Liderii mondiali din industria IT îşi dau întâlnire în România la cel mai mare eveniment de profil de Europa de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Techsylvania, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate IT-ului în estul Europei, ajunge la cea de-a cincea ediţie. La ediţiile anterioare au fost prezenţi manageri ai unor companii de top precum Facebook, NASA, Google, Ubuntu, Twitter, PayPal, Coca-Cola, SoundCloud sau Spotify, dar şi investitori şi fondatori de startup-uri.

Techsylvania va avea loc în perioada 9-12 iunie, la Cluj-Napoca. Evenimentul va fi găzduit ca de obicei de Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj. Printre cei care şi-au anunţat prezenţa se numără germanul Felix Petersen, care deţine funcţia de Managing Director la Samsung Europa, americanul Chad Flower (Divisional CTO la Microsoft), Di-Ann Eisnor (director Waze) şi mulţi alţi manageri de top ai unor importante companii multinaţionale. 

Techsylvania va dura patru zile, dintre care  primele două (9-10 iunie) vor fi dedicate unui maraton de programare (hackathon), unde specialiştii în IT se reunesc pentru a testa limitele unor tehnologii inteligente. În ultimele două zile (11-12 iunie) vor fi organizate conferinţe, iar în paralel va avea loc Startup Avalanche, o competiţie internaţională de startupuri.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite