FOTO Aventura unei românce în Japonia: „Poate să ţi se pară enervant la un punct să auzi «Vă cer scuze!» atât de des“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghiozdanele care costă cât un salariu în România, de 500 de dolari, pe care copiii japonezi sunt obligaţi să le cumpere Foto Arhiva personală Alexandra Lopotaru
Ghiozdanele care costă cât un salariu în România, de 500 de dolari, pe care copiii japonezi sunt obligaţi să le cumpere Foto Arhiva personală Alexandra Lopotaru

O familie de români petrece câteva luni pe an în Ţara Soarelui Răsare, datorită jobului unuia dintre membri. I-am rugat să ne povestească această experienţă.

GALERIE FOTO

Tokyo, Capitala Japoniei, locul în care de doi ani familia Alexandra şi Andrei Cioboată, împreună cu fiul lor Luc, de doar 2 ani, din Bucureşti, de origini din Voineasa - Vâlcea, a început să-şi petreacă o parte din viaţă, pare de domeniul fantasticului. În ciuda diferenţelor culturale uriaşe, a mentalităţilor, a distanţei, a lucrurilor pe care le-am tot auzit sau citit despre Ţara Soarelui Răsare, privită prin ochii unor români, aceasta pare un tărâm al Basmului al Perfecţiunii, al Utopiei.

În comparaţie cu tărâmurile mioritice, parcă am fi la milioane de ani lumină depărtare, nu câteva mii de kilometri: ţara unde este atât de curat că nu rămâne nici o urmă după ce ştergi bordura cu batista, ţara în care întârzierile trenurilor sunt o excepţie, nu o regulă, unde deşi se reciclează în interiorul oraşelor, după o ploaie, într-o citadelă precum Tokyo spre exemplu, miroase ca la munte. 

Ţara unde copiii sunt încurajaţi să se joace în noroi, în locuri special amenajate, iar părinţii să se joace împreună cu prichindeii, prin parcuri, să se dea în tobogane alături de ei, nu reprezintă doar un îndemn la cursurile de parenting, ci reprezintă normalitatea de zi cu zi. Ţara unde mănânci în restaurante mâncare adusă de trenuleţe, fiindcă nu există chelneri, sau printre animale şi păsări precum bufniţe şi arici, pe care dacă vrei să le hrăneşti trebuie să plăteşti. 

Ţara în care toaletele publice par desprinse din cărţile de basm, atât de frumoase sunt, unde în interior pari pe un tărâm al relaxării, cu ajutorul luminilor şi sunetelor. Ţara în care până şi nevăzătorii au  indicatoare - sună comic, nu? -, dar şi piste special dedicate, precum bicicliştii.  

Ţara care are în vocabular cuvinte precum „mama” şi „mami”, ca să amintim, poate, şi singura asemănare cu România.

Lumea de dincolo de orice imaginaţie, pare desprinsă dintr-un roman SF

aAcestea reprezintă doar o mică parte din Japonia, aşa cum este ţară văzută prin ochii unor români. Restul îl vom „descifra” alături de Alexandra (Cioboată) Lopotaru (în mediul profesional şi-a păstrat vechiul nume - n.r.), o tânără mămică născută în Voineasa – Vâlcea, pe care am cunoscut-o din postura de bloggeriţă şi de activant pentru mediu şi pentru drepturile părinţilor. În ultimii doi ani, datorită jobului soţului ei, angajat al UiPath România, ca arhitect RPA - robotic process automation - şi trainer, familia îşi petrece câteva luni pe an în Ţara Soarelui Răsare.

Tokyo - Japonia după 16 - 22 de ore de zbor văzut prin ochii unor români Foto Arhiva personală Alexandra Lopotaru

Luna aceasta, Alexandra, Andrei şi Luc au plecat din nou în Japonia, pentru a treia oară, de această dată pentru aproximativ patru luni. Anul trecut au stat trei luni. Când Andrei lucrează, restul familiei cutreieră Capitala Japoniei, unde românii locuiesc într-un apartament cât o garsonieră de la noi, la fel ca majoritatea japonezilor.  Doar că traiul este cu totul diferit de tot ce au întâlnit până acum. Iar tinerii nu sunt deloc novice când vine vorba despre călătorii în jurul lumii: au fost în SUA, în India, în Uruguay, Hong-Kong, ca să amintim doar o mică parte din locurile de care s-au bucurat până acum.

„Japonia mi se pare scoasă din cărţile SF, atât este de civilizată încât oamenii de la companiile feroviare îşi cer scuze dacă trenul întârzie şi şapte secunde. Este atât de curată încât dacă ştergi o masă, dintr-un parc oarecare, o să constaţi că şerveţelul folosit este alb. Este atât de respectuoasă, încât angajaţii unui magazin se apleacă să te salute şi când se duc în depozit, să mai aducă marfă. Este atât de politicoasă încât poate să ţi se pară enervant la un punct să auzi “vă cer scuze” atât, dar atât de des. Chiar şi în cele mai aglomerate ore, ei stau la coadă, unul în spatele altuia, să urce în metrou sau autobuz”, povestesc românii.

Fructele sunt „alimente de lux”, cu salariul minim al unui român te poţi alege cu doar trei fructe

Fascinaţia despre „ţara de la capătul lumii” creşte când aflăm că în Japonia fructele, pe care noi le lăsăm de multe ori să putrezească în pomi, sunt atât de scumpe, încât cu salariul minim din România nu poţi cumpăra decât un măr, o piersică şi o felie de pepene. 

Fructele în Tokyo - Japonia sunt „alimente de lux” Foto Arhiva personală Alexandra Lopotaru

„Fructele sunt alimente “de lux”, care se pot chiar licita pentru sume enorme. Japonezii obişnuiesc să le facă oamenilor dragi cadou. Şi, ca să ajungă pe rafturile magazinelor, trebuie să fie perfecte, fără nici o zgârietură”, ne explică Alexandra motivul pentru care fructele sunt atât de scumpe, recunoscând că de multe ori mânâncă dintr-un măr, spre exemplu, mai multe zile, numai ca să se bucure de aroma lui. Pe pagina ei de blog, „Poveşti din Bebelonia”, deşi nu este unul de călătorii, a povestit o parte din experienţa din Japonia, a publicat inclusiv preţurile la câteva fructe, ca oricine să-şi poată face o idee.

„Ne-am îndrăgostit de ţara în care se practică perfecţiunea”

Dar de ce au ales românii Japonia şi nu altă ţară: „Ne-am întors pentru că ne-am îndrăgostit de ţara în care se practică perfecţiunea”, spune simplu Alexandra, recunoscând şi că: „M-aş muta în Japonia dacă nu ar fi atât de departe. Atât de mult îmi place. Aş sta toată viaţa într-un loc unde politeţea este enervant de exagerată, unde toată lumea poartă măşti la răceli, unde se merge doar pe partea stângă, unde se stă la coadă în cele mai aglomerate ore, unde toaletele din parc par nişte căbănuţe din munţi, cu muzică şi sunete de apă, unde peste tot sunt piste – nu doar pentru biciclete – ci pentru oameni nevăzători, unde bacşişul este o ofensă, iar deşeurile sunt reciclate pe 12 categorii. Iar dacă nu îl reciclezi cum trebuie, te faci de râs în cartier, iar onoarea îţi este îngenuncheată”. Şi asta nu este tot.

image

TOPUL CELOR MAI STRANII ŞI INTERESANTE LUCRURI DIN JAPONIA

Când vine vorba despre cele mai interesante şi ciudate lucruri în Japonia, Alexandra a făcut şi un top al acestora, fără să existe o anumită preferinţă în clasament.  

În topul lucrurile ciudate sunt cafenelele cu animale şi păsări: bufniţe, arici, iepuri, pisici sau câini. „De obicei, plata se face pe o perioadă delimitată de timp, o oră sau 30 de minute, timp în care ai incluse o băutură şi/sau desert, Cafenelele au bufniţe, arici, iepuri, pisici sau câini. Pentru mai mulţi bani, poţi să le şi hrăneşti. Deşi sunt foarte bine îngrijite, li se respectă programul de odihnă şi te instruiesc temeinic cum să te comporţi”, povesteşte Alexandra despre una din ciudăţeniile Asiei.

Toalete publice cu scaune pentru copiii veniţi cu părinţii

Un alt lucru remarcat de româncă în Ţara Soarelui Răsare este legat de importanţa unităţii familiei chiar şi atunci când se merge la o toaletă publică, Indiferent că eşti la bărbaţi sau femei, există scaune speciale şi pentru copii: „Mi s-a părut de-a dreptul genial când în parcul de lângă casă am văzut că pot să îl pun pe Luc într-un scaun şi să mă bucur de cele cinci secunde, în loc să alerg cu pantalonii în vine după el”.

Toaletele publice în Tokyo - Japonia Foto Arhiva personală Alexandra Lopotaru

Parcurile în care copiii sunt încurajaţi să se murdărească în nămol

În Japonia există parcuri publice de aventură, unde copiii sunt încurajaţi să se joace în nămol, „fac focul, gătesc, se spală în butoaie, se caţără pe funii, bat cuie în lemne, citesc şi stau la cort cu părinţii. În parcurile de cartier, dintre blocuri, bicicletele şi maşinuţele sunt gratis”, încât te face să te întrebi de ce nu se pot face şi în România.

Copiii sunt încurajaţi să facă ce le place. Într-un parc, o fetiţă care nu avea mai mult de 2 – 3 ani, urca desculţă o piramidă, un tată îşi învăţa copilul de 4 - 5 ani cum să meargă pe o bară de echilibru cu ochii închişi, în ciuda tempeaturilor scăzute copiii sunt foarte subţire îmbrăcaţi, iar exemplele pot continua la nesfârşit. 

Parcurile de aventuri din Tokyo - Japonia Foto Arhiva personală Alexandra Lopotaru

Ţara contrastelor: grădiniţe private cu 300 $, dar ghiozdane obligatorii de 500 $

Până şi spaţiile de joacă din interiorul centrelor comerciale, spre exemplu, sunt gratuite. „Uneori, rămâneam doar eu cu Luc în parc şi mă întrebam cu stupefacţie unde e toată lumea. Mi-ar fi plăcut să mai văd un copil pe lângă noi, nu doar bătrâni care aleargă. Dar mămicile îşi dădeau întâlnire în astfel de centre”, unde există încăperi pentru servit masa, altele pentru jucării, şi spaţii speciale pentru tobogane şi mici terenuri de sport.

Şi pentru că suntem la capitolul copii să amintim şi de grădiniţele private unde îţi poţi înscrie copilul pentru doar 300 $, „la fel sau mai ieftină decât grădiniţele din cartierul meu din Bucureşti. În centrul oraşului Tokyo, se ajunge şi la 500 $, iar dacă sunt internaţionale – chiar şi 1.000 $”.

În schimb, în primii ani de şcoală, toţi copiii sunt obligaţi să cumpere ghiozdane de „Ghiozdanele de 500 $. „Toţi copiii din Japonia sunt obligaţi să aibă unul asemănător, pe care îl vor folosi de la 6 ani la 12”, partea bună, potrivit părinţilor este că acum au de ales într-o multitudine de culori.

Ghiozdanele de 500 de dolari pe care copiii japonezi sunt obligaţi să le cumpere Foto Arhiva personală Alexandra Lopotaru

Indicatoare şi piste speciale pentru nevăzători

Şi dacă aveţi impresia că le-aţi văzut pe toate, ei bine, să ştiţi că Japonia este ţara unde oamenii cu handicap nu sunt respectaţi doar la nivel verbal. Până şi nevăzătorii au piste speciale, pe unde să meargă, exact ca pistele de biciclete şi chiar şi indicatoare. 

„Oamenii cu dizabilităţi sunt foarte respectaţi aici. Pe lângă mediile educaţional şi social în care se recuperează mult mai uşor decât la noi, au şi facilităţi gândite în detaliu. Am văzut autobuz cu lift pentru oamenii în scaun cu rotile, de pildă. Au indicatoare pentru nevăzători, ce sunt peste tot pe stradă, ca pistele de bicicletă. Ba mai mult, sunt la metrou, la toalete, în mall-uri, în poştă, în toate spaţiile publice. Incredibil”, mai spune Alexandra.

Până şi parcări subterane speciale pentru bicicletă există în Japonia. Părcări unde vehiculele pe două roţi ajung cu ajutorul unui lift special: „Introduci bicicleta în această “gheretă”, care îţi coboară bicicleta automat şi ţi-o parchează. Primeşti un cod pe care va trebui să îl tastezi ca să o recuperezi.”

Drumuri semnalizate pentru nevăzători în Tokyo - Japonia Foto Arhiva personală Alexandra Lopotaru

Restaurantele din viitor, cu trenuleţe pe post de chelneri

Un alt lucru fascinant, care a determinat-o pe Alexandra să clasifice Japonia drept o ţară ce pare desprinsă dintr-un roman science - fiction îl reprezintă restaurantele fără chelneri, „în care comanzi de pe tabletă şi mâncarea îţi vine la nas cu un trenuleţ. Sau în alte restaurante comanzi de la un aparat unde şi plăteşti, apoi eşti servit de japonezi. Mulţi mănâncă singuri ca să se concentreze pe gustul mâncării.”

Restaurantele fără chelneri unde tehnologia îţi serveşte mâncarea din Tokyo - Japonia Foto Arhiva personală Alexandra Lopotaru

În cea mai mare conurbaţie de pe glob ca demografie, e curat lacrimă

Cu o populaţie de aproximativ 40 de milioane de locuitori, Tokyo este unul dintre cele mai curate oraşe din lume. În ceea ce japonezii numesc  „Tokyo Metropolis” sunt 12 milioane de locuitori. Iar explicaţia o primit tot de la familia Lopotaru: „Majoritatea maşinilor sunt electrice sau hibride, bicicletele sunt la putere, deşeurile reciclabile sunt reciclate, celelalte – arse chiar în interiorul oraşului. În partea centrală, există 19 incineratoare înalte, din care nu iese pic de fum, ci doar abur, datorită noilor tehnologii, iar verdeaţă este peste tot. După ce a plouat la un moment dat şi am inspirat puternic aerul, am avut impresia că suntem la munte. Eram de fapt pe o stradă oarecare a celei mai mari metropole din lume”.

Cireşii înfloresc într-unul din cele mai curate oraşe din lume Tokyo - Japonia Foto Arhiva personală Alexandra Lopotaru

Mama şi mami, două cuvinte care se regăsesc şi în japoneză

Princhideii japonezi sunt extrem de socialbil, mai povesteşte Alexandra care-şi aminteşte că într-un parc din Tokyo, Ueno, fiul ei a început să se înţeleagă cu ceilalţi copii fără să le cunoască limba. „Cum căscam ochii ca nu cumva Luc să arunce cu nisip în vreun partener de joacă, aud un glas distinct, de copil supărat. În scurt timp, creierul a perceput un cuvânt cunoscut, atât de familiar încât am crezut că nu aud bine. Un cuvânt format din două silabe identice, care se aprinde ca o lumânare menită să mă topească ori de câte ori îl rosteşte Luc: “ma-ma”. Chiar aşa! Copilul chiar îşi striga mama. “Mama”, apoi “mami”. Ştiam că “mama” şi “papa” sunt secvenţe de sunete care corespund mamei şi tatălui în multe limbi de pe mapamond, fiindcă sunt printre primele sunete pe care le scot bebeluşii. Dar cine se gândea că şi în Japonia e la fel? Cine se gândea că limba română şi limba japoneză - două limbi aflate la poli opuşi - au două cuvinte comune? Şi taman pe cele mai frumoase dintre toate”.

„Japonia este fără doar şi poate cea mai frumoasă ţară pe care am vizitat-o”

Şi chiar dacă există şi lucruri care nu-i plac în Japonia, ca spre exemplu cultul până la fanatism al muncii: „Nici un angajat nu pleacă înaintea şefului. Dacă el este la birou nimeni nu pleacă acasă, indiferent de oră. Este o chestiune ce ţine de cultura asiatică. În plus, nu au nici un concediu prea generos, undeva la 10 – 14 zile pe an”, Alexandra recunoaşte însă că: „Japonia este fără doar şi poate cea mai frumoasă ţară pe care am vizitat-o. La cât de mulţi locuitori are Tokyo (se pare că 25% din populaţia Japoniei aici se află), totul este incredibil de curat, aranjat în cel mai mic detaliu şi plin, plin de verdeaţă. Oamenii sunt exagerat de politicoşi, amabili şi zâmbitori, dar – din păcate – nu prea ştiu engleză. În plus, totul mi se pare cam scump, iar locuinţele sunt foarte, foarte mici şi îngrămădite. Este incredibil şi de admirat cum, la cât de înstăriţi sunt, trăiesc minimalist”.

În ciuda acestor lucruri sau graţie lor, aventura familiei Cioboată (Lopotaru), în Japonia, continuă,

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite