Laborator de imagistică medicală la Spitalul din Panciu, cu bani de la Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tomograful este deja în propiretatea Spitalului Panciu
Tomograful este deja în propiretatea Spitalului Panciu

Primăria Oraşului Panciu demarează lucrările de amenajare a spaţiului special în care va funcţiona laboratorul de imagistică medicală de la Spitalul Orăşenesc Panciu.

 În acest spaţiu va fi montat tomograful pe care adminimistraţia locală pănceană l-a recepţionat în 2014, datorită proiectului cu finanţare europeană „Realizarea spaţiilor necesare funcţionării laboratorului de imagistică medicală compartiment tomograf Şi dotarea cu tomograf a ambulatoriului integrat al Spitalului Panciu”.

„În perioada imediat următoare vom demara lucrările la clădirea în care va fi montat tomograful recepţionat în toamna anului trecut de către Primăria Oraşului Panciu. În cel mult patru luni aceste lucrări vor fi finalizate. Tot atunci, dorim să fie dat în folosinţă şi tomograful“, a precizat primarul Iulian Nica.

Proiectul „Realizarea spaţiilor necesare funcţionării laboratorului de imagistică medicală compartiment tomograf Şi dotarea cu tomograf a ambulatoriului integrat al Spitalului Panciu” este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi beneficiază de un buget total de 5.208.086,77 lei, din care asistenţă financiară nerambursabilă 3.965.440,44 lei. 

Acesta este cel de-al doilea proiect european pe care Primăria Oraşului Panciu îl implementează la nivelul Spitalului Orăşenesc, unitate aflată în subordinea Primăriei şi Consiliului Local Panciu.

Primul proiect, în valoare totală de 6.621.596,20 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 5.218.667,74 lei, vizează „Modernizarea şi dotarea cu echipamente de specialitate a ambulatoriului integrat al Spitalului Panciu“.

Investiţia prevede dotarea ambulatoriului integrat cu aparatură performantă, precum: gastroscop, colonoscop, ecograf portabil, ecograf 3D/4D fix, mamograf, densiometru osos, videocolposcop. Totodată, proiectul include şi dotări specifice pentru laboratorul de analize, precum şi pentru activitatea de chinetoterapie/fizioterapie/recuperare.

„Investiţiile majore pe care Primăria Panciu le derulează la nivelul Spitalului Orăşenesc sunt completate de lucrările de amenajare a curţii interioare a instituţiei, realizate în această primăvară, prin montarea de mobilier urban nou, constând în bănci şi coşuri de gunoi. Concomitent cu montarea jardinierelor cu flori în zona centrală a oraşului, Primăria a instalat şi în curtea spitalului un număr de 15 jardiniere, pentru ca şi pacienţii să se bucure de oaza de verdeaţă din acest spaţiu şi de frumuseţea oferită de cromatica florilor“, a declarat primarul oraşului Panciu,  Iulian Nica.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite