De ce firul mărţişorului e alb-roşu. De la banul de argint la podoabele scumpe de astăzi

De ce firul mărţişorului e alb-roşu. De la banul de argint la podoabele scumpe de astăzi

Mărţişoarele încă îşi găsesc locul în viaţa românilor, deşi nu mai are semnificaţia de odinioară FOTO: arhiva

Cei care încă mai poartă, cu bucurie, mărţişorul începând din prima zi a lunii martie ar trebui să ştie ce puteri magice îi atribuiau. „Mărţişorul nu se  poartă ca o jucărie sau ca o podoabă, el se poartă cu demnitate, ca un lucru sfânt“, spun etnografii.

O afacere, o ocazie de a etala ultima bijuterie cumpărată, un moft, un gest nostalgic, o obligaţie, mărţişorul şi-a schimbat, de-a lungul timpului, semnificaţia. Bunicii noştri credeau, în schimb, în puterile miraculoase ale firului alb-roşu din lână, în primul rând, şi ale bănuţului ataşat. Mai ştiau şi legenda că firul mărţişorului, o funie de 365 – 366 de zile, ar fi fost tors de baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte, asemeni ursitorilor care torc firul vieţii nou-născutului.

„Culoarea roşie, dată de foc, de sânge, de soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă era specifică înţelepciunii bărbatului. Şnurul bicolor al mărţişorului semnifică schimbul de forţe vitale care dau naştere viului, necurmatul ciclu al naturii. Este simbolul generării şi regenerării perpetue, ciclice, a vieţii. În viziunea tradiţională asupra vieţii totul este polar: ziua şi noaptea, lumina şi întunericul, vara şi iarna (în calendarul tradiţional cu două anotimpuri), binele şi răul, frumosul şi urâtul, dreptul şi nedreptul, ultimele compunând, cu valori estompate, acelaşi Bine suprem platonic. Dar şi dragostea şi ura, sănătatea şi boala, viaţa şi moartea, şnurul împletit al mărţişorului poate ilustra oricare dintre aceste dualităţi, în desfăşurarea ritmică ce îl întâmpină pe om în simbolica lui alunecare pe funia anului şi a vieţii“, a explicat etnograful Claudia Balaş, muzeograf în cadrul Muzeului judeţean Olt, ce taine ascundea obiectul astăzi atât de golit de semnificaţie.

Aceleaşi culori, alb-roşu, le mai regăsim pe steagul căluşarilor, la bradul de nuntă, la podoabele junilor, la sâmbra oilor, la nunţi, când se nasc copiii, la hainele de înmormântare ale bătrânilor, cele două culori simbolizând continuitatea vieţii după moarte, a mai explicat Claudia Balaş.

În vechime, mărţişorul care astăzi a căpătat forme dintre cele mai diverse, era un ban de argint- simbolul soarelui primăverii, ataşat firelor de lână,. Se lega la mână în prima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui şi chiar înainte de a coborî din pat. Era confecţionat (firele se împleteau) de femeia înţeleaptă a familiei (mama sau bunica), „după principiul: «se împleteşte viaţa cu lumina pentru a rodi». Femeia «transmitea» şnurului, implicit celui care urma să îl poarte, acest tip de convingere că «va avea rod». Acest lucru nu se referea doar la naştere de prunci, ci şi la succes, la împlinire, la realizare. Trebuie spus că rolul mărţişorului nu era doar acela de a proteja omul, ci şi casele şi gospodăriile. De aceea, bătrânii îşi măsurau perimetrele sacre ale spaţiului vital (poarta, uşile, ferestrele), întotdeauna de sus în jos, pentru a simboliza ascendenţa. Apoi se intra în casă şi se măsurau membrii familiei, fără discriminare de vârstă şi sex, pentru care se rupeau (niciodată nu se tăiau) bucăţi de fir“, a mai spus etnograful.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: