VIDEO Chefuri în pandemie. Spitalele din Argeş gem de bolnavi, la Terapie Intensivă nu mai e niciun loc liber, dar lumea petrece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O petrecere cu DJ şi un botez s-au încheiat cu amenzi. Video: IPJ Argeş
O petrecere cu DJ şi un botez s-au încheiat cu amenzi. Video: IPJ Argeş

Cu o medie zilnică de peste 100 de noi cazuri în ultimele patru zile, Argeşul se apropie de 2000 de persoane infectate. Amenzile pentru nerespectarea regulilor de protecţie se ţin lanţ, dar nici petrecerile nu se lasă mai prejos.

Judeţul încheie săptămâna cu 1960 de cazuri COVID-19 înregistrate de la începutul pandemiei. Înainte ca duminică să fie anunţate 98 de alte noi infectări, Argeşul a înregistrat record de îmbolnăviri vineri (105) şi sâmbără (104). Cifrele nu i-au speriat însă pe amatorii de petreceri.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, împreună cu jandarmi şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş, au desfăşurat sâmbătă activităţi de verificare privind respectarea prevederilor legale în vigoare la terasele şi cluburile de pe raza localităţilor Bascov şi Budeasa.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale.

Chef cu 100 de persoane

Administratorul unui club din localitatea Budeasa a fost amendat cu 2.000 de lei, conform Legii 55/2020, întrucât a organizat un eveniment (petrecere cu DJ) la care participau aproximativ 100 de persoane.

"De asemenea, persoanele prezente au fost avertizate verbal cu privire la faptul că nu respectau măsurile de protecţie individuală. Totodată, poliţiştii au aplicat două sancţiuni conform Legii 61/1991, în valoare totală de 500 lei şi au propus suspendarea activităţii localului public", precizează IPJ Argeş.

Petrecere într-o comună din Argeş

La fel s-a întâmplat şi la o petrecere din Bascov.

"O sancţiune de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020, a fost aplicată administratorului unui restaurant din localitatea Bascov, întrucât a organizat o petrecere cu caracter privat (botez) la care participau aproximativ 25 de persoane în interior şi 40 de persoane pe terasă. Totodată, cu 500 de lei a fost sancţionat, conform Legii 55/2020, şi beneficiarul petrecerii", mai precizează IPJ Argeş.

Chef încheiat cu amenzi

De aproximativ trei săptămâni, în Argeş au fost intensificate controalele privind verificarea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Prin ordin de prefect, nouă instituţii cu atribuţii de verificare şi control efectuează zilnic acţiuni de verificare a respectării măsurilor de către companii, autorităţi publice şi cetăţeni. 

"Această pandemie nu poate fi gestionată doar prin eforturile instituţiilor publice"

Rezultatele controalelor arată că cetăţenii nu conştientizează importanţa purtării măştilor de protecţie sau a păstrării distanţei fizice dintre persoane. În acest context, creşterea numărului cazurilor pozitive este normală şi de aşteptat să se menţină în perioada următoare.

"Vă asigur că toate instituţiile cu atribuţii în gestionarea acestei pandemii sunt active, în stare de alertă, cu toate efectivele în teren. Se fac acţiuni de verificare a respectării măsurilor de prevenire în fiecare zi. Se acţionează prompt pentru rezolvarea oricărei sesizări. Toate instituţiile deconcentrate ale ministerelor derulează campanii de conştientizare şi popularizare a măsurilor de prevenire.

Trebuie să înţelegem că această pandemie, dată de o boală infecţioasă, nu poate fi gestionată doar prin eforturile instituţiilor publice, prin activităţi de verificare şi control, ci şi prin cooperarea populaţiei. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că prevenirea răspândirii unei boli infecţioase se face prin purtarea corectă a măştii de protecţie, prin păstrarea distanţei fizice faţă de alte persoane, printr-o mai bună igienă a mâinilor (spălarea cu apă şi săpun), prin evitarea aglomeraţiilor.

Nicio altă măsură de creştere a limitărilor şi restricţiilor nu va putea compensa necesitatea şi urgenţa dobândirii, de către fiecare dintre noi, a acestor noi comportamente preventive”, precizează prefectul Emanuel Soare.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

105 noi cazuri COVID-19 în Argeş. Este cea mai mare creştere de până acum, în condiţiile în care judeţul era deja în topul infectărilor

98 de noi infectări în Argeş. Cum explică prefectul explozia numărului cazurilor COVID-19 înregistrată în ultimele zile

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite