Târgu-Jiu:Salarii micşorate la Direcţia de Sănătate Publică Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică din Gorj primesc cu 40% mai puţini bani lunar.

Sporurile au fost reduse din cauza crizei financiare, şi au început să fie reţinute încă din luna iunie, a declarat purtătorul de cuvânt Elena Piţian. Angajaţii speră totuşi că măsura va fi una temporară iar prin următoarea rectificare de buget să reprimească sporurile care li se cuvin. „Aceste sporuri sunt sporuri prevăzute de lege, unele dintre ele câştigate prin instanţe judecătoreşti. Salariul meu, spre exemplu a fost diminuat cu circa patru milioane de lei vechi. Nimănui nu-i convine acest lucru dar sperăm să fie vorba doar de o amânare“, a precizat purtătorul de cuvânt. Şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, conducerea se gândeşte să reducă din toamnă unele sporuri. Managerul general Florin Mergea spunea că au fost deja făcute unele calcule pe care vrea să le discute cu sindicatele în perioada următoare. Vestea că li se va umbla la salarii nu i-a bucurat deloc pe reprezentanţii Sanitas Gorj. Liderul acestei organizaţii, Valentin Popa a fost categoric:„Totul până la bani!... Sub nicio formă nu vom fi de acord să ni se ia din bani, iar dacă se va ăntâmpla acest lucru vom face scandal. Există şi alte metode de a ieşi din criză şi fară să se umble la salariile personalului care munceşte şi aşa pe bani puţini“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite