Legendara poftă de mâncare a lui Ion Creangă: „Familia, vecinii sau cunoscuţii îi ştiau de frica mâncatului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nestăvilita poftă de mâncare a povestitorului din Humuleşti era legendară în epocă. O descriere extrem de plastică în acest sens îi aparţine renumitului critic George Călinescu, în "Vitejiile lui Creangă".

Despre autorul celebrelor „Amintiri“ s-a scris enorm, unii ocupându-se de opera sa, alţii de lucruri mai puţin ştiute din viaţa acestuia sau despre prietenia cu Mihai Eminescu. 

Aşa s-a aflat că marele povestitor a fost autor de abecedar, unul apreciat şi folosit în toate şcolile din Moldova mulţi ani, că îl chema Ion Ştefănescu, luând apoi numele mamei, că socrul a încercat să-l sugrume, deoarece l-a acuzat de

înşelăciune la zestre, că soţia l-a părăsit pentru un călugăr sau că a avut mari probleme cu superiorii bisericii. 

Însă, Ion Creangă era şi un straşnic mâncău, mesele lui fiind impresionante, ştiind gustul adevărat al bucatelor. 

O descriere elocventă despre gurmandul povestitor din Humuleşti a lăsat-o George Călinescu în „Vitejiile lui Creangă“. 

„După ce-şi puse, ca Ştefan a Petrei, curechi în putină, şi muşchi afumat de porc în podul şindrilit al casei, mâncă bucate humuleştene, însă mai ales sarmale şi plăcinte, cu poale-n brâu făcute cu julfă. Hâlpavul care în sat făcea ochi dulci fetelor fecioare, înveselindu-le cu dinţii de fasole şi barbă de lână, spre a le mânca purceii fripţi şi alivencile, mânca asemeni unui lup flămând. Spre a se deosebi de «fârlifuşii de pe la târguri, crescuţi în bumbac», ca adevărat românaş, face isprăvi nemaiauzite, de basm, care-i dădură o faimă de Flămânzilă“, scrie Călinescu.

„Ca şi Flămînzilă el mistuie în cinci grătare, cât capacul de ceaun“

Academicianul lasă să se înţeleagă despre omul Ion Creangă că nu se-ncurca cu mâncatul, înfulecând cât pentru cinci oameni, dacă nu mai mult. „Nu-şi pierde vremea cu o zămoreală. El nu se-ncurcă,

asemeni boierilor sfrijiţi, rupând cu degetele-i groase picioarele subţiri ale racului. El trage tot castronul cu raci înainte-i, vâră mâna păroasă în el, scoate pumnul plin, ducându-l la gură, apoi ronţăie racul, zvârlind cojile afară, cum aruncă râşniţa pleava. El mănâncă o dată zece ouă, o strachină cu prune, o oală cu porumb fiert, doar pentru deschiderea poftei de mâncare. Îi place aidoma oricărui mâncăcios, să amestece mâncărurile şi râde de simandicoşi cu menu-uri sau dietă. Ca şi Flămînzilă el mistuie în cinci grătare, cît capacul de ceaun, toată carnea birtaşului înspăimântat, după care ţipă că-i e foame. El înfulecă toate mâncărurile aduse de ospătar, înghiţind câte două fierturi, mai multe soiuri de fripturi, pe lângă nenumărate alte bucate, şi pe urmă, bând o carfă de vin şi o cofiţă de apă rece, se scoală uşurat de la masă, aproape zglobiu. „Creangă se aşează pe vine, în faţa unei mămăligi pântecoase, o descântă din priviri, apoi o înghite cu brânză, udând-o iarăşi cu vin şi apă rece de izvor“.

Ciulamaua „otrăvită“ de la Mănăstirea Neamţ

George Călinescu, tot în „Vitejiile lui Creangă“, mai spune că autorul „Amintirilor“ n-avea probleme de nici un fel chiar dacă mânca pe îndelete fel de fel de bucate şi gustase copios dintr-o ciulama cu bureţi nebuni şi că mulţi îi „ştiau de frica mâncatului“.

„Vara, după vreun scăldat în pielea goală, mănâncă tot ce se găseşte la hanul din apropiere. De la o ţărancă bea o oală de lapte dulce, de la un ovrei mănâncă un ceaun de păpuşoi fierţi, hangiului îi dă iama prin cămări, apoi se întoarce la iaz şi se aruncă în apă din nou foarte mulţumit. Unui prieten îi vine leşinul de această privelişte nemaivăzută ! Crapul pus de cuscri pe masă îl înfulecă tot. Familia, vecinii sau cunoscuţii, fie ei şi mai literari, îi ştiu de frica mâncatului...“.

Criticul literar poveşte apoi o păţanie de-a lui Creangă la Mănăstirea Neamţ, acolo unde poposea adesea pentru că era aproape de Humuleştiul natal. La mănăstire a colindat pădurile dimprejur şi strânge bureţi, pe care îi aduce la trapeză, cerând călugărilor să prepare o ciulama.

„În cele din urmă, se apucă de mâncat singur, fără să invite pe nimeni, spre a nu i se împuţina porţia. Abia după ce şi-a umplut burdihanul, le lasă monahilor restul din oală. A doua zi, toţi dau semne de otrăvire. Creanga cheamă doctorii de la spital cu fluierul, strângând vardiştii din târg, duce baiatul în cârca la spital, e deznădăjduit, dar la stomac se simte bine“.

Şi acasă mânca „subţire“

Că Ion Creangă era gurmand vestit reiese şi din fragmentul în care George Călinescu ne descrie cu ce se ospăta povestitorul acasă, la bojdeuca din Iaşi: „Doar acasă hâtrul dă semne de «cumpătare», stârnind hazul vreunui junimist ce îl vizita, arareori, în bojdeucă“.

Aşadar, Creangă nu mânca mai mult decât o oală cu găluşte, făcute cu păsat de mei şi cu bucăţi de slănină, după care îşi ostoia foamea cu găină friptă pe ţiglă de lemn şi unduită cu mujdei de usturoi, iar pe deasupra punea acoperiş mâncatului cu o strachină de plăcinte moldoveneşti, însă ca băutură se mulţumea cu doi litri de vin amestecat cu apă rece. Cam puţin, nu?

„Vitejiile lui Creangă“ se termină cu autorul prezentându-ne efectele ospeţelor asupra constituţiei gurmandului:

„Către patruzeci de ani trupul lui Creangă începe să se umfle. Subţirele diacon de altădată, cu ochii albaştri

pătrunzători şi bărbiţă mătăsoasă de faun, se puhăveşte la faţă şi capătă ochi mici osânzoşi. Părul, încă lung, dat popeşte pe spate, şi hainele groase de şeiac îi dau înfăţişarea greoaie de matahală. Cu pălăria mare pe ceafă, cu băţul cioturos în mână, el merge drept“.

Dacă aceasta a fost povestea despre nemaipomenita poftă de măncare a lui Creangă, despre el s-a spus că îi plăcea şi şpriţul. Mai ales în compania prietenului Eminescu, colindând birturile şi cârciumile oraşului de sub Copou.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite