Şoselele blocate în inima munţilor, între Hunedoara şi Gorj. Transvâlcan, noua atracţie turistică a zonei VIDEO

Şoselele blocate în inima munţilor, între Hunedoara şi Gorj. Transvâlcan, noua atracţie turistică a zonei VIDEO

Şoseaua Transvâlcan. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Trei drumuri spectaculoase de munte urmau să fie modernizate pentru a face legătura între judeţele Hunedoara şi Gorj.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trei şosele care urmau să lege judeţele Hunedoara şi Gorj, au rămas „blocate” în munţi, în timp ce proiectele de modernizare a acestora sunt, la rândul lor, suspendate.

Drumul Marmurei, scurtătura prin munţi între Hunedoara şi Caraş-Severin VIDEO

Cel mai spectaculos drum din Ţinutul Pădurenilor. Când va fi finalizată noua şosea din munţi FOTO VIDEO

Alunecările de pietre au răvăşit şoseaua spre Lunca Cernii. „Ploaie” de bolovani pe drumul din munţi VIDEO

Drumurile care se află pe valea Jiului de Est care traversează oraşele Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani sunt spectaculoase, dar au rămas accesibile doar până la limita judeţului Hunedoara.

„Transvâlcan” putea concura cu Transalpina

O şosea de opt kilometri îşi începe urcuşul de la marginea municipiului Vulcan, trece pe sub instalaţiile telecabinei din Pasul Vulcan şi traversează trecătoarea legendară din Carpaţi, oprindu-se în vârful muntelui, la limita judeţelor Hunedoara şi Gorj. Fostul drum forestier (DJ 664) a fost modernizat în ultimul deceniu, de Consiliul Judeţean Hunedoara, primii patru kilometri cu fonduri europene, iar ultima porţiune, din bugetul administraţiei judeţene. 

La capătul lui, pe o culme aflată la 1.600 de metri altitudine, se află mai multe monumente ridicate în cinstea eroilor români din Primul Război Mondial, iar călătorii pot vedea urmele tranşeelor săpate de români în Primul Război Mondial.


Drumul din Pasul Vulcan. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

De aici, drumul căruia localnicii i-au spus „Transvâlcan”, străbate alte creste ale Munţilor Vâlcan şi coboară spre comuna Schela din judeţul Gorj, aflată la 16 kilometri de Pasul Vulcan. A rămas însă neasfaltat şi aproape impracticabil, în ciuda promisiunilor repetate de modernizare a acestuia, făcute solemn de autorităţile din cele două judeţe. 

De-a lungul şoselei din Pasul Vâlcan, se întind privelişti asemănătoare celor oferite de Transalpina, iar pe unele porţiuni este aproape la fel de spectaculoasă. Traseul este mai scurt, şoseaua este mai îngustă, de o calitate care a stârnit îndoieli, şi se opreşte în vârf de munte, însă zona este atractivă pentru turişti.

Drumul spre Băile Herculane, oprit în sălbăticie

De doi ani, licitaţia organizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru construcţia a 20 de kilometri de şosea (DN 66A), prin Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, a fost suspendată. Sectorul dintre Câmpuşel un vechi canton aflat la limita Parcului Naţional Retezat şi a Parcului Naţional Domogled - Valea Cernei şi Cerna sat (judeţul Gorj) urma să traverseze munţii pentru a lega Valea Jiului de zona Băilor Herculane şi a Orşovei.

Costurile construcţiei sale se ridicau la peste 240 de milioane de lei. „Drumul este parte componentă a drumului naţional DN 66A şi face legătura între Câmpu lui Neag şi Valea Cernei. Drumul naţional DN 66A este asfaltat până la Câmpu lui Neag, continuându-se apoi cu drumul forestier, accesul traficului auto fiind posibil numai pe anumite porţiuni”, informa CNAIR. 

Autorităţile oraşelor din Valea Jiului au strâns în ultimii ani semnături de la oameni pentru a susţine construcţia şoselei prin munţi, contestată de membrii unor organizaţii ecologiste, pentru că trece printr-un parc naţional, şi de unii localnici care au considerat-o inutilă. Din anii 2000, de la începerea modernizării Drumului Naţional 66 A, au fost construiţi doar 20 de kilometri de şosea, între Uricani (judeţul Hunedoara) şi Câmpuşel.

Scurtătura spre Cheile Sohodolului

În toamna anului 2020, Consiliul Judeţean Hunedoara a scos la licitaţie publică lucrările de modernizare a Drumului Judeţean 672 C, din satul Valea de Peşti (Uricani) până la limita judeţului Hunedoara, cu judeţul Gorj. Şoseaua ar fi reprezentat o scurtătură printr-o zonă spectaculoasă de munte, în care se află lacul de acumulare Valea de Peşti, continuând spre Cheile Sohodolului.


Lacul Valea de Peşti. Foto: Centrul de informare turistică Uricani.

Valoarea estimată a investiţiei depăşea 30 de milioane de lei, iar lucrările vizau modernizarea a 5,3 kilometri de drum, care începe din Valea de Peşti, una dintre cele mai izolate localităţi ale judeţului Hunedoara, şi se va opri la limita judeţelor Hunedoara şi Gorj, în mijlocul sălbăticiei. 

Drumul Judeţean porneşte 672 C are o lungime totală de 37 de kilometri, dintre care 31 de kilometri sunt în judeţul Gorj. El porneşte din satul Răchinţi (comuna Runcu, Gorj) şi traversează munţii spre Uricani, unde se intersectează cu DN 66A. În prezent, este foarte rar utilizat, din cauza zonei izolate în care se află şi a stării dale de degradare. Licitaţia a fost anulată, însă, anul trecut, din cauza unor abateri la realizarea proiectului tehnic, iar până în prezent nu a mai fost reluată. Proiectul de modernizare a drumului va fi depus la Compania Naţională de Investiţii pentru obţinerea finanţării, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

În prezent, legătura dintre judeţele Hunedoara şi Gorj se face pe DN 66 Petroşani – Târgu Jiu, care traversează Defileul Jiului între Petroşani şi Bumbeşti Livezeni.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Comorile medievale ale Ţării Haţegului: cele mai vechi biserici de piatră şi castele făcute de cneji. Aici se află Castelul din Carpaţi al lui Jules Verne VIDEO

Şoseaua spre cetăţile dacice afectată de alunecări uriaşe de teren. Unde este cel mai riscant sector FOTO VIDEO

Ce s-a ales de Drumul Aurului care duce la Treptele Romane şi la vechile mine din zona Bradului VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările