Aventura unui tânăr român care a văzut Turcia cu autostopul. „Am călătorit mult cu TIR-ul. Şoferii nu prea iau bani acolo“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Oancă Foto: Valentin Trufaşu
Liviu Oancă Foto: Valentin Trufaşu

Liviu Oancă (20 de ani), student la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor din Galaţi, a vizitat Turcia prin intermediul AIESEC. S-a înţeles cu localnicii mai mult prin semne, a savurat ceaiul cu iz oriental şi le-a predat engleza într-o manieră neconvenţională.

Liviu Oancă (20 de ani), student în anul I la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor din Galaţi, specializarea Marketing, a vizitat recent Turcia pentru a scăpa de preconcepţiile pe care le avea despre această ţară unde cultura occidentală se îmbină cu cea orientală.

”Credeam că este o ţară musulmană, cum este şi Egiptul. Am vrut să fiu surprins de ceea ce voi găsi acolo. Am auzit foarte multe lucruri bune despre Turcia după ce am terminat liceul şi am vrut să văd chiar eu dacă aşa stau lucrurile. În plus, era şi prima mea experienţă când am fost plecat singur într-o ţară străină”, ne explică tânărul alegerea făcută.

A vizitat Turcia prin intermediul AIESEC, o organizaţie de tineri cu filiale la nivel global, structurată ca o platformă de oportunităţi pentru tineri, care îşi desfăşoară activitatea în 126 de ţări şi teritorii şi în peste 1.000 de centre universitare. Organizaţia este condusă în întregime de tineri şi are ca obiectiv principal dezvoltarea de lideri care să aducă un impact pozitiv în societate. În acest scop, membrii au şansa de a coordona echipe, de a crea proiecte şi de a face stagii de voluntariat sau profesionale în oricare din ţările în care AIESEC este prezent.

Pasionaţi de gastronomie şi mari consumatori de ceai

Liviu a adoptat o modalitate inedită pentru a vizita mai multe oraşe din Turcia pentru că nu prea avea bani. A făcut autostopul, trecând prin oraşele Kocaeli, Ankara, Istanbul, Eskisehir, Bursa, Izmir şi în provincia Antalia. ”Călătoream, de regulă, cu tirurile, iar în Turcia nu se iau bani când faci autostopul, majoritatea tinerilor de la ei fac asta, ceea ce mi s-a părut foarte interesant şi a fost, evident, foarte bine pentru mine”, ne spune amuzat tânărul.

liviu oanca student AIESEC Galati 2

Liviu şi o colegă de-a sa în Turcia FOTO arhiva personală

Pentru că turcii nu ştiau engleza sau altă limbă de circulaţie internaţională, s-a înţeles cu ei mai mult prin semne, iar situaţiile amuzante nu au lipsit. ”Îmi era foarte greu să comunic cu ei, iar mai tot timpul foloseam limbajul semnelor. Aveam nevoie într-o zi să ajung într-un Pub, aşa că am abordat un tânăr pe stradă. Vorbea engleză şi mi-a arătat prin semne ceva de genul <<du-te în faţă, du-te în faţă, fă stânga, du-te în faţă, du-te în faţă şi ai ajuns>>”, ne spune râzând Liviu cam cum îi explicau, de regulă, turcii cum să ajungă în diverse locaţii.

A fost impresionat să afle că turcii nu prea beau alcool, nici măcar acasă, dar sunt mari consumatori de ceai, pe care îl pregătesc într-un stil aparte, se mândresc cu bucătăria lor, fiind extrem de pasionaţi de gastronomie, şi au o tradiţie care nouă ni s-ar părea ciudată. La finalul fiecărei mese, toată familia participă la spălarea vaselor şi a tăcâmurilor. ”Noi, în România, punem vasele în chiuvetă şi le spălăm de mână. Ei pun toate vasele în ligheane cu apă fierbinte, adăugă şi detergent, iar apoi toţi membrii familiei spală vasele. Am observat acest lucru la toate familiile la care am fost şi mi-au spus că fac acest lucru de când sunt mici copii şi transmit mai departe şi copiilor lor acest obicei”, ne dezvăluie tânărul.

liviu oanca student AIESEC Galati 1

Liviu şi colegii săi din AIESEC FOTO arhiva personală

Contrar aşteptărilor sale, purtarea a ceea ce la musulmani se numeşte burka este la alegerea femeilor. Burka este o haină purtată de femei în unele tradiţii islamice pentru a le acoperi trupurile în locurile publice. De obicei se consideră că burka este veştmântul exterior care acoperă trupul femeii, plus acoperitoarea capului şi voalul pus pe faţă. De asemenea, a observat că un alt obicei din ţările islamice, ca femeia să meargă în spatele bărbaţilor, nu există în Turcia.

A predat engleza într-un mediu nonformal

L-a impresionat ospitalitatea turcilor, care l-au ajutat ori de câte ori a avut nevoie de găzduire pentru o noapte sau s-a rătăcit. În estul ţării a simţit din plin influenţa culturii orientale, în timp ce în vest este evidentă influenţa occidentală, oraşul Ankara fiind o combinaţie armonioasă între cele cele două culturi.

A predat engleza într-un mediu nonformal, la o organizaţie neguvernamentală, şi a fost surprins să afle că majoritatea celor care doreau să înveţe această limbă o făceau pentru că voiau să plece din Turcia din motive politice. ”Oamenii care veneau ar fi trebuit doar să exerseze engleza pe care o ştiau, dar cei mai mulţi nu ştiau engleză deloc, aşa că trebuia să o iau de la zero cu ei. Îi învăţam engleza prin mijloace nonformale, de exemplu prin intermediul unor filme la care se uitau sau ne jucam jocuri în engleză”, ne explică Liviu.

Experienţa din Turcia i-a schimbat percepţia despre această ţară, dar l-a schimbat şi ca om pentru că a conştientizat cât de important este să ajuţi fără să ceri nimic în schimb, dar şi că religia nu trebuie să fie un motiv de  conflict, ci de apropiere între oameni.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite