarta noastră bună în ultimii 200 de ani nu a fost posibilă decât atunci când ruşii au trecut prin momente de slăbiciune. Mica Unire s-a petrecut într-un moment de slăbiciune a Imperiului Ţarist şi anume, culmea, povestea e legată tot de peninsula Crimea, când Imperiul Ţarist a pierdut una din multiplele bătălii dintre turci şi ruşi. Exista o teamă în zonă că un principat puternic va crea probleme. Alianţele erau în felul următor. Viena şi puterile centrale eru aliată întotdeauna cu Imperiul Ţarist, împotriva Turciei şi Franţei. Prin urmare, Mica Unire nu ar fi fost posibilă fără o fereastră istorică care să găsească Moscova descoperită şi Imperiul Otoman într-o poziţie slăbită, cum începea să devină spre partea a doua a secolului al XIX-lea”, a mai spus Vasile Popovici.

“Ne-am unit tocmai pentru că ne recunoaştem originea latină”

Nu toată lumea a primit cu bucurie unirea. În Moldova exista un chiar un important curent separatist, principalii exponenţi fiind Nicolae Istrati, Gheorghe Asachi şi Costache Negruzzi. Moldovenii evocau, spre exemplu, luptele purtate de Ştefan cel Mare împotriva muntenilor. 

“Înainte de apropierea dintre cele două principate nu s-a făcut atât de natural pe cât astăzi ni se pare, când ne e clară în minte că moldovenii şi valahi sunt parte din acelaşi popor. Nu exista o conştinţă naţională. Crearea conştinţei naţionale e şi el un proces îndelungat. Este o idee care trebuie să prindă contur încetul cu încetul. Timp de sute de ani, cele două principate au trăit ca două ţări distincte, deşi exista sentimentul că noi vorbim o limbă comună, valaha, care este o limbă latină. 

De aceea când aud astăzi prostiile aşa zişilor naţionalişti care ne vorbesc despre daci şi nu despre origina latină a limbii române şi despre felul în care a luat naştere poporul, accentuiază pe latura noastră dacică, ei susţin de fapt nişte prostii antinaţionale. 

Noi ne-am unit tocmai pentru că ne recunoaştem originea latină şi apartenenţa noastră la occident, nu la o Dacie mitică care a dispărut după cucerirea romană. Negarea aparteneţei noastre la Occident e o gravă greşeală, care e exploatată de propaganda rusească cu sprijinul cozilor de topor dacice de la noi. Acum se vede mai bine ca niciodată, când unii susţin că noi trebuie să fim complet independenţi şi rupţi de occident. Nouă niciodată nu ne-a mers mai bine decât atunci când am putut să fim cuplaţi la occident. O Românie complet independentă astăzi e o Românie foarte expusă. Vedeţi ce se întâmplă în Ucraina”, a mai spus Popovici.   

Vasile Popovici FOTO Timpolis.ro
 

“În Banat şi Transilvania, în conştiinţa noastră naţională nu era încă infuzată la nivelul masei româneşti”

Mai trebuie subliniat şi că Mica Unire nu are nicio legătură cu Transilvania, Banatul, Bucovina, Basarabia sau Dobrogea. Cele cinci regiuni erau pe atunci sub administraţiile altor state, aminteşte Vasile Popovici, fost ambasador al României în Portugalia şi Maroc.

“Teritoriul de dincolo de Prut, în data de 24 ianuarie 1859 se afla sub stăpânirea rusească, iar Dobrogea aparţinea de Imperiul Otoman. În Banat e administraţia austriacă la acea vreme. Până în 1860, Banatul ţinea direct de Coroana Austriacă, după care a trecut sub guvernarea Budapestei.  Transilvania era pe atunci un principat autonom. În 1859, în Banat şi Transilvania, în conştiinţa noastră naţională nu era încă infuzată la nivelul masei româneşti. Şcoala Ardeleană şi capii bisericii aveau sentimentul că noi aparţinem unei singure naţiuni, dar sentimentul nu se copsese cum avea să se întâmple la sfârşitul secolului şi pe măsură ce se încheia domnia lui Franz Iosef”, a explicat Vasile Popovici. 

FOTO Wikipedia.org
 

Cuza a făcut reforme împotriva propriilor interese

După numai şapte ani de domnie, în 1866, Ioan Alexandru Cuza a fost obligat să abdice şi să plece în exil. 

“Cuza a trebuit să facă reforme importante, de care s-a şi ţinut de cuvânt. A trebuit să facă reforme împotriva propriilor interese, el era un boier care trebuia să-şi taie din privilegii. Trebuia să facă reforme împotriva Adunării Constituante, în care erau reprezentanţii boierilor, a burgheziei şi reprezentanţii clerului. Au fost văduviţi de privilegii foarte importante pe toată perioada acestor reforme. Au fost reforme împotriva celor care le făceau, iar ele s-au făcut. Atunci când s-a pus problema îndepărtării lui de pe scaunul domnesc de la Bucureşti, opoziţia lui Cuza nu a fost una extrem de fermă. El şi-a ţinut cuvântul, ştiind că fusese legat de o promisiune făcută boierilor, acela de a ceda locul, la un moment dat, unui principe străin, care trebuia adus în ţară ca să întărească puterea celor două principate unite, să obţină independenţa României de sub cele trei Imperii din jur: Rusesc, Turcesc şi Austriac”, a mai declarat Popovici. 

Alexandru Ioan Cuza FOTO Wikipedia.org

În drum spre Viena, caleaşca sa s-a oprit la Timişoara de unde pornea linia de cale ferată ce lega provicia de capitala imperială. În 7-8 martie 1866, Cuza a tras la hotelul „Der Trompeter” de pe actuala strada Eugeniu de Savoya. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

FOTO Primele două zile ale lui Alexandru Ioan Cuza în exilul din Imperiul Austriac au fost petrecute la Timişoara

Teatrul Naţional din Timişoara a iluminat Palatul Culturii în drapelul naţional, de Mica Unire