Dobrogea, descrisă la 1900: „Aici se vede cum se poate regenera un neam, prin trai bun şi independenţă sufletească“
0
Într-o valoroasă lucrare de arhivă apărută în anul 1908, premiată la acea vreme de Academia Română, cronicarul Ioan Adam descrie „Constanţa pitorească, cu împrejurimirile ei“, dorind să fie „o călăuză cu ilustraţii“ despre Dobrogea căreia i-a închinat viaţa.
Ioan Adam (26 noiembrie 1875, Vaslui - 18 mai 1911, Iaşi) era secretar al Primăriei Constanţa, când vizionarul edil-şef Ion Bănescu, cel care a modernizat oraşul de la malul mării, i-a dat ca sarcină de serviciu să scrie o carte, un ghid turistic-literar, despre Constanţa şi împrejurimile ei.
Adam era cunoscut în urbe ca publicist, fiind profesor de română şi magistrat cu titlul de doctor în Ştiinţe juridice obţinut la Bruxelles. Acel volum, care s-a bucurat de aprecierea Academiei Române, a fost tipărit din nou, de Centrul Cultural Judeţean Teodor T. Burada. Ediţia anastatică a apărut la Editura Next Book în 2016.
Iată ce scria Ioan Adam la începutul anilor 1900 despre ţinutul Dobrogei, care pe el, originar din Vaslui, îl captiva:
„Priveliştea acestei lumi e încordată: vezi lupte şi dominaţiuni, cu străluciri şi căderi, cu încălcările şi încrucişarea dintre ele, cu naştere de noi neamuri, din amestecul celor vechi. După uimirea de un moment însă, curând se întinde asupra sufletului tău durerea şiamărăciunea şi dai trist din cap, gândindu-te la nestatornicia lucrurilor. (…) Nici un alt colţ din lume nu te poate îndemna mai mult la astfel de gânduri, ca Dobrogea. Trecutul se destramă ca o pânză veche“.
Autorul făcea un istoric sumar al trecutului frământat al pământului dintre Dunăre şi Marea Neagră.
„Pe pământul de azi, după noaptea nestrăbătută a începutului, s’a oprit, ca pentru odihnă, civilizaţiunea şi stăpânirea greco-romană din antichitate. Tot pe aici au năvălit în urmă şi au trecut ca peste un pârleaz mai ferit, hoardele barbare şi lacome cari nu mai încăpeau în lume.
Dobrogea a fost vadul predestinat, prin care s’a scurs sălbăticia şi năvala barbarilor. În zadar s’au încercat romanii s’astupe şi să întăriască pârleazulacesta înşirând cetăţi pe margini şi radicand valuri gigantice, căci hamzalele ferecate tot s’au rupt până la urmă şi s’au desfăcut de bătaia valurilor şi furia torentelor gonite de dinapoi“, nota scriitorul.
Adam remarca mozaicul de naţii care trăiau aici, fără cea mai mică încleştare de orgolii, deşi stăpânirile se schimbaseră: „Încuscririle diferitelor naţii au ajutat şi mai mult la amestecul apelor acestor oaspeţi ai împrejurărilor. S’a ajuns cu chipul acesta la armonia cea mai desăvârşită, aşa cum nu se pomeneşte nici în satele cele mai vechi.“
În călătoria sa de-a lungul Dobrogei, îndeosebi în jurul Constanţei, Ioan Adam consemna cu încântare şi mândrie nereţinută cum oamenii locului învăţaseră să fie buni pământeni şi ridicau case frumoase, care înseninau peisajul.
„Evoluţiunea şi propăşirea satelor din Dobrogea se poate urmări bine mai ales după înfăţişarea generală a locuinţelor. Te uimeşte frumuseţea şi trăinicia caselor, Pretutindeni fereşti largi, pridvoare cioplite cu măiestrie în lemn, coridoare lungi deasupra prispelor ridicate. În toate vezi bunul gust şi tragerea de inimă către frumos.
Vitele lor sunt bine îngrijite, caii adevăraţi şoimi, iar căruţile lor legate în fer umplu văile cu huruitul lor metalic. Şi schimbarea aceasta de gusturi şi pricepere nu s’a făcut prin vreo pregătire anumită. Prefacerea a venit aşa, ca o necesitate naturală, pentru nişte oameni înzestraţi, care-şi căpătaseră independenţa muncei şi desrobirea lor sufletească“, observa Adam.
Cronicarul Dobrogei nu-şi putea stăpâni bucuria despre mersul lucrurilor, într-o regiune redobândită de statul român în urma Războiului de Independenţă din 1877.
„E în adevăr îmbucurător să vezi, alături de casele mai noi şi frumoase ale ţăranilor dobrogeni, ridicate acum când s’au simţit bogaţi - vechile bojdeuce, cu tipul lor clasic, joase, cu uşa strâmbă şi lăsată, cu fereştile rotunde cât palma, cu acoperământul de rogoz putred.
În afară de îmbunătăţirea vieţei, starea aceasta prosper a gonit dintre oameni viţiile, cum e lenea, beţia şi risipa.
În Dobrogea se poate vedea, ca într’o carte deschisă, cum se poate regenera un neam, prin trai bun şi independenţă sufletească“, constata plin de speranţă autorul.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
