„La Provincia“ este interesată să preia Avicola Târgu Jiu şi să reia activitatea de creştere şi valorificare a puilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„La Provincia“ este interesată să preia Avicola Târgu Jiu
„La Provincia“ este interesată să preia Avicola Târgu Jiu

Societatea Avicola, aflată în procedură de lichidare, ar putea să-şi redeschidă porţile.  Societatea Avicarvil, care este prezentă pe piaţă sub brand-ul „La Provincia”, intenţionează să achiziţioneze de la lichidatorul judiciar, Consulting Company, toate spaţiile necesare reluării procesului de creştere a puilor şi de abatorizare.

Planul de investiţii depinde de un credit acordat de o bancă.

„Există o bancă pentru asigurarea finanţării. Dumnealor reprezintă un jucător mare pe piaţa cărnii. Vor să obţină un credit mai mare pentru că doresc dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor”,

a spus Emanoil Ciobanu, reprezentantul Consulting Company.

Tranzacţia are şanse mari de realizare

Investitorul interesat de Avicola vrea să repună în funcţiune toate fermele. „Avicola are potenţial, dar, din păcate, fermele necesită investiţii. Dumnealor doresc să activeze toate fermele, chiar şi cele care erau dezafectate şi se aflau în conservare. Investiţia este destul de mare şi au apelat la o bancă. Tranzacţia nu este încă o certitudine. Şansele sunt foarte mari, dar trenăm pe anumiţi paşi de procedură. Ne dorim ca această tranzacţie să se realizeze. Suntem trecuţi de jumătate”, a mai precizat Emanoil Ciobanu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite