Zăpadă de o jumătate de metru la Rânca. Lucrătorii de la Drumurile Naţionale au deszăpezit Transalpina | VIDEO
0Stratul de zăpadă în zona montană Rânca, din judeţul Gorj, a ajuns la aproximativ o jumătate de metru, în unele zone, după ce ninge fără încetare de duminică seara.
Lucrătorii de la Secţia Drumurilor Naţionale din Târgu Jiu au intervenit pentru a deszăpezi Transalpina.
„Au intervenit şase utilaje cu lamă şi matertiale antiderapant. Ninge de azi-noapte. Carosabil este acoperit de un strat de zăpadă tocată. Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii“, a spus Cristi Tudor, responsabilul pentru relaţia cu mass media din partea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova.
Toate pârtiile de schi vor fi deschise
Stratul de zăpadă din Rânca este în prezent, în unele zone, de aproximativ o jumătate de metru, iar acolo unde este bătătorită ajunge la peste 20 de centimetri.
Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei Concesionarilor din Rânca, a spus că în weekend-ul următor se va putea schia pe toate pârtiile din staţiune:
„Revin troienele de altă dată la Rânca. A nins toată noaptea şi ne-am trezit cu un strat de zăpadă proaspătă de 25 de centimetri, care se adaugă la cei 15-20 de centimetri de la ninsoarea anterioară. În mod sigur, din weekend-ul următor, toate pârtiile vor fi deschise“.
În Rânca sunt şase pârtii de schi şi una de săniuş. Până acum au fost deschise două pârtii, cea din centrul staţiunii şi pârtia de la baza vârfului Păpuşa, unde există şi o instalaţie de telescaun.
Vă recomandăm să ciitiţi şi
Maşină adaptată pentru transportul gratuit al persoanelor aflate în scaunul cu rotile