Protest la COS Târgovişte. Angajaţii sunt invitaţi să protesteze cu umbrela deasupra capului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest la COS Târgovişte
Protest la COS Târgovişte

CNS Cartel Alfa va organiza o acţiune de protest, joi, 26 ianuarie şi cere tuturor salariaţilor COS Târgovişte (fost Mechel) să protesteze prin deschiderea unei umbrele timp de 15 minute, ca simbol al protecţiei de care au nevoie.

Acţiunea este programată în faţa COS Târgovişte, între orele 15.00 – 15.30. Salariaţii COS Târgovişte prezenţi la adunarea generală din 20 ianuarie 2017, organizată la Casă Sindicatelor de CNS Cartel Alfa Dâmboviţa, şi-au spus nemulţumirile: 

-Vor să fie uniţi într-o singură structura sindicală reprezentativă şi vor să fie reprezentaţi numai de oameni în care au încredere; 

-Vor un sindicat care să fie al lor, fără îngrădiri statutare care să le limiteze dreptul de asociere sau retragere; 

-Vor protecţia şi ajutorul Confederaţiei Naţionale Cartel Alf , vor să participle la acţiunile organizate pentru susţinerea intereselor lor şi cer reprezentanţilor celor două sindicate existente, să participle alături de ei la protestul organizat de CNS Cartel ALFA în dată de joi 26 ianuarie 2017, care va avea loc pe spaţiul public din faţă COŞ Târgovişte, între orele 15,00 – 15,30; 

-Vor sprijinul CNS Cartel ALFA împotriva abuzurilor exercitate împotriva lor, împotriva imixtiunilor sindicale precum şi garanţia că-şi pot exercită liber şi neîngrădit atât dreptul sindical de asociere cât şi dreptul de retragere. 

-Cer tuturor colegilor care nu au fost prezenţi la adunarea generală să nu participle la mascaradă organizată pentru ,,desemna reareprezentantilor salariaţilor”, care să negocieze Contractul Colectiv de Muncă. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite