Strada pe care se află proprietatea copilul de 11 luni al primarului Chirica a fost asfaltată. Ce spun vecinii

Strada pe care se află proprietatea copilul de 11 luni al primarului Chirica a fost asfaltată. Ce spun vecinii

FOTO Ziarul de Iaşi

Strada pe care se află casa cumpărată de copilul de 11 luni a primarului ieşean Mihai Chirica a fost asfaltată la doar câteva luni după achiziţia inedită, au povestit vecinii acestuia pentru Ziarul de Iaşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform unui bărbat care locuieşte pe strada Manolache Drăghici, acolo unde se află proprietatea mezinului primarului, în primele luni ale anului 2019 strada a fost refăcută integral.

„Eu am auzit de prin februarie că primarul şi-a luat terenul aici. Eu sunt încântat că a făcut rapid strada. La o lună după ce am aflat că şi-a luat teren pe strada noastră, au apărut muncitorii şi au asfaltat-o toată. Eu sunt bucuros“, a declarat bărbatul pentru sursa citată.

O altă locatară din zonă s-a arătat la fel de mulţumită de refacerea străzii, sperând însă ca în perioada următoare, când primarul va începe construcţia noii case, să nu o strice din nou.

Achiziţia făcută de minorul primarului Chirica, în valoare de 250.000 de euro, a fost făcută publică miercuri, de site-ul reporterIS. La data achiziţiei, în august 2018, băiatul avea doar 11 luni, iar pentru ca afacerea iniţiată de minor să se poată realiza curator i-a fost bunica sa, Silvia Chirica, mama primarului, în vârstă de 74 de ani.

Întrebată de unde a reuşit să strângă 250.000 de euro, mama primarului a spus că a reuşit să adune banii din pensia sa şi a soţului, care înseamnă în total 2.400 de lei pe lună, dar şi din vânzarea unei maşini.

Primarul ieşean a transmis ulterior, prin intermediul unei comunicării a Biroului de Presă a Primăriei, că suma cu care a achiziţionat fiul său terenul este din vânzarea unui teren deţinut de părinţi şi vândut cu 100.000 de euro, diferenţa fiind acoperită din fondurile familiei.

Citiţi şi:

Cum a cumpărat copilul de 11 luni al primarului Mihai Chirica un teren de 250.000 de euro. Tutore i-a fost bunica pensionară

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: