Ministrul Vela şi chestorul Vasilescu au pierdut procesul cu fostul şef al Poliţiei Neamţ. Comisarul-şef Paul Tablan fusese demis din fruntea instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Tablan a fost demis, în noiembrie 2019, din fruntea Poliţiei Neamţ. FOTO: Dan Sofronia
Paul Tablan a fost demis, în noiembrie 2019, din fruntea Poliţiei Neamţ. FOTO: Dan Sofronia

Comisarul-şef Paul Tablan a obţinut, la Curtea de Apel Bacău, suspendarea deciziei prin care a fost demis din funcţie.

Ordinul prin care ofiţerul Paul Tablan a fost destituit, fără nici o explicaţie, din funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, a fost suspendat de o instanţă de la Curtea de Apel Bacău.

Decizia este executorie, astfel că fostul comandant poate reveni în fruntea inspectoratului nemţean, dar depinde doar de el dacă o va face, acum fiind în concediu medical. 

„Admite cererea. Dispune suspendarea executării Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/2059 din 27.11.2019 până la soluţionarea acţiunii în fond. Obligă pârâtul să plătească reclamantului 1.000 lei cheltuieli de judecată. (...) Pronunţată în şedinţa publică din 5 iunie 2020“, se precizează pe portalul Curţii de Apel Bacău. 

După demitere, considerând-o abuzivă, mai ales că era în concediu când a fost dispusă, comisarul Tablan şi-a dat în judecată şefii, deschizând două acţiuni, una pentru suspendarea ordinului, care i-a adus câştig de cauză la finalul săptămânii trecute, iar cealaltă pentru anularea ordinului. 

Procesul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ, pe 20 ianuarie 2020, poliţistul chemând în instanţă Ministerul Afacerilor Interne, reprezentat prin ministrul Marcel Vela, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin chestor principal Liviu Vasilescu, dar şi Inspectoratul de Poliţie Neamţ, prin comisarul care l-a înlocuit, Neculai Catană. 

Pârât în dosar este şi Oficiul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), instituţia care nu a mai atribuit certificatul lui Paul Tablan, esenţial pentru a deţine o funcţie de conducere. Adică, motiv de demitere. 

Judecata a trenat din cauza suspendării activităţii instanţelor pe motiv de criză sanitară, după care,

luna trecută, Tribunalul Neamţ şi-a declinat competenţa de soluţionare către Curtea de Apel Bacău. 

În altă ordine de idei, sentinţa Curţii de Apel Bacău era pronunţată la 2 zile de când ministerul prelungise cu 3 luni mandatul de interimar al comisarului şef Neculai Catană, cel care preluase, ca interimar, şefia Poliţiei Neamt după demiterea lui Paul Tablan.

Încercări nereuşite de înlăturare din funcţie

„Am câştigat o bătălie. Urmează altele până la final. E doar o etapă, pentru că este vorba despre două acţiuni în instanţă. Una pentru suspendarea ordinului de ministru, cea pe care s-a dat verdictul şi încă

una pentru anularea ordinului, iar procesul pentru această acţiune ar putea dura şi doi ani”, a declarat Paul Tablan. 

Ofiţerul este acum în concediu medical şi a mai afirmat că o decizie în ceea ce priveşte revenirea la comanda Poliţei Neamţ o va lua după ce se va consulta cu medicul curant. 

Poliţistul a fost demis după ani de zile în care controale şi verificări dispuse la instituţia pe care a condus-o nu au scos la iveală nimic imputabil. Numai în timpul recentei guvernări PSD, ministrul de Interne, Carmen Dan, a trimis de două ori Corpul de Control la Piatra Neamt. 

Pentru că, cel mai probabil, nu s-a găsit un alt mod de a-l înlătura s-a recurs la o soluţie de avarie, una „cusută cu aşă albă“ şi cu implicaţii pentru viitorul profesional al poliţistului. Nu i-a fost prelungit certificatul ORNISS, care se reînnoieşte din patru în patru ani şi permite accesul la informaţii

clasificate. Fără acesta, nici un ofiţer nu poate lucra în structurile operative. 

„În urma verificărilor efectuate la structura de specialitate din cadrul Poliţiei Române a rezultat că Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr.II/2059 prin care comisarul-şef de poliţie Tablan Costel Paul, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, a fost pus la dispoziţia unităţii, a fost emis la data de 27 noiembrie 2019 cu aplicabilitate din data de 5 decembrie 2019, având în vedere faptul că ofiţerul nu mai îndeplinea o condiţie de ocupare a postului pentru care era numit“, trasmitea, în deja cunoscutul limbaj de lemn care nu spune nimic, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din IGPR despre

motivele demiterii. 

Practica judiciară a arătat că ORNISS nu are obligaţia de a-şi motiva decizia nici măcar în faţa instanţei de judecată. Despre schimbarea lui Paul Tablan s-a vorbit că ar fi avut şi substrat politic, ca urmare a faptului că a „deranjat“ pe cineva sau pe mai mulţi. 

Se dorea ca în funcţie să ajungă o anumită persoană din instituţie, dar lucrurile au luat o turnură nebănuită. Tocmai cădea guvernul PSD, cel agreat nu a mai avut susţinere, iar comandant interimar a fost numit comisarul Neculai Catană, fost şef la Serviciul circulaţie, cu misiuni în Kosovo şi Afganistan.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite