Concedieri în primărie, după cheltuiala de zece milioane de euro cu salariile. Au fost reduse peste 100 de posturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de posturi în Primăria Deva au fost desfiinţate. Administraţia locală a cheltuit aproape zece milioane de euro cu salariile angajaţilor, în 2017.

Noua organigramă a Primăriei Deva a fost adoptată de consilierii locali, iar conform acesteia numărul posturilor în cadrul primăriei va fi redus cu 109.

Măsura a fost luată pentru reducerea cheltuielilor cu personalul şi pentru eficientizarea activităţii administraţiei locale, informau reprezentanţii primăriei. „Numărul salariaţilor ce vor fi concediaţi va fi cunoscut la sfârşitul lunii martie, după parcurgerea tuturor procedurilor legale”, a informat Primăria Deva.

Consiliul Local a aprobat şi Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de testare profesională pentru persoanele ale căror posturi vor fi supuse reorganizării la nivelul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva şi al serviciilor publice din subordinea Consiliului Local. În 2017, circa zece milioane de euro au fost cheltuiţi pentru asigurarea salariilor angajaţilor primăriei.

În vechea organigramă a primăriei erau aprobate 902 posturi, din care 843 sunt ocupate.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Prejudicii de 1,5 milioane lei la Consiliul Judeţean. Cheltuielile nelegale la teatru şi la deşeuri au adus cele mai mari pagube

Curtea de Conturi a publicat rezultatele controalelor efectuate la Consiliul Judeţean Hunedoara şi a stabilit că în urma administrării defectuoase a fondurilor, instituţia a înregistrat o pagubă de aproape 1,5 milioane lei.

Cum a fost „căpuşată” primăria de şefii cetăţii medievale: excursii de lux, sporuri aberante şi angajări la discreţie

Şefii Cetăţii Devei au profitat din plin de funcţiile primite o dată cu înfiinţarea noului Serviciu de administrare a monumentului medieval. Aici lucrează peste 30 de oameni, unii având beneficii la care puţini români ar putea spera.

Prejudicii de zece milioane de lei în primărie: majorări salariale nelegale, afaceri proaste cu instalaţiile de Crăciun

Curtea de Conturi a României a estimat la aproape zece milioane de lei valoarea prejudiciilor înregistrate de administraţia locală a Devei, în activitatea instituţiei.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite