Ferma de căpşuni în care poţi merge să culegi ce-ţi place. „Am vrut ca rudele noastre să nu mai lucreze în străinătate“
0
Un tânăr din Olt a investit alături de unchiul său toate economiile familiei într-o fermă de căpşuni pe care să le mănânci fără grija că nu ar fi „curate“. Cine vrea să se convingă de unde vin fructele sănătoase este invitat să şi le culeagă singur, plătind pe kilogram jumătate din preţul de la piaţă.
Ferma de căpşuni în care poţi merge să culegi pe alese se află la Cruşovu, comuna Brastavăţu, în judeţul Olt, aproape de oraşul Corabia. A fost „nebunia“ unui tânăr pe atunci de nici 30 ani, care are propria afacere în Bucureşti, dar care a vrut ca rudele sale să nu mai fie nevoite să muncească în străinătate. Aşa că a pus la cale, împreună cu unchiul său, o fermă de căpşuni.
Ar fi vrut să poată construi o seră, însă costurile depăşeau cu mult economiile lor. Aşa că, cu aproximativ 40.000 euro, au forat un puţ în mijlocul câmpului, au montat panouri fotovoltaice pentru a avea curent electric pentru pompă, au cumpărat stolonii şi s-au pus pe treabă, plantând pe aproximativ două hectare.
„Sunt economiile noastre, dar au fost chiar toate economiile noastre. Tot-tot ce am avut. Am mai făcut şi un mic credit, a fost destul de crunt. Şi să vezi cum îşi bate statul joc de tine lăsându-i pe alţii să aducă cu tirurile e frustrant, fiindcă noi am vrut să facem ceva pentru familiile noastre, pentru ţara noastră, pentru mama mea care pleca în străinătate, şi...
Am făcut investiţia asta cu unchiul meu ca să nu mai lucreze rudele noastre în străinătate. Noi avem fiecare firmele noastre în România. Absolut toţi banii pe care i-am făcut în decursul a cinci ani el, cinci ani eu, i-am băgat acolo. Nu pot să spun că a fost cea mai deşteaptă mişcare, dar, na, în viaţă trebuie să încerci“, spune astăzi Robert Tiţa (32 ani), după patru ani de adevărată aventură.
„Lângă noi vând samsarii «căpşuni de grădin㻓
Căpşunii sunt în ultimul an de exploatare, ar trebui ca dacă vor să meargă în continuare cu plantaţia să scoată tot, să pregătească terenul şi să replanteze. E un pas la care se gândesc cu seriozitate, după toate greutăţile întâmpinate până acum. „Nu suntem nici în câştig, nici în pierdere“, spune tânărul.
S-au străduit să pună pe piaţă, aşa cum şi-au propus, fructe sigure pentru consum, fără chimicale. Se aşteptau ca şi clienţii să aprecieze asta, doar că la piaţă vând şi ei, dar şi cei care cumpără din en-gros fructe aduse din import şi pentru care e comerţ pur şi simplu. Cel mai deranjant nu e că fac asta, ci că induc în eroare consumatorul fără ca cineva să-i împiedice.
Fructele sunt culese în aceeaşi zi în care se face vânzarea FOTO: arhiva personală Robert Tiţa
„Lângă noi vând samsari, aduc căpşuni de prin Grecia, Spania. Le-am făcut reclamaţie pentru că aveau certificat de producător şi a venit de la primărie că - «haideţi, domnule, lăsaţi-i şi pe ei, înţelegeţi-vă şi voi!». Păi, cum să mă înţeleg, mă, nene, că eu mi-am băgat toate economiile de-o viaţă, mi-am făcut o plantaţie, şi vine cel care n-are o bucată de teren şi vinde lângă mine cu afiş «căpşuni de grădină». Lângă mine.
Oamenii ăia n-au un petec de pământ în curte, darămite o plantaţie de ceva, se duc şi iau din en-gros şi vând tot felul de fructe şi legume şi le vând ca şi când le-ar produce ei.
Şi omul când mă vede pe mine tânăr îmi bate şi obrazul: «Bă, tu n-ai văzut sapă în viaţa ta şi-mi vinzi aici căpşuni româneşti mie?». Şi pe ăla, că-l vede bătrân, spune – «Uite, mă duc şi iau de acolo, că munceşte, omul...»“, redă tânărul doar un episod din greutăţile întâmpinate de când s-a încumetat să facă agricultură.
„Pasul mai greu a fost să-i aducem aici“
Resemnat că statul nu subvenţionează, şi probabil nu o va face niciodată, astfel de culturi la nivelul la care o fac alte state, Robert Tiţa a căutat soluţii să facă afacerea profitabilă. Spune că nu vinde în regim de en-gros pentru că se oferă un preţ prea mic.
„Străinii au tot felul de subvenţii, mult mai mari, subvenţii la care noi nu ajungem nici vânzând marfa în retail. Ei de asta îşi permit să vândă fructele pe preţuri de nimic, le vând pe cenţi şi ajung la noi, fiindcă au subvenţiile alea foarte mari. Noi la hectar primim 1.200 lei, ca la porumb sau la grâu. Şi la noi totul se face manual, totul. Fiecare stolon din plantaţia noastră, au fost vreo 70.000 de bucăţi, s-a plantat manual. Cred că o săptămână şi ceva am lucrat, cu vreo 15 lucrători. Şi apoi vine iarba, care nu poate fi distrusă nici cu pesticide, nici mecanic. Trebuie să pui mâna la fiecare plantă să le smulgi de acolo“a continuat Robert să explice de unde cheltuielile mari şi profitul aproape inexistent.
Şi vine apoi culesul. Vând la o piaţă din apropiere, fac şi livrări, doar că ferma produce mai mult decât pot ei desface. Peste toate, în plin sezon e foarte greu să găseşti forţă de muncă.
„Eu nu mă plâng că e cald afară, sau că plouă, sau că e mai frig, dar am avut oameni cu care vorbeam înainte cu o săptămână-două, îi anunţam, iar în dimineaţa respectivă, când aveam câte-o comandă mai mare – «aaa, păi e frig, a plouat, cred că e noroi pe-acolo...». Sau «e prea cald, nu prea aş ieşi...». Şi ce să faci, intri pe plantaţia respectivă, pentru că omul vine după comandă. Aşa am ajuns, uşor-uşor, la – «hai, veniţi şi culegeţi-vă voi, la juma’ de preţ>>, şi nu mă mai leg la cap cu tot felul de oameni. Zilnic noi culegeam în jur de 200 şi ceva de kilograme, dar randamentul plantaţiei e undeva la 500 şi ceva de kilograme pe zi. Diferenţa se strică pur şi simplu. Există posibilitatea să culegi, dar n-ai unde să vinzi“, mai spune tânărul.
În relaţii cu lanţurile de retail nu a intrat pentru că, spune, plantanţia lui e mică faţă de volumul imens de livrări care se impune prin contracte. În plus, faptul că fructele de la Cruşovu se produc în câmp înseamnă, iarăşi, risc. Ploile prelungite fac rău, nu eşti sigur niciodată dacă reuşeşti, sau nu, să livrezi ce te-ai angajat. Avantajos, mai spune tânărul, nu este nici să livrezi fabricilor de procesare, pentru că şi acestea le vor la preţuri infime. „Eu pot să înţeleg şi business-ul lor. La 200 de km de noi sunt plantate vreo 20 de hectare de căpşuni, şi ei le vând şi cu 5 lei. Pot să-i înţeleg, dar eu am două hectare“, completează tânărul.
FOTO: arhiva personală Robert Tiţa
Ideea de a-i invita pe cumpărători direct în fermă s-a dovedit bună. Oamenii vin în natură, sunt încurajaţi să mănânce chiar acolo şi să vadă cu ochii lor unde cresc.
„Ne întrebau dacă e sigur să le mănânce, le-am spus că şi noi mâncăm de acolo, noi suntem cei mai mari consumatori. Majoritatea sunt ciupite de furnici, iar asta e cea mai bună dovadă că nu sunt stropite cu nimic. Dacă rezistă o furnică acolo, clar n-o să afecteze un om, plus că nu folosim produse toxice, nu le stimulăm cu absolut nimic. Tocmai de la premisa asta am plecat, să facem altceva, să facem ceva sănătos“, a mai spus Robert Tiţa.
Tânărul trebuie să ia în acest an decizia privind viitorul fermei FOTO: arhiva personală Robert Tiţa
Cumpărătorii care vin la fermă au ocazia să cumpere la jumătate de preţ dacă şi le culeg singuri. „Anul trecut le-am vândut cu 7 lei kg. Acum probabil că n-o să prindem nici 25 lei la deschidere, cel mai probabil 20 lei, sau 15 lei să vină să şi le culeagă singuri“, a mai spus tânărul.
Preţul este influenţat foarte mult şi de ceilalţi producători, care adesea nu-şi fac calculul cât cheltuiesc într-un an cu respectiva cultură. Aproape niciodată nu pun la socoteală munca lor, astfel că ajung la final chiar pe pierdere.
„Asta-i problema, că se vând foarte ieftin şi scad preţurile per total. Nu pot eu să ţin preţul, fiind atât de mic. Bine, nu am de gând să ţin preţul sus, nu ăsta e sensul, dar să fie un preţ corect, atât pentru mine, ca şi producător, cât şi pentru consumator. Să fie o balanţă“, a conchis tânărul întreprinzător.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
