Radu Iacob, puştiul de 10 la olimpiadele de Matematică, se pregăteşte de Balcaniadă: „Chiar dacă nu pare, am destul de mult timp liber”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu

Alexandru Radu Iacob, piteşteanul de clasa a VIII-a, elev al Colegiului Naţional Zinca Golescu, s-a axat pe matematică abia din acest an şcolar, dar a reuşit performanţa de a obţine nota maximă şi locul I la Olimpiada Naţională de Matematică. Asta, în contextul în care puştiul de 15 ani s-a calificat şi pentru alte două olimpiade naţionale: Informatică şi la Chimie. Acum se pregăteşte pentru Olimpiada Balcanică de Matematică Pentru Juniori.

Spre deosebire de alţi olimpici “antrenaţi” pentru astfel de concursuri încă din clasa a V-a, Radu se focusează pe matematică de puţin timp. Şi nu doar că i-a prins din urmă  pe olimpicii cu ştate vechi, dar i-a şi depăşit.  

“Eu m-am axat pe matematică în clasa a VIII-a, în clasele trecute neavând rezultate deosebite. Anul acesta am fost calificat la naţională şi la mate, şi la info, şi la chimie, dar nu am putut participa. În clasa a VII-a am fost la naţionala la info, chimie şi fizică, obţinând la fiecare medalie sau menţiune, dar nu am avut rezultate la fel de bune ca cel de anul acesta, locul I cu maxim de puncte la Olimpiada Naţională de Matematică”, spune Radu.

“Anul acesta a fost rândul matematicii”

La începutul acestui an şcolar a descoperit adevăratele provocări ale matematicii, disciplina pe care a alăturat-o celorlalte materii în care a făcut performanţă.

“Pasiunea pentru matematică vine de unde vin şi pasiunile pentru chimie, informatică, fizică: din dorinţa de cunoaştere şi de a fi printre cei mai buni. Matematica este regina ştiinţelor, conferindu-i celui care rezolvă probleme putere de concentrare, organizare şi dezvoltare a inteligenţei”, mai spune Radu. 

“Am destul de mult timp liber"


Munceşte mult, pentru că performanţa presupune efort, dar nu se plânge niciodată şi are timp pentru toate: şi pentru studiu şi pentru relaxare, şi pentru micile sale plăceri.

“De obicei, cu matematica petrec vreo 3 ore pe zi. Desigur, am şi zile în care fac pauză, dar şi zile pline... în pregătirea pentru naţională şi pentru baraje ajungeam să lucrez şi 8 ore pe zi. Îmi place să citesc mult, autorul meu preferat fiind Stephen King. Mai joc şi fotbal, ies cu prietenii, merg cu bicicleta. Chiar dacă nu pare, am destul de mult timp liber”, mai spune puştiul. 
 

Pentru că e olimpic, a trecut deja prin Evaluarea Naţională, înaintea colegilor săi. “Am participat la sesiunea specială şi am obţinut nota 10 la matematică şi 9.50 la română. Aş zice că evaluatorii au fost foarte severi. Cu toate acestea, am obţinut cele mai mari note dintre olimpici, alături de încă doi colegi din Bucureşti”, spune Radu.

Acum se pregăteşte pentru Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, marea provocare a sfârşitului de clasă a VIII-a, ale cărei prime emoţii le-a trăit deja odată cu barajele pentru prestigiosul concurs ce va avea loc pe 26 iunie. 
 

“Pentru barajele care s-au ţinut, materia era complet diferită şi a trebuit să recuperez ce am putut în cele două săptămâni între naţională şi baraje. Cred că m-am descurcat destul de bine, ţinând cont de acestea şi de faptul că ceilalţi aveau o pregătire foarte bună, intensivă de cel puţin un an”,  mai spune Radu.
 

Nu-i place să vorbească foarte mult despre el, însă, când vine vorba despre cei care l-au ajutat, Radu nu vrea să uite pe nimeni. “Vreau să va spun că nu am fost singur. Am avut întotdeauna lângă mine părinţii şi profesori din Colegiul Naţional Zinca Golescu, cărora doresc să le mulţumesc şi, pentru că anul acesta a fost rândul matematicii, le mulţumesc domnilor profesori Vâlceanu Paul şi Ionescu Marin. Am fost o echipa câştigătoare. 
 

“Voi reîncepe şi pregătirea la informatică"  

După Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, Radu intră în vacanţă. Planurile sunt deja gata. Nu prea seamănă cu ale altor adolescenţi de vârsta lui, dar sunt exact ceea ce-şi doreşte Radu.

“Vacanţa asta de vară o să o dedii pregătirii. De la anul o să mă încadrez la categoria de seniori la matematică şi voi fi nevoit să concurez cu cei de la clasele a X-a,  a XI-a şi a XII-a. Trebuie să invăţ foarte multă materie şi să o fixez cu probleme. Voi reîncepe şi pregătirea la informatică, materie pe care am cam abandonat-o anul acesta”, spune adolescentul.
 

Pentru viitorul ceva mai îndepărtat, nu şi-a făcut încă planuri, dar, cel mai probabil, va alege să studieze în afară. “Nu ştiu încă. Cred că o să fac o facultate în străinătate, în funcţie de rezulttele de la liceu”, mărturiseşte Radu. 

Şi, cel mai probababil, spune el, va face carieră în domeniul IT.

“Îmi.doresc să devin programator, dar nu este bătut în cuie. Mă văd făcând o meserie din pasiune şi sunt fan al cititului: "choose a job that you love, and you'll never work a day in your life", încheie adolescentul. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite