FOTO VIDEO Poliţia confirmă oficial cine este vinovatul teribilului accident de pe DN2D

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc la KM 27
Accidentul a avut loc la KM 27

În accident şi-au pierdut viaţa două persoane, şoferii ambilor maşini, iar 11 persoane au fost rănite. Traficul a fost blocat ore bune.

După vizionarea imaginilor de la accidentul teribil din dimineaţa de marţi, de pe DN2D, Poliţia Rutieră Vrancea a stabilit cine se face vinovat de producerea accidentului în care au fost implicate un microbuz plin cu persoane şi un autoturism Fiat Punto.

GALERIE FOTO

"În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că vinovat de producerea accidentului rutier de pe DN2 D este bărbatul de 70 de ani, aflat la volanul autoturismului", potrivit IPJ Vrancea.

În accident şi-au pierdut viaţa două persoane, şoferii ambelor autoturisme şi au fost rănite alte 11, printre care şi un copil.

Ce spune ISU Vrancea despre intervenţie

"În această dimineaţă, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat despre producerea unui accident pe DN 2D, pe raza localităţii Boloteşti, în care au fost implicate 2 autovehicule, un microbuz cu persoane şi un autoturism. În urma impactului dintre microbuz şi autoturism au rezultat 13 victime.Având în vedere gravitatea evenimentului a fost activat Planul roşu de intervenţie. La faţa locului au fost mobilizate de urgenţă şi au acţionat gradual, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de transport persoane şi victime multiple, 4 ambulanţe SMURD, 5 ambulanţe ale serviciului de ambulanţă, 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă. Din nefericire şoferii ambelor autovehicule au decedat. Alte 11 victime, dintre care una rănită grav, cu multiple traumatisme, au necesitat îngrijiri medicale. Zece victime au fost transportate la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean „Sfântul Pantelimon” Focşani, iar un minor, în vârstă de 4 ani ce prezenta traumatism abdominal a fost transportat la Camera de primiri urgenţe a Spitalului Vidra", potrivit ISU Vrancea.

Citeşte şi:

Imagini cumplite cu momentul impactului dintre maşinile implicate în tragedia de pe DN2D. Înregistrarea răstoarnă ipotezele anchetatorilor

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite