Constanţa: Voluntarul anului este student la Psihologie

Constanţa: Voluntarul anului este student la Psihologie

Cătălin a fost ales „Voluntarul anului 2009“ pentru proiectele în care a fost implicat.

Pentru că a fost cel mai activ militant social, Cătălin Dorcu a câştigat gala organizată sâmbătă seara de ONG-urile locale. De Ziua Internaţională a Voluntarilor, 11 organizaţii neguvernamentale participante şi-au nominalizat cei mai buni membri pentru a alege „Voluntarul anului 2009“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Studentul la Psihologie Cătălin Dorcu (27 de ani) a fost în acest an cel mai activ militant social. El a fost implicat în proiecte de informare şi sensibilizare a tineretului privind dreptul la vot şi în societetea europeană, a organizat tabere pentru elevi, a ţinut spectacole de teatru pentru copii şi organizează concursuri de cultură generală a şcolarilor. „Îmi place foarte mult ceea ce fac, o fac din pasiune. Îmi place să lucrez cu tineri şi copii, iar în urma proiectelor în care am fost implicat am căpătat foarte multă experienţă“, spune Cătălin.

Pentru a participa la Gala Voluntarului 2009, tânărul a depus o scrisoare de intenţie şi un CV în care a trecut cele mai importante proiecte de voluntariat în care a fost implicat. Pe lângă asta, alături de alţi nouă concurenţi, reprezentanţi ai altor ONG-uri, a fost supus la trei probe.

„A trebuit să mimez activitatea asociaţiei noastre, apoi, împreună cu ceilalţi colegi ai mei, am improvizat o scenetă în care am pus la cale un proiect al organizaţiei şi în final am răspuns la o întrebare“, povesteşte voluntarul anului.

„Dedic premiul organizaţiei“

Cătălin face parte din Asociaţia Psihologilor şi Psihopedagogilor Procivitas Constanţa. Organizaţia a fost creată în anul 2005, la Constanţa, la iniţiativa unui grup de absolvenţi de psihologie şi psihopedagogie.

Voluntarul anului este mândru că face parte din această asociaţie şi spune că nu putea obţine premiul fără sprijinul colegilor săi. „Vreau să dedic premiul obţinut organizaţiei din care fac parte, pentru că datorită membrilor ei am reuşit să-l obţin. Îmi place să fiu voluntar, o fac din pasiune şi îmi place să lucrez cu tineri şi copii“, a declarat Cătălin Dorcu.

Micuţii de la „Rotterdam“ au urcat pe scenă

Evenimentul Gala Voluntariatului 2009 a fost organizat de Centras Constanţa, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi cele mai importante ONG-uri din ţară care au filiale în judeţ. La finalul festivităţii de premiere, gala a continuat cu momente artistice susţinute de un grup de copii de la Centrul de Plasament „Micul Rotterdam“, care i-au introdus pe cei prezenţi în magia sărbătorilor. Pentru efortul lor, micuţii au fost răsplătiţi cu diplome speciale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: