CJ Dâmboviţa anunţă că mall-ul care se va construi în Târgovişte nu va afecta locul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, tranformat în muzeu

CJ Dâmboviţa anunţă că mall-ul care se va construi în Târgovişte nu va afecta locul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, tranformat în muzeu

Autorităţile judeţene susţin că ideea construirii unui mall şi a stadionului în acea zonă răspunde dorinţelor cetăţenilor şi urmăreşte crearea de locuri de muncă şi de oportunităţi variate de petrecere a timpului liber

Peste 17.000 de vizitatori au trecut pragul Muzeului Comunismului, din septembrie 2013 şi până în prezent. Acesta este considerat de către turiştii străini un punct de atracţie important, alături de Casa Poporului şi de casa natală a lui Nicolae Ceauşescu de la Scorniceşti.

La acest muzeu, aflat în clădirea care a adăpostit Şcoala de Cavalerie şi unde soţii Ceauşescu şi-au petrecut ultimele zile din viaţă, acolo desfăşurându-se inclusiv procesul şi execuţia acestora, a fost deschisă expoziţia permanentă „Metamorfozele unui loc al memoriei”. 
 
La o distanţă de aproximativ un km de Muzeul Comunismului, pe terenul fostei unităţi militare, va fi construit un mall. Autorităţile judeţene precizează că acesta nu va afecta în niciun fel activitatea obiectivului cultural. 
 
Totodată, un drum judeţean cu patru benzi va fi construit pe o lungime de 1,2 km, acesta urmând să lege Gara Târgovişte de Şoseaua de Centură (în dreptul străzii Petru Cercel). În acest fel, va fi facilitat accesul turiştilor în zona muzeului. 
 
Autorităţile judeţene susţin că ideea construirii unui mall şi a stadionului în acea zonă răspunde dorinţelor cetăţenilor şi urmăreşte crearea de locuri de muncă şi de oportunităţi variate de petrecere a timpului liber, fără ca dâmboviţenii să mai fie nevoiţi să meargă în oraşele apropiate pentru astfel de facilităţi. 
 
Pe terenul ce a aparţinut unităţii militare de la Gara Târgovişte, autorităţile au în derulare şi alte obiective de investiţii precum: locuinţe ANL, noul sediu al Registrului Auto Român Dâmboviţa şi un parc public, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
 

Datele tehnice ale mall-ului de la Târgovişte

 
Consiliul Judeţean Dâmboviţa a semnat, vineri, 17 noiembrie, contractul de constituire a dreptului de superficie asupra terenului destinat construirii mall-ului din zona UM Gară. Primăria Târgovişte a eliberat certificatul de urbanism aferent construirii mall-ului din Târgovişte la 30 noiembrie 2017. 
 
Comisia de evaluare a declarat câştigătoare oferta P.K. GRIZZLY S.R.L. cu o sumă anuală de plată de 477.866 lei, suma adjudecată fiind mai mare cu aproximativ 26% faţă de preţul de pornire al licitaţiei, în valoare de 355.200 lei. 
 
 
Societatea este membră a grupului de firme Prime Kapital, cu experienţă în domeniul dezvoltării acestui timp de investiţii. În ţară a realizat 50 de astfel decentre comerciale, iar în afară ţării a dezvoltat 5 proiecte internaţionale (două în Bulgaria, două în Slovenia şi unul în Polonia). 
 
Autorităţile judeţene au precizat că, potrivit ofertei economico-financiare a firmei câştigătoare, aceasta se angajează să creeze 828 de locuri de muncă în faza de construire a mall-ului şi 1.127 când centrul comercial va deveni funcţional.
 
 
Constructia, realizată pe un teren proprietatea Consiliului Judeţean, va avea regimul de înălţime S+P+M+1E+E tehnic şi o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 70.000 mp (conform ultimelor modificări de proiect), urmând să asigure şi câteva sute de noi locuri de muncă.
 
Perioada de execuţie este de 2 ani. Bugetul estimat pentru realizarea investiţiei este de 227 milioane lei (fără TVA).
 
Consiliul Judeţean Dâmboviţa (CJD) are planuri de dezvoltare turistică, socială şi economică a municipiului Târgovişte începând cu 2018, în acea zonă. Pe lângă mall, acolo ar urma să se construiască un stadion, un cartier de locuinţe, un parc, precum şi un sediu RAR.
 
 

PE ACEEEAŞI TEMĂ:

 

 

citeste totul despre: