Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, acuzat de DNA de trafic de influenţă după ce i s-ar fi promis 50.000 de euro

Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, acuzat de DNA de trafic de influenţă după ce i s-ar fi promis 50.000 de euro

Radu Tărniceriu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Procurorii DNA Iaşi l-au trimis în judecată pe judecătorul Radu Tărniceriu, preşedinte al Tribunalului Militar Iaşi şi fost preşedinte al Tribunalului Iaşi, pe care îl acuză de trafic de influenţă. În acelaşi dosar a mai fost trimis în judecată şi Ioan Leonte, comisar la Protecţia Cosumatorului.

Ştiri pe aceeaşi temă

DNA Iaşi îl acuză pe Tărniceriu de trafic de influenţă după ce în 2010, ar fi acceptat propunerea lui Ioan Leonte, pe atunci primar la Gorban, de a interveni, în schimbul a 50.000 de euro, pe lângă două colege judecătoare în vederea soluţionării unei cauze civile. Judecătoarele, de la Tribunalul Iaşi, au soluţionat în cele din urmă favorabil pentru Leonte litigiul, acesta reuşind să obţină astfel 282,5 hectare în comuna Gorban.

„Intervenţia avea în vedere admiterea apelului formulat împotriva unei sentinţei civile din data de 18.03.2010 a Judecătoriei Răducăneni, judeţul Iaşi, prin care s-a respins plângerea formulată de reprezentanţii unei societăţi comerciale împotriva unei încheieri de carte funciară a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Răducăneni, judeţul Iaşi - promisiune acceptată de magistratul în cauză. Suma de 50.000 euro promisă iniţial de persoana respectivă în schimbul pronunţării unei decizii favorabile pentru societatea comercială, în apel, în dosarul Tribunalului Iaşi, urma să fie dată/primită după vânzarea terenului vizat de operaţiune, urmând să fie împărţită în cote egale între Tărniceriu Radu-Dimitrie şi o altă persoană“, arată DNA.

A doua zi după pronunţarea deciziei, în schimbul ajutorului primit, Ioan Leonte le-ar fi dat lui Tărniceriu şi lui Emanuel Osoianu participaţie la firma beneficiară a deciziei judecătoreşti, printr-o operaţiune de majorare de capital, în urma căreia Osoianu a devenit asociat cu 20% la firma în cauză, mai susţin procurorii. DNA Iaşi a concluzionat că cele două judecătoare care au pronunţat sentinţa ar fi acţionat fără vinovăţie.

„Este un aspect procedural şi, având în vedere că se bucură de prezumţia de nevinovăţie, cu siguranţă instanţa va pronunţa o soluţie favorabilă clientului meu. Faptul că acesta a ocupat mai mulţi ani funcţia de preşedinte al Tribunalului, iar în momentul de faţă este preşedinte al Tribunalului Militar, denotă conduita şi profesionalismul cu care şi-a exercitat profesia de magistrat. După administrarea tuturor probelor în apărare, cu siguranţă instanţa se va convinge de nevinovăţia acestuia“, ne-a declarat avocatul Radu Irimia, apărătorul lui Radu Tărniceru.

Citeşte şi: 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: