30 de copii s-au pierdut pe plaja din Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 43 de ani, de când s-a auzit pentru prima dată semnalul „Aici, Radio Vacanţa”,  anunţurile importante au devenit o tradiţie pe plaja din Mamaia. 

„Maria din Slobozia se află la Radio Vacanţa. Este blondă şi are un costum de baie roz. Părinţii sunt rugaţi să vină să o ia de la sediul Radio Vacanţa, vila nr.1 din România”. Şi în acest sezon au fost difuzate 30 de astfel de anunţuri, însă cu mult mai puţine decât în verile precedente.

Radio Vacanţa şi World Vision - Biroul Zonal Constanţa au demarat în această vară campania estivală „Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa!”. Peste 400 de copii şi 50 de familii au participat la jocuri şi concursuri. Micuţii s-au distrat, au primit cadouri şi, cel mai important, au primit pe încheietura mâinii brăţara de vacanţă.

image

În acelaşi timp, au fost completate peste 800 de chestionare care atestă utilitatea acestei brăţări. „Brăţara de vacanţă reprezintă o iniţiativă unică, originală şi de impact în peisajul turistic românesc. Siguranţa copiilor şi confortul psihic al părinţilor sunt principalele obiective ale campaniei, iar experienţa  de 43 de ani a Radio Vacanţa în domeniul copiilor care se pierd pe plajă a făcut ca această campanie să demareze şi să se concretizeze într-un timp foarte scurt şi cu un impact maxim”, a declarat Daniel Sîrbu, redactor-şef al Postului Teritorial Radio Radio Constanţa, Radio Vacanţa.

Hotelul Tomis, din Mamaia, a fost prima unitate de primire turistică care a dăruit în această vară, la recepţie, brăţara de vacanță. Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia a declarat că anul viitor brățara va fi introdusă în pachetele turistice.

Constanţa: „Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa“

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite