A doua probă la Evaluarea Naţională în Sibiu: numărul celor care au absentat a crescut

A doua probă la Evaluarea Naţională în Sibiu: numărul celor care au absentat a crescut

Fără incidente, dar cu mai mulţi elevi care au ales să absenteze - astfel se poate caracteriza cea de-a doua zi a probei la matematică la Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a din judeţul Sibiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

La proba de matematică, susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a miercuri, 13 iunie, între ora 9:00-11:00, au lipsit 197 de elevi din cei 2.834 înscrişi pentru acest examen, faţă de 190 la proba de data trecută. La fel ca la proba precedentă, de limba română, şi de data aceasta examenul a avut loc fără incidente: nu a fost înregistrat niciun elev eleminat şi nu au existat probleme tehnice de preluare şi multiplicare a subiectelor în centrele de examen sau de comunicare, a transmis Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.
 
De data aceasta, cei mai mulţi elevi care au absentat de la evaluare reprezintă şcoala gimnazială din Roşia – 26, urmaţi de cei din Cristian (15). Câte 12 elevi ai şcolilor din Iacobeni şi Poplaca au lipsit de la examene, iar de la Şcoala gimnazială „Ioan Slavici” din Sibiu au absentat 11 tineri.
 
De data aceasta, elevii au avut de calculat, printre altele, linia mijlocie a unui trapez sau volumul unui paralelipiped. Totodată, printre cerinţe au fost desenarea unui cub, calcularea unui număr natural „N“ şi rezolvarea unor funcţii şi ecuaţii. Al treilea subiect a fost alcătuit din două probleme de geometrie: prima avea la bază un triunghi echilateral şi un triunghi isoscel, iar cea de a doua - o piramidă triunghiulară regulată.
 
Următoarea etapă a examenului de Evaluare Naţională 2018 pentru clasa a VIII-a se va desfăşura în ziua de joi, 14 iunie, la limba şi literatura maternă (germană sau maghiară).
 
Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 12:00) va fi în ziua de marţi 19 iunie 2018, până la ora 12.00. În aceeaşi zi, elevii nemulţumiţi de rezultate vor putea să depună contestaţii. În 23 iunie 2018 vor fi afişate rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor.
citeste totul despre: