Patriarhul care a botezat peste 40.000 de copii. Motivul pentru care prelatul are atâţia fini
0Patriarhul face acest lucru de 12 ani, iar pentru credincioşii săi este o mare onoare ca naş de botez al copiilor să fie chiar capul unei Biserici Ortodoxe.
În anul 2007, patriarhul Ilia al II-lea al Georgiei a luat decizia de a boteza personal al treilea născut în orice familie din Patriarhia Ortodoxă a Georgiei. A făcut acest lucru într-un moment când ţara trecea printr-o criză a natalităţii. De atunci şi până în prezent, are 40.909 fini de botez, relatează Basilica.ro.
Mulţi dintre cei botezaţi sunt copii pe care Biserica îi salvează de la avort.
Ultimul eveniment a avut loc pe 14 ianuarie la Catedrala din Tbilisi, când patriarhul a botezat 521 de copii. Pentru georgieni este o mare onoare ca Ilia al II-lea să fie naşul copiilor lor.
În anul 2017, Georgia avea o populaţie de 3.718.200 de locuitori.
Cine este patriarhul Ilia al II-lea
Şeful Bisericii ortodoxe din Georgia s-a născut în 4 ianuarie 1933, în Vladikavkaz, din Osetia de Nord. Denumirea sa oficială, ca patriarh, este: „catolicosul-patriarh al întregii Georgii, arhiepiscop de Mţheta - Tbilisi şi mitropolit de Bicivinta şi Suhumi-Abhazia, Sanctitatea Sa, Prea Fericitul Ilia al II-lea”.
A studiat la Academia Teologică din Moscova, apoi a slujit ca preot la Catedrala din Batumi. În 1963 este ales episcop de Batumi, iar în ziua de Crăciun a anului 1977 este ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Georgiene.
Ilia al II-lea a participat la demonstraţia georgienilor împotriva guvernării sovietice, care a avut loc la Tbilisi la 9 aprilie 1989 şi i-a îndemnat pe protestatari să se retragă la biserica Kaşueti din apropiere pentru a evita vărsarea de sânge.
În anul 2010, patriarhul Ilia al II-lea a fost desemnat de CNN persoana cu cea mai mare credibilitate din Georgia şi a obţinut cel mai mare grad de încredere din rândul politicienilor georgieni (94%), potrivit unui sondaj al Institutului Naţional Democratic pentru Afaceri Internaţionale din noiembrie 2013.
Pe aceeaşi temă:
Ce sunt „Antanasiile“, zilele cu boli mari şi ameţeli de cap la copii