Haos la Moldova Nouă. Alegerile locale nu se mai repetă duminică după ce instanţa a suspendat decizia BEC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de Adrian Torma şi PSD Caraş-Severin în contradictoriu cu Biroul Electoral Central şi cu PNL şi a decis suspendarea deciziei BEC de anulare a alegerilor de la Moldova Nouă.

„Dispune suspendarea executării hotărârii BIROULUI ELECTORAL CENTRAL nr. 142/30.09.2020 până la pronunţarea instanţei de fond. Ia act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată azi, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei 07.10.2020“, este decizia judecătorilor de la Curtea de Apel. Hotărârea are drept de apel de cinci zile.

Zilele următoare, instanţa va urma să judece situaţia de fond, adică anularea alegerilor şi interzicerea lui Adrian Torma pe buletinul de vot. Până acum nu a fost stabilit un termen pentru prima şedinţă în acest dosar.

 

De unde a pornit haosul de la Moldova Nouă

Înnainte de alegerile locale, Biroul Electoral de Circumscripţie Moldova-Nouă a invalidat lista de consilieri depusă de Alianţa PSD-PRO România şi candidatura lui Adrian Torma, la funcţia de primar, după o plângere a unui cetăţean, Iuliu Cristian Damian.

Motivul era că Adrian Torma a uitat să semneze un document din dosarul de candidatură. Torma a contestat decizia şi Biroul Electoral Judeţean i-a dat dreptate şi l-a repus în cursa electorală.

Numai că această hotărâre a fost contestată de către PNL la Biroul Electoral Central, care a mai adăugat şi alte motive, precum fraudarea votului în mai multe secţii. BEC a admis plângerea PNL şi a decis anularea alegerilor şi interzicerea candidaturi lui Adrian Torma la funcţia de primar. Tot BEC a stabilit ca alegerile să fie reluate în data de 11 octombrie. Torma a contestat decizia BEC în instanţă şi Curtea de Apel Timişoara a decis suspendarea deciziei de anulare a alegerilor până la judecarea cauzei.

Torma primar în funcţie, primar ales dar interzis de BEC

Adrian Torma spune că momentan, decizia Curţii de Apel este cea mai importantă. Astfel că alegerile nu se mai ţin duminică, 11 octombrie.

"Conform ultimei decizii nu se mai organizează alegeri duminică. Astăzi, din ce ştiu eu, e şedinţă la BEC pentru că au aflat de decizia Curţii de Apel şi trebuie să ia şi ei o decizie conform acestei hotărâri. Din punctul meu de vedere, eu tot mai sper ca democraţia în România să funcţioneze şi să se dovedească faptul că votul popular şi dreptul constituţional de a fi ales şi de a alege vor prima în detrimentul unor chestiuni de mândrie şi de orgoliu, cam ceea ce se întâmplă în acest moment în speţa Moldova Nouă. Eu am lansat solicitarea către combatanţii mei, că a fost o victorie a cetăţenilor care au ales şi pentru următorul mandat Adi Torma, şi le-am cerut să înceteze cu aceste şicanări care nu fac bine, ci fac rău comunităţii şi judeţului. Ar trebui să ne ocupăm mai mult de chestiuni administrative pentru care am ales să candidăm în detrimentul acestor bătălii în instanţă", a declarat Adrian Torma.

Primarul de la Moldova Nouă spune că momentan există un blocaj în administraţia Moldovei Nouă şi nu se ştie exact când şi cum se va rezolva această situaţie.

Vă recoman​dăm să mai citiţi:

Un primar a demisionat de două ori şi niciodată nu s-a ţinut de cuvânt. De ce a renunţat din nou la gestul său

Un cunoscut om de afaceri de pe Clisura Dunării a făcut pasul spre politică

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite