Alexandra Marcu a ajuns la poalele celui mai înalt vulcan: Ojos del Salado

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alpinista Alexandra Marcu a pornit ascensiunea pe cel mai înalt vulcan al lumii, Ojos del Salado, din Anzi. Exploratoarea de 16 ani, din Deva, se află la cea de-a şasea expediţie din cele şapte înscrise în circuitul celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent.

Cel mai înalt vulcan de pe Terra ar putea fi cucerit în aceste zile de o elevă din Deva. Alpinista Alexandra Marcu (16 ani) a ajuns împreună cu tatăl său în Chile, de unde va urca pe Ojos del Salado, un vulcan de 6.893 de metri din lanţul muntos Anzi, la graniţa dintre Chile şi Argentina. „Am ajuns în Chile. Trei avioane, un autobuz şi iată-ne! Ne-am întâlnit cu prietenii noştri români din Chile şi pornim spre munte! Ojos del Salado ne aşteaptă”, şi-a anunţat Alexandra ascensiunea finală, printr-o postare pe Facebook, făcută din oraşul Copiapo.

A ajuns la 5.000 de metri
Marţi dimineaţă, Alexandra Marcu şi tatăl său Dan Marcu au ajuns într-un loc de campare, la poalele vârfului Ojos del Salado. „Tabăra se află la altitudinea de 5.000 de metri. Au rămas acolo pentru a se aclimatiza. Vremea pe munte este prielnică, însă ei nu pot să continue ascensiunea decât după ce se vor obişnui cu temperaturile şi condiţiile atmosferice de acolo, cu aerul uscat şi vântul. Ascensiunea lor va continua în următoarele zile până la un alt punct intermediar, de sub vulcan, iar în 19 ianuarie speră să ajungă pe Ojos del Salado. Sunt foarte optimişti în privinţa expediţiei”, a relatat Dan Sabău, unchiul Alexandrei Marcu.

alpinista alexandra marcu

Pentru alpinista din Deva, cucerirea vârfului Ojos del Salado reprezintă cea mai importantă provocare din ultimii ani. Alexandra a povestit că s-a pregătit intens pentru expediţia din America de Sud, însă traseele din Masivul Retezat şi de pe ceilalţi munţi ai României, unde exploratoarea „s-a antrenat”, sunt o joacă de copil faţă de ascensiunea din Anzi. „Va fi mai greu ca oricând, deoarece ne vom afla în inima deşertului Atacama, una dintre cele mai aride zone din lume. Efortul fizic va fi mai accentuat, traseele sunt mai grele, iar la altitudinea de aproape 7.000 metri, organismul este mult mai solicitat. Totuşi, eu am încredere că vom reuşi şi de această dată şi sunt onorată să pot duce numele judeţului Hunedoara pe cele mai înalte culmi”, relata Alexandra Marcu, înainte de pleca spre Chile.

A şasea expediţie „vulcanică”
Pentru Alexandra Marcu, ascensiunea pe Ojos del Salado reprezintă cea de-a şasea expediţie din Circuitul celor 7 vulcani, al celor mai înalte vârfuri vulcanice de pe fiecare continent. Ultimul vulcan pe care eleva din Deva a urcat a fost vârful Giluwe (4368 metri), din Papua Noua Guinee. S-a întîmplat în urmă cu un an, iar Alexandra a luat cu ea, în jungla care înconjoară vulcanul, şi tricolorul, de care a fost nedespărţită în toate călătoriile la care a participat. Simbolul României a fost fluturat de Alexandra cu mândrie pe alţi patru dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii: Kilimanjaro (Africa), Pico de Orizaba din Mexic, Kazbek (Europa) şi Damavand din Iran (Asia). Următorul vulcan pe lista Alexandrei va fi Sidley, din Antarctica.

De la vârsta de 14 ani, eleva premiantă de la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva s-a dedicat aproape în totalitate pasiunii pentru munte. E ajutată de tatăl său Dan Marcu şi susţinută de mama sa, Dana, şi reuşeşte să îşi găsească singură forţa interioară pentru a continua ascensiunea. „Cred că lucrul cel mai important este să lupţi pentru ceea ce-ţi doreşti. Să crezi că vei reuşi şi să zâmbeşti întotdeauna!”, a spus Alexandra Marcu. Anul trecut, eleva din Deva a primit titlul „Exploratorul anului 2013”, din partea Societăţii Naţionale de Geografie. De asemenea, a fost recompensată şi cu titlul de „cetăţean de onoare al municipiului Deva”.

Povestea celui mai înalt vulcan activ
Vârful vulcanic Ojos del Salado (6893 metri) este situat în Anzi, la graniţa dintre Argentina şi Chile. Este al doilea cel mai înalt munte din America de Sud, după Aconcagua (6962 metri). Datorită locaţiei sale aproape deşertul Atacama, muntele are condiţii foarte uscate, fiind acoperit de zăpadă doar pe vârfuri şi în timpul iernii. La altitudinea de 6390 de metri, într-un fost crater vulcanic, pe Ojos del Salado s-a format un lac cu diametrul de 100 de metri, considerat lacul aflat la cea mai mare altitudine de pe Terra. Ascensiunea pe vulcan nu este considerată dificilă, decât în secţiunea finală, în care exploratorii au nevoie de frânghii. Numele Ojos del Salado provine de la depozitele de sare şi de la lagunele (ochiurile de apă sărată) formate în gheţarii săi. Potrivit istoricilor, ultima erupţie înregistrată pe Ojos del Salado ar fi avut loc în urmă cu 1.300 de ani, iar vulcanul este considerat unul activ. Prima ascensiune pe Ojos del Salado a avut loc în 1937, vârful fiind cucerit de o echipă de polonezi. Recordul mondial de vârstă al unui participant la ascensiunea pe vulcanul din Chile este deţinut de o româncă: alpinista Crina Coco Popescu a devenit în 28 decembrie 2008, la 13 ani si 25 de zile, cea mai tânără exploratoare din lume pe Ojos del Salado.

image
ojos

Vă recomandăm şi:

Alexandra Marcu a fost premianta hunedorenilor. Gestul care a impresionat-o pe tânăra alpinistă

Alexandra Marcu, eleva de 16 ani care a cucerit cei mai înalţi vulcani de pe patru continente, a fost răsplătită, simbolic, de comunitatea din care face parte.

O tânără de 16 ani „îmblânzeşte“ vulcanii: Alexandra Marcu a cucerit cei mai înalţi munţi de pe patru continente

Alpinista Alexandra Marcu s-a întors la sfârşitul lunii iulie dintr-o expediţie în Iran, unde a cucerit vulcanul Damavand (5.671 de metri), alături de tatăl ei. În ultimii doi ani, tânăra a mai urcat pe trei astfel de munţi.

Îndemnul Alexandrei Marcu de la celălalt capăt al Pământului: „Visit Deva"

Alexandra Marcu, adolescenta de 16 ani din Deva care a escaladat în această săptămână vulcanul Giluwe, din Papua Noua Guinee, a avut grijă ca o dată ajunsă în vârf să transmită un mesaj despre ţara şi oraşul său.

VIDEO Alexandra Marcu s-a întors din Papua Noua Guinee. Eleva din Deva a urcat pe cel mai înalt vulcan al Oceaniei

Alexandra Marcu a ajuns astăzi în Deva şi a încheiat astfel o expediţie de peste 26.000 de kilometri. Adolescenta de 16 ani a urcat pe cel mai înalt vulcan al Oceaniei, vârful Giluwe, din Papua Noua Guinee.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite