Luptele date pe pământul Dobrogei înainte de 1900. „Războiul putea fi pierdut dacă nu erau aceşti oameni“

Luptele date pe pământul Dobrogei înainte de 1900. „Războiul putea fi pierdut dacă nu erau aceşti oameni“

Nuntă de români din Dobrogea, la 1900 Sursa album Anatole Magrin, colecţia Dan Arhire

Două lupte au fost duse, pe fronturi diferite, pentru recucerirea Dobrogei de către români. Prima victorie a fost obţinută pe câmpul de bătălie, în Războiul de Independenţă de la 1877-1878. Dar cea de-a doua victorie a consfinţit rezultatul. Iar lupta s-a dus efectiv pe pământul Dobrogei.

La 1900, „populaţiunea“ Dobrogei era compusă din circa 300.000 persoane: 145.000 erau români, 42.000 erau bulgari, 31.000 erau ruşi-lipoveni, 25.000 erau tătari, turci erau 10.000, la fel şi greci - 10.000, germani - 8.000, ţigani - 5.000, evrei - 4.000, găgăuţi - 3.700, armeni - 3.000, italieni - 1.500, iar alte 3.000 persoane aveau alte naţionalităţi. Statistica provine din cartea lui I.N.Roman, „Dobrogea şi drepturile politice”, fiind inclusă în documentarele vremii despre structura provinciei dintre Dunăre şi Marea Neagră. 

Istoricii vorbesc despre categoria aparte a dicienilor, românii vechi ai Dobrogei, aşezaţi în zona cetăţii Capidava, care aparţine astăzi de comuna Topalu din judeţul Constanţa. Numele lor ar veni de la Vicina, cetatea antică pe care este întemeiată Isaccea din judeţul Tulcea. 

Pentru a ajunge la românizarea regiunii recucerite la 1878, în urma Războiului de Independenţă, statul decisese o serie de facilităţi pentru cei care alegeau a se stabili aici: împroprietărirea cu suprafeţe mari de teren, pe care să le cultive şi să le folosească fie în scop agrar, fie în scop zootehnic ca hrană pentru turmele de animale.

Majoritatea românilor veniţi de peste Dunăre erau păstori, oieri, care veniseră în transhumanţă. Unii erau mocanii, ciobanii din Transilvania, care s-au dovedit buni gospodari, cu iubire pentru pământ. Cronicarii de la 1900 subliniază că victoria obţinută pe câmpul de luptă, cu jertfirea Basarabiei, n-ar fi însemnat nimic fără o altă victorie - cucerirea pe cale paşnică, economică.

„Azi, în Dobrogea înfloreşte cea mai temeinică gospodărie românească, cu sate bogate şi frumoase, cu ţărani vioi şi muncitori. Pustiul vechii Dobrogei, pe unde nu creşteau decât bălării şi iarbă sălbatică, a ajuns brăzdat în toate părţile de lanuri, iar în locul legendelor de spaimă, cu bandiţi şi crime feroce, azi se întemeiază o viaţă de linişte şi prosperitate, care ne face cinste. Ceea e trist, dar adevărat, este că Statul nostru şi oamenii lui politici de pe vremuri, n-au urmat un plan conştient în această din urmă cucerire şi dacă totuşi izbânda a rămas a noastră e numai datorită primilor colonişti români, cari au trecut în Dobrogea şi cari au ştiut s-o cucerească şi economiceşte“, scria cronicarul Ioan Adam, autorul „Constanţa pitorească cu împrejurimile ei“ (Editura Minerva, 1908). 

Adam scria că mocani şi ceilalţi transilvăneni veniţi în Dobrogea au investit în pământ pentru a se statornici aici, „acolo unde n-ar fi riscat nimeni din ţară să-şi vâre avutul“. „Şi aşa s-a putut ajunge să avem o proprietate mare românească, care în alte împrejurări ar fi trecut cu siguranţă în mâini străine. Cine se gândea pe atunci, la începutul încorporării provinciei, când Dobrogea era loc de hulă şi de exil pentru toţi căpătuiţii, că s-ar putea cheltui chiar şi bani pentru stabilirea unei gospodării acolo?“, scria publicistul.

Ioan Adam observa că mocanii au adus în Dobrogea sentimentul naţional, conştiinţa pentru rolul social, dragoste de neam şi respectul pentru istorie.

Alături de mocani erau cojanii, caracterizaţi ca „ţărani români răzleţiţi“, veniţi din ţară de pe unde s-a nimerit şi împroprietăriţi în Dobrogea. „S-au întâlnit acolo moldovenii cu muntenii cei mai îndepărtaţi şi s-au vârstat cu transilvănenii veniţi mai în urmă. Grupul însă îl formează cei de prin judeţele dunărene, adică brăilenii şi ialomiţenii. Râvna de statornicire şi înflorire a fost singura lor patimă“, a consemnat cronicarul de la 1900.

Lucrarea lui Ioan Adam a fost premiată de Academia Română pentru tabloul pe care-l zugrăvea unei regiuni încă prea puţin cunoscute. Cartea „Constanţa pitorească şi împrejurimile ei“ a fost tipărită în 2016, în ediţie anastatică, de Centrul Cultural Judeţean Teodor T. Burada din Constanţa. Volumul a apărut la Editura Next Book. 

Pe aceeaşi temă: 

Cuvintele prin care Mihail Kogălniceanu i-a convins pe români să se stabilească în Dobrogea la 1878

Dobrogea, descrisă la 1900: „Aici se vede cum se poate regenera un neam, prin trai bun şi independenţă sufletească“

Mamaia, 110 ani de turism organizat. Imagini inedite din vremea străbunicilor noştri - dune nesfârşite de nisip auriu şi întinderi albastre

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările