Cum au descoperit doi tineri români secretele lavandei: „Nu-ţi spune nimeni nimic. Am învăţat de pe siteuri străine“

Anca şi Valeriu în cultura de lavandă FOOTO Arhivă personală

O profesoară de limba română şi un cadru militar şi-au făcut propria cultură de lavandă. La început, a fost un simplu hobby, însă acum produc şi comercializează ulei esenţial, apă de lavandă, săpunuri şi jeleuri

„Nu-ţi spune nimeni nimic. Am învăţat totul de pe  site-urile străine“, îşi încep povestea Iulia şi Valeriu Gongănău, din Piteşti. În urmă cu patru ani au început să se gândească în ce fel ar putea profita de terenul moştenit în localitatea Ghimpeţeni, din judeţul Olt. Suprafaţa de 3.600 de metri pătraţi era dată în arendă şi nu le aducea cine ştie ce beneficii, aşa că le-a venit ideea să planteze lavandă şi să se îngrijească singuri de ea. 

PLANTA PE CARE O POŢI EXPLOATA ZECI DE ANI

La început, nu ştiau mare lucru despre cultura de lavandă. Au început să caute informaţii: cum şi când se plantează, cum se îngrijeşte şi, mai ales, ce faci cu planta odată ajunsă la maturitate. 

Lavanda, îngrijită bine, este o cultură care îţi poate aduce beneficii între 25 şi 40 de ani, însă are nevoie de multă atenţie, spune Valeriu. Anual, se înlătură partea lemnoasă şi se întinereşte, iar recoltarea este un proces solicitant. Tinerii o seceră, ca pe vremuri, o fac snopi şi, pe măsură ce este culeasă, o şi distilează. Au ajuns, în urma experienţei proprii, la concluzia că este modul cel mai simplu de a nu distruge munca de peste an. Prin distilare se obţine uleiul de lavandă, dar şi apa de lavandă, care ulterior poate fi folosită ca bază pentru cosmetice. Tinerii din Piteşti niciodată nu recoltează mai mult decât pot procesa în ziua respectivă, pentru că lavanda îşi pierde, în câteva ore, jumătate din umiditate, iar obţinerea uleiului devine astfel mai anevoioasă.

„ŞI ACUM E TOT HOBBY, NU ESTE O AFACERE“

Cultura de lavandă le ocupă majoritatea timpului liber. În sezonul în care e de muncă la câmp, tinerii nu-şi pot programa niciodată alte activităţi în weekend. Apoi, urmează târgurile, cele mai potrivite prilejuri de a-şi face cunoscute produsele. Deşi şi-au diversificat mult gama, lavanda având multe valenţe, nici astăzi nu pot numi ceea ce fac o afacere în toată puterea cuvântului. „Şi acum e tot hobby, nu e o afacere. E plantaţia care se poate lucra în familie“, spune Valeriu, explicând că de la patru-cinci hectare în sus, dublate şi de o altă cultură asemănătoare, cum ar fi menta, se poate vorbi de profit substanţial. Asta ar însemna şi o hală de producţie în apropierea plantaţiei, ar necesita investiţii serioase, la care se gândeşte din când în când, dar care costă. Deocamdată se apropie de punctul de recuperare a cheltuielilor de până acum, care au însemnat înfiinţarea culturii, cu butaşi cumpăraţi, şi achiziţia utilajelor: un motocultor şi instalaţia de distilat.

ÎN CĂUTAREA IDENTITĂŢII

După ce s-au bucurat de primele flori, le-au admirat, le-au mirosit, a venit şi întrebarea firească: „Şi acum ce facem cu ele?“. O parte dintre plante le-au pus la uscat, iar acesta este un procedeu de durată şi necesită şi el răbdare şi determinare. Bucheţelele de lavandă se bucură, într-adevăr, de succes. Se vând destul de bine şi săculeţii înmiresmaţi, însă nu există nici pe departe desfacere pentru întreaga producţie. Pe de altă parte, să vinzi planta uscată la preţurile derizorii pe care le oferă piaţa ar însemna să accepţi că ai muncit pentru alţii. „Îţi dau 1 leu pe kilogramul de plantă uscată şi ca să usuci atâtea plante... E voluminoasă şi foarte uşoară“, explică Valeriu. Ar reuşi să o vândă sub această formă dacă n-ar rata niciun târg – or, au joburi la care nu pot renunţa.

 „Trebuie să fii un fel de nomad“, mai spune bărbatul. Aşa au ajuns să producă ulei esenţial, apă de lavandă, dar şi produse în care au folosit uleiul şi apa. Nici acestea nu se dau, însă, la un preţ satisfăcător, care să compenseze eforturile depuse. Nici tinerii nu au ajuns la un concept final al produselor lor, fiind într-o permanentă căutare a ambalajului perfect, a etichetei care să-i diferenţieze pe piaţă. Produsele le sunt însă apreciate, iar asta îi încurajează să continue ce au început, convinşi că îşi vor găsi şi identitatea pe piaţă.

Dacă Valeriu este în principal implicat în întreţinerea plantaţiei şi în menţinerea relaţiei cu clienţii Pro Lavanda de pe Facebook, Iuliana se specializează permanent pe partea de produse din lavandă. „Prima dată am văzut pe un site din Rusia cele mai frumoase săpunuri şi mi-am dorit să învăţ şi eu să fac. Am căutat unde se pot face cursuri şi aşa am ajuns în Bucureşti“, povesteşte tânăra cum a început să deprindă tainele cosmeticelor handmade. Au început experimentele de tot felul şi, cu cele învăţate la curs, cu informaţiile de pe diferite site-uri, a ajuns la performanţe remarcabile, dacă ne luăm după recenziile clienţilor. Astăzi, Iuliana face şi o gamă restrânsă de cosmetice, dar şi aranjamente cu lavandă, dulceaţă, miere şi şerbet cu infuzie de lavandă. Încă e greu de spus dacă au ajuns să aibă profit, dar e clar că depun toate eforturile în acest sens.

VÂND BUTAŞI PENTRU CEI CARE VOR SĂ AIBĂ PROPRIA PLANTAŢIE

Printre produsele pe care au reuşit în ultimii doi ani să le pună pe piaţă sunt şi butaşii de lavandă. Pentru cei care vor să înfiinţeze propria cultură, soţii Gongănău pot livra butaşi pe care îi produc într-un an. E o muncă la care, mai mult în joacă, începe să se implice şi Anca, fetiţa lor. Tinerii „livrează“ şi sfaturile aferente, pentru că ştiu cât de greu e începutul şi cum e să înveţi doar din greşeli. „Noi am învăţat pe propria cultură, pe banii şi pe timpul nostru“, spun pasionaţii de lavandă.

DE LA SĂPUNURI LA JELEURI CU LAVANDĂ

„N-aş putea spune ce se vinde mai bine, pentru că se cer cam toate produsele noastre. În perioada de primăvară se vând butaşii, iar în rest vând pachete cu produse amestecate: ulei, săpun, săculeţi, sare de baie, aranjamente... Am seturi standard, dar omul îşi poate face şi unul personalizat“, explică Iuliana. Apă de lavandă, ulei esenţial, sare de baie, dulceaţă, jeleu, săpunuri, creme, aranjamente, săculeţi cu floare uscată, bucheţele, toate îşi găsesc locul în ofertă. „Observ pe la târguri că lumea nu ştie neapărat la ce se foloseşte lavanda, cu toate acestea e fascinată. Este şi asta o provocare, să le dezvăluim noi beneficiile“, mai spune Iuliana.

Cei doi nu au reuşit până acum să obţină niciun fel de subvenţie pentru cultura lor, toţi banii investiţi fiind din veniturile proprii. Ar vrea să producă bio, însă le este peste mână o eventuală certificare, pentru că vecinii care au terenuri de-o parte şi de alta a plantaţiei cultivă cereale şi folosesc produse fitosanitare clasice. Încearcă însă, pe cât posibil, să ţină piept buruienilor îngrijind plantaţia, pentru a nu fi nevoiţi să apeleze şi ei la produse chimice.