Lecţiile româncei care a ajuns expertă în migraţie la ONU. „Statul român le-a rămas dator cetăţenilor săi“

Lecţiile
româncei care a ajuns expertă în migraţie la ONU. „Statul român le-a rămas dator cetăţenilor săi“

Eliza Galoş conduce o echipă din cadrul ONU care se ocupă de lupta împotriva traficului de persoane. FOTO Arhivă personală

Eliza Galoş a înfiinţat un ONG în Marea Britanie care se ocupă de problemele de muncă ale românilor, iar experienţa şi reuşitele sale în domeniul migraţiei au ajutat-o să intre în echipa Naţiunilor Unite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Originară din Cluj, Eliza Galoş (33 de ani) este licenţiată la University College London, are un masterat la Oxford şi o vastă experienţă în domeniul migraţiei, drepturilor omului şi incluziunii sociale. 

A lucrat pentru autorităţile locale, dar şi pentru unele ONG-uri din Londra, iar din 2016 este expertă în migraţie în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). În ultimii patru ani, Eliza s-a ocupat de diverse aspecte legate de migraţie şi traficul de fiinţe umane pentru agenţia International Organization for Migration (IOM).

Iniţial, munca Elizei Galoş s-a axat pe cercetarea şi analiza statisticilor legate în special de migraţia către Europa pe rutele mediteraneene. Printre altele, românca este autoarea unui raport, citat adesea, despre vulnerabilitatea în faţa exploatării a imigranţilor care vin spre Europa pe ruta central-mediteraneeană. 

Ulterior, tânăra a mai lucrat la diverse proiecte ce vizau exploatarea, traficul de persoane şi încălcările drepturilor omului în situaţii de criză, aici fiind incluse conflictele, mişcările masive de populaţie şi dezastrele naturale din ţări ca Libia şi Republica Centrafricană. De asemenea, Eliza s-a ocupat şi de refugiaţii naufragiaţi în apropierea coastelor Bangladeshului şi de recenta criză socio-economică şi politică din Venezuela.

Sediul central al Naţiunilor Unite de la Geneva

Rolul pe care românca l-a avut la sediul central al organizaţiei, în Geneva, a fost de orientare şi stabilire a standardelor pentru colegii din birourile organizaţiei, din diverse ţări ale lumii. „În ultimul timp, am gestionat proiecte de răspuns la traficul de fiinţe umane în Burundi, o ţară mică din Africa de Est. 

Nu m-am mai ocupat personal de cazuri, pentru că am o poziţie de conducere, însă discut săptămânal cu colegii din echipă despre gestionarea cazurilor. Experienţa din Londra, atât de la ONG-uri, cât şi de la autorităţile locale, îmi foloseşte şi acum. Mi-am setat nişte standarde de muncă cu persoanele vulnerabile şi am învăţat nişte noţiuni care sunt în continuare aplicabile şi în noul context de muncă“, explică Eliza Galoş.

A înfiinţat un ONG în Marea Britanie

Înainte de a fi cooptată de Naţiunile Unite, clujeanca a fost confondatoarea Work Rights Centre, un ONG care se ocupă de problemele de muncă ale românilor din Marea Britanie.

„Ştiam că drepturile de muncă sunt o problemă importantă întâmpinată de românii imigraţi, aşa că am decis, împreună cu alte două românce, să ne concentrăm pe activităţi de asistenţă gratuită. Am început să colectăm date care să ne permită să prezentăm tendinţele pe care le observăm autorităţilor britanice şi româneşti pentru a cere schimbări. Ne-am dat însă seama că este important să lărgim accesul la serviciile noastre şi altor grupuri de imigranţi, pentru că întâmpinau probleme similare. În acest mod, eforturile noastre de susţinere publică a accesului la drepturi de muncă şi la justiţie au mai multă greutate. Aşadar, organizaţia a devenit dedicată cetăţenilor europeni, cu majoritatea beneficiarilor din ţări est şi sud-europene.“

Acest proiect a venit cu o mulţime de cazuri dificile, de la abuzuri asupra românilor până la trafic de fiinţe umane, însă tânăra a reuşit să găsească soluţii chiar şi pentru situaţiile care păreau fără speranţă. Eliza povesteşte că a întâlnit mulţi români înşelaţi să plece la muncă în Marea Britanie – o cunoştinţă le facilita accesul la o slujbă în schimbul unor comisioane, dar românii nu-şi mai primeau niciodată banii pentru munca depusă.

Eliza Galoş în timpul unei sesiuni de informare pe problema drepturilor muncă ţinută pentru comunitatea românilor din Londra

„Alţii primeau cazare de la angajator, ceea ce presupunea reţinerea unei părţi mari din salariu. Pentru a căuta alte opţiuni de muncă, cei care depindeau de cazarea de la angajator ar fi trebuit să-şi asume riscul de a sta o vreme pe străzi. Am întâlnit şi foarte multe românce care au ajuns în Marea Britanie ca bone şi care erau obligate să lucreze foarte mult pe bani puţini. Unele mai erau şi controlate, având restricţii de ieşire din casă. Este o mare diversitate de situaţii, pentru că explotarea şi modul de control al victimelor pot căpăta multe forme“, explică experta.

Românii nu-şi cunosc drepturile şi obligaţiile

Deşi situaţiile sunt diverse, Eliza Galoş a remarcat şi anumite aspecte comune, pe care le consideră relevante pentru munca de prevenţie. Vorbim de o anumită doză de naivitate şi de faptul că mulţi dintre românii care pleacă la muncă peste hotare nu cunosc limba engleză şi nu-şi cunosc drepturile. Un loc de muncă fără acte înseamnă un risc asumat care, ulterior, se poate traduce în suferinţă.

   „Foarte mulţi români ajunşi în situaţii de exploatare prin muncă sau chiar de trafic de persoane nu deţineau multe informaţii ce ţin de drepturile lor şi de serviciile la care pot apela, dar şi legate de obligaţiile pe care le au ca cetăţeni europeni. Limba este şi ea o barieră; de exemplu, mulţi nu ştiu să-şi citească contractele. În ultimul timp, în tot mai multe organizaţii şi în rândul autorităţilor locale din Marea Britanie se face intrepretare şi în limba română. Există şi foarte multă informalitate: munca fără contract, închiriatul unei camere fără contract, acceptul de a le fi folosit contul bancar şi de către alte persoane, comunicarea cu angajatorii prin telefon şi nu în scris. Pe moment, aceste soluţii informale par o idee bună pentru că oferă anumite avantaje, cum ar fi, de exemplu, începerea imediată a muncii, locuitul într-un loc fără a plăti o garanţie. Totuşi, pe termen lung, dacă este necesar un demers de acces la drepturi, de compensaţie, anumite aspecte legate de muncă sau de locuinţă devin dificil de dovedit“, explică Eliza Galoş.

Exploataţi în numele religiei

Constrângerea şi violenţa fizică nu sunt întotdeuna un indicator în cazurile de trafic de persoane, subliniază experta. Printre cazurile deosebite pe care le-a întâlnit a fost cel al unor români care erau exploataţi de alţi consăteni, care îi manipulau folosindu-se de religiozitatea lor. 

Eliza Galoş în timpul unei prezentări informale în faţa colegilor de la ONU

„Există cazuri de abuz emoţional care implică şi o dimensiune religioasă. Cu alte cuvinte, în anumite comunităţi credinţa este folosită drept instrument de manipulare, pentru a obliga o persoană să accepte condiţii de muncă inumane, exploatarea. Frica de stigmatizare şi de excludere din comunitate ţine victima în situaţia respectivă. Aceasta arată cât de important este aspectul psihologic şi normele sociale. Nu este întotdeauna nevoie de lanţuri sau de uşi închise pentru a exploata o persoană.

„Statul român le-a rămas dator cetăţenilor săi“

În perioada petrecută lucrând pentru diverse ONG-uri din Londra, Eliza Galoş a remarcat că cei mai mulţi dintre românii plecaţi la muncă în Marea Britanie îşi doreau cu ardoare ca într-o zi să se poată întoarce liniştiţi acasă. Evident, nu erau dispuşi să revină în condiţiile în care erau conştienţi că situaţia economică nu s-a schimbat cu nimic şi că odată reveniţi în ţară s-ar fi confruntat cu aceeaşi sărăcie. Pornind de la acest aspect, experta în migraţie consideră că autorităţile din România ar trebui să reflecte la opţiunile de a-i aduce înapoi pe cetăţenii români plecaţi la muncă peste hotare. Iar asta cu atât mai mult cu cât populaţia îmbătrânită şi lipsa forţei de muncă constituie, pe termen mediu şi lung, o mare problemă pentru România.

„Statul român le-a rămas dator cetăţenilor săi. Ar trebui să facă mai mult pentru aceşti oameni. Am remarcat din discuţiile cu românii plecaţi la muncă în străinătate că ei şi-ar dori din tot sufletul să se întoarcă acasă, în ţara lor, dar nu pot face asta atât timp cât situaţia economică a ţării este precară. O altă piedică este şi faptul că ei consideră că în România nu-şi pot găsi locuri de muncă decente în condiţiile în care sistemul nu este bazat pe meritocraţie. Încrederea în autorităţi este scăzută în general. România trebuie să adopte o politică responsabilă, prin care să li se asigure acestor oameni oportunităţi, slujbe plătite decent, chiar dacă salariile nu pot fi egale cu cele din afară. Cei mai mulţi dintre ei s-ar întoarce, dar nu au cum să o facă în condiţiile date. Şi e păcat“, precizează Eliza Galoş.

Citeşte şi

Oana Popescu Zamfir, analist politic: „Problemele din Washington şi Bruxelles sunt prilejul ideal pentru populişti“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările