Mânăstirea Mâineşti, locul în care haiducii lui Iancu Jianu şi-au găsit liniştea

Mânăstirea Mâineşti, locul în care haiducii lui Iancu Jianu şi-au găsit liniştea

Biserica veche a fost construită cu peste 200 de ani în urmă FOTO: Adevărul

Întâi a fost o biserică mică, din lemn şi nuiele, ctitorită de ispravnicul Matei Bârzeanu într-un an (1742-1743), apoi o biserică nouă, din zid, îi ia locul aproape 70 de ani mai târziu, pentru ca în 2005 să se construiască o nouă biserică, trecând nemeritat în uitare lăcaşul care, se spune în folclorul local, i-ar fi adăpostit, la finalul unei vieţi tumultoase, chiar pe haiducii lui Iancu Jianu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Viaţa mânăstirească lua fiinţă la Mâineşti, lângă Balş, judeţul Olt, cu peste 250 de ani în urmă, atunci când ispravnicul Matei Bârzeanu construia, între 1742-1743, o „biserică mică din lemn şi nuiele“. O închină, după obiceiurile vremii, ca metoh Episcopiei Râmnicului, episcopie de care avea să fie legată până recent. În anii care vin este înzestrată, tot după obiceiuri, cu vii şi alte moşii.

Ctitoria ispravnicului Bârzeanu, care primise hramul „Sfinţii Voievozi“, suferă mult, astfel că, în anul 1805, chiar Popa Nicolae Postelnicul, Ioanichie Preda şi postelnicul Nicolae Mâinescu încep construcţia unui nou lăcaş, din cărămidă şi piatră, finalizat doar patru ani mai târziu, conform datelor disponibile pe site-ul oficial al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor. Timp de doi ani, între 1810-1812, se execută pictura, iar la sfinţire biserica primeşte hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“. 

Schitul haiducilor

Este, probabil, vremea de glorie a micului schit. În aceşti ani, spunea cunoscutul eseist interbelic Petre Pandrea, în articolul „Monumente istorice de pe valea Olteţului” apărut la 16 iunie 1968 în ziarul local OLTUL, aici s-au retras şi s-au călugărit în biserica schitului haiducii lui Iancu Jianu, după ce căpitanul lor s-a lăsat de haiducie, în anul 1818. "În preajma Balşului, în cătunul Măineşti, se află biserica schitului unde foşti haiduci de-ai lui Iancu Jianu s-au retras aici şi s-au călugărit după ce căpitanul lor s-a lăsat de haiducie la 1818. (...) De când haiducii lui Jianu au devenit monahi, de la anul 1818, schitul a primit porecla de Schitul Haiducilor, în folclorul local. (...) Din Schitul haiducilor de la Măineşti n-a mai rămas decât biserica ruinată, pe cale de prăbuşire, dacă nu va fi reparată", nota autorul citat.


Interior biserica veche. FOTO: Episcopia Slatinei şi Romanaţilor

O uşă secretă, în partea stângă a bisericii, care se deschide spre un tunel îngust şi înalt de 1,6 m, tunelul sfârşindu-se într-o moviliţă de pe dealul aşezat lângă biserică, a întărit poveştile despre ascunzătoarea lui Iancu Jianu, vorbindu-se ca despre locul în care s-a petrecut întîlnirae de taină între Iancu Jianu şi Tudor Vladimirescu.

Nu mult mai târziu, călugării greci care vieţuiau aici se retrag, iar schitul se desfiinţează, biserica devenind parohială. Ba, mai mult, şi populaţia se retrage către satele din jur, astfel că frumoasa ctitorie cade în uitare, pradă buruienilor şi vicisitudinilor vremii.

Ca un miracol, la aproximativ 100 de ani de la înfiinţare, în jurul bisericii apar câteva zeci de familii, însă fără puterea financiară de a susţine refacerea lăcaşului de cult, astfel că în 1926 biserica se închide. Preotul Ioan Ochişor (această familie de preoţi îşi va pune puternic amprenta asupra evoluţie lăcaşului) îi face oarece reparaţii în 1930, salvând acoperişul şi împiedicând degradarea în continuare a picturii interioare. În 1941, astfel, biserica poate fi redeschisă, aici fiind numit preotul Pavel Mateevici, refugiat din Basarabia. Şi acesta îi aduce la rândul său mici reparaţii, însă nu stă prea mult. Din nou biserica se închide în 1966, până în 1979, când este renovată, la insistenţele părintelui Smarand Ochişor.

O nouă biserică întreţine, astăzi, viaţa mânăstirească FOTO: Episcopia Slatinei şi Romanaţilor


Imaginea noii biserici te întâmpină la orice căutare pe Internet a Mânăstirii Mâineşti FOTO: Adevărul

„În anul 1996, pe locul fostului Schit al Haiducilor s-a reînfiinţat Mânǎstirea Măineşti, cu hramul Acoperǎmântul Maicii Domnului. Şi, preluându-se şi amplasamentul taberei şcolare care se instalase între timp aici, prin grija PS Irineu Slǎtineanul – Arhiereu Vicar al Episcopiei Râmnicului s-a pus un nou început de viaţǎ cǎlugǎreascǎ. Astfel, cu sprijinul deosebit de preţios al familiei Gheorghe şi Maria Nae din Slatina, în anii 2004-2005 s-a construit noua biserică, iar în anul 2009 noul corp de chilii de alături“, informează site-ul www.episcopiaslatinei.ro.

Pictura, istorie în imagini

Arhitectura bisericii care şi astăzi are mare nevoie de investiţii este deosebită. „Construită în formă de navă, din zid de cărămidă gros de 70 cm, aceasta este prevăzută cu pridvor, iar catapeteasma este din zid. Naosul este delimitat de pronaos printr-un zid de cărămidă care are pe mijloc o deschidere cât o uşă şi două deschideri laterale mici. Deasupra naosului se află o turlă oarbă în formă octogonală, în exterior având opt ferestre înalte şi înguste.


Elevi de la Colegiul Tehnic „Nicolae Bălecescu“ Balş, în vizită la vechea mânăstire FOTO: Colegiul Tehnic „Nicolae Bălcescu“

Intrarea în pronaos se face printr-o uşă masivă din stejar, simplă, aşezată în partea de vest. Pridvorul este deschis, susţinut de patru coloane masive în faţă şi două în spate, cuprinse în zidul pronaosului. Pardoseala este din duşumea de scândură, iar acoperişul din tablă zincată. Faţadele exterioare sunt văruite în alb şi au un brâu median simplu.“, este descrisă de specialişti, citaţi de reprezentanţii Episcopiei Slatinei.

Pictura, executată în tehnică fresco, în nuanţe de roşu, albastru, gri, puţin verde şi galben, predominând încadraturile şi brâiele cu linii negre şi roşu închis, îi înfăţişează pe ctitori, în costume de epocă în care apar elemente specifice portului popular. Pe zidul de sud al pronaosului sunt portretele lui jupân Tănasie, preotesei Ancuţa, jupâniţei Măriuţa postelniceasa, jupânului Ion Postelnicul şi ale preoţilor Mihai şi Nicolae. Pe zidul din vest sunt cele ale preotesei Stanca şi ale preotului Nicolae Mâinescu, cei doi ţinând biserica împreună cu jupân Enache, postelnicul Măinescu şi jupâneasa Sanda postelniceasca. Pe cel din nord se află  Iordache, Preda şi Nicolae logofăţii, fraţii Păunei logofeteasa.

Astăzi aici vieţuiesc şapte măicuţe, stareţă fiind M-hia Magdalena Coţandra, iar duhovnic Ierom. Alexie Codescu, mai aflăm de pe site-ul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor. La o simplă căutare pe Internet, fotografiile Mânăstirii Mâineşti ne înfăţişează biserica nouă, vechiul lăcaş având în continuare nevoie de atenţia celor în drept.

CITIŢI ŞI: Povestea Mănăstirii Seaca-Muşeteşti, clădirea care rezistă de cinci secole. Cum şi-a rătăcit Tudor Vladimirescu „brâul cu sămne“ în preajma bisericii

Povestea puţin ştiută a Mănăstirii Căluiu, ctitoria Buzeştilor, unul dintre cele mai frumoase şi bogate lăcaşuri de cult

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările