Cum şi-a trădat sistematic PSD tiparul doctrinar. Stânga românească din perioada interbelică lupta viguros pentru separarea bisericii de stat

Cum şi-a trădat sistematic PSD tiparul doctrinar. Stânga românească din perioada interbelică lupta viguros pentru separarea bisericii de stat

Capul BOR şi un fost şef de Guvern şi fost lider de partid politic, Victor Ponta  FOTO: Mediafax

Înaintaşii stângii politice româneşti actuale militau fervent pentru separarea bisericii de stat. Diferenţa între PSD-ul de astăzi şi social-democraţi din perioada interbelică nu e doar aparent ideologică, ci şi una care ascunde un ”pact” tacit al politicianului cu biserica, o altfel de strategie dosită în cursa pentru voturi, cred politologi români consultaţi de „Adevărul“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Specialiştii în istorie, politică şi sociologie spun că între stânga de azi şi cea existentă în România secolelor XIX-XX se află un paradox puţin ştiut: social-democraţii de odinioară cereau cu ardoare separarea bisericii de stat în timp ce urmaşii lor de azi, PSD, vor exact opusul.

”Istoric vorbind, PSD-ul a fost primul şi cam singurul partid din România care s-a pronunţat pentru separaţia Bisericii de Stat şi în favoarea învăţământului laic. Socialiştii români îşi făceau chiar un titlu de glorie din aceasta, considerând-o o expresie superioară a democraţiei”, spune istoricul Marius Rotar de la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, un simpatizant de stânga convins şi adept al incinerării.

Însă, despre cum s-a transformat cel mai aprig duşman al BOR în susţinător, care este diferenţa între stânga secolelor trecute şi social-democraţii de azi, dar şi cum se explică ”concubinajul” silenţios dintre partide şi biserică reporterul ”Adevărul” a căutat răspunsuri cu ajutorul unui istoric, analist politic şi a unui sociolog.

I. Lecţia de istorie

 

Analistul politic George Jiglău, totodată cercetător la UBB Cluj, ţine să sublinieze, încă la începutul discuţiei, că pionierii social-democraţiei în România şi PSD-ul de azi sunt ”două lucruri complet diferite care poartă aceeaşi etichetă”. Stânga românească, parte a curentului social-democrat european, s-a construit pe ideea de modernizare a statului, ca opoziţie la conservatorism care mergea pe valori creştine cu rădăcini în biserică. ”Stânga a venit cu un discurs total diferit, acela de separare a bisericii de stat, asta se întâmpla peste tot în Europa. Iar social-democraţia din România nu a făcut excepţie”, explică Jiglău.

Odată cu instaurarea comunismului, stânga a fost scoasă în afara legii. ”După 1990, statul român era cu totul altul. Social-democraţii lui Sergiu Cunescu, primii de după 90 care-şi spuneau PSDR şi care susţineau că se trag din foştii social-democraţi din perioada interbelică, aproape că nu au contat. Nimeni nu îi băga în seamă câtă vreme pe stânga se luptau cu FSN-ul, apoi PD-ul lui Roman, cu PDSR-ul lui Iliescu şi apoi a lui Năstase. Până la urmă au ajuns să fuzioneze cu PDSR-ul lui Năstase şi să-şi spună PSD. Deci ei aproape nu au contat şi nu putem să vorbim de o reînviere cu adevărat a social-democraţiei româneşti din perioada interbelică”, consideră analistul politic.

Articol din Adevărul, Organul Partidului Social Democrat din Ungaria (Foaie pentru poporul muncitor român), despre faptul că religia e o chestiune privată (1903)  Foto: Marius Rotar

Principiul separării bisericii de stat este stipulat în programul PSDMR din 1893, în programul PSD din 1910, precum şi cel din 1927. Şi social-democraţii români din Ungaria merg pe aceeaşi direcţie, iar ziarele vremii de orientare socialistă oglindesc clar convingerile acestora. Personalităţile de atunci ale stângii - Constantin Titel Petrescu, George Grigorovici, Alexandru Dobrogeanu Gherea, Christian Racovski - vedeau în religie ”o chestiune privată” care ţine de libertatea conştiinţei fiecăruia.

Extras din Programul PSD din 1910 unde se specifica necesitatea învăţământului laic şi a separaţiei Bisericii de stat   Foto: Marius Rotar

Articol din Raţiunea, revista Asociaţiei Liberilor Cugetăorilor din România, scris de Alexandru Dobrogeanu Gherea referitor la relaţia dintre social-democratţe şi religie (1912)  Foto: Marius Rotar

”Niciunei puteri pământeşti nu-i era permis să intervină în atare chestiune şi niciunei persoane nu i se putea stipula vreo credinţă religioasă. Conform lui Titel Petrescu, această normă constituia esenţa separaţiei Bisericii de Stat, care proclama astfel libertatea şi egalitatea deplină a cetăţenilor. Aceştia, declarându-se ca aparţinând unei biserici, erau obligaţi s-o susţină, inclusiv financiar. Era aici un model social democrat german care s-a impus la nivel european. Alexandru Dobrogreanu Gherea considera că prin aplicarea acestui principiu efectele urmau să fie benefice, inclusiv pentru BOR care înceta să mai fie sclava statului. În plus, Biserica nu avea de ce să fie înfricoşată de posibilele persecuţii, întrucât originea sa divină îi garanta trăinicia”, apreciază Marius Rotar.

II. Explicaţia

 

Acesta este de părere că explicarea trecerii stângii de la cel mai aprig susţinător al separaţiei Bisericii de Stat la cel mai fervent sprijinitor al BOR nu se datorează vreunei evoluţii doctrinare, ci ”ţine de un fel aparte al actualilor social democraţi de a-şi ţine aproape un anumit segment electoral, dar făcând aceasta, în mod automat, PSD-ul se distanţează de alţi posibili votanţi”.

O opinie similară are şi analistul politic George Jiglău: ”Atunci când PDSR şi-a schimbat denumirea în PSD tocmai asta era scopul: era parte dintr-un efort de a-şi clădi identitatea într-un mod mai occidental, iar a avea rădăcini istorice era ceva care conta pentru că ei nu le aveau”. Sociologul Ioan Hosu de la UBB Cluj (foto mai jos, credit foto: arhivă personală) spune şi mai clar lucrurilor pe nume.

”Ce urmăresc partidele: cine ne poate ancora? Ancora care ne poate ridica cota de încredere şi simpatie în rândul opiniei publice? Biserica! Hai să discutăm! Despre asta e vorba. E o chestiune de strategie”, punctează sociologul clujean.

Acesta consideră că e vorba mai degrabă de un interes al partidelor politice pentru sprijinul pe care-l pot primi în perioade electorale, nu de o schimbare de ideologie.

”Această trecere face parte din strategii de câştigare a încrederii, de îmbunătăţire a imaginii. Demersul PSD a fost întotdeauna orientat spre a câştiga voturi, indiferent la ce ne referim, că era vorba de alianţe cu biserica, că era vorba de opoziţie”, declară Hosu.

III. ”Concubinajul” partid-biserică sau cum ştirbesc partidele imaginea BOR

 

Asocierea cu BOR nu (mai) garantează succesul în alegeri, crede istoricul. ”Când domnul Liviu Dragnea s-a grăbit să înfiereze dorinţa guvernului Cioloş - se pare nerealizabilă - a tăierii finanţării pentru Biserici pentru 2016, domnia sa a omis elementele ce îl legau embrionar de strămoşii săi întru PSD, din ignoranţă şi nu în mod voit”, completează Marius Rotar, care subliniază că pe pagina PSD, la secţiunea legată de istoricul formaţiunii, social-democraţii nu menţionează despre ”lupta” înaintaşilor cu biserica.

Relaţia dintre biserică şi stat devine foarte vizibilă înainte şi în timpul campaniilor electorale.

”Această relaţie învie periodic la viaţă în preajma anilor cu miză electorală. Am văzut această preocupare ca fiind constantă. Pentru politicieni, bisericile devin atractive pentru că biserica este, în opţiunea publicului, o instituţie stabilă, care inspiră încredere. Atunci, partidele politice se află în competiţie pentru a obţine suportul bisericii. La anul vom fi într-o altă campanie electorală. Iar partidele curtează periodic biserica pentru a obţine bunăvoinţa cultelor religioase, nu doar a BOR. S-au văzut vizitele lui Ponta în SUA, la comunităţile neoprotestante”, afirmă sociologul.

În opinia sa, în ultimii 26 de ani, biserica a fost mult prea lipită sau apropiată de lideri politici contestaţi. Până în 2008, preoţilor li s-a dat dreptul să candideze la funcţii politice, însă Mitropolitul Clujului în funcţie atunci, Bartolomeu Anania, îi sfătuia pe preoţi să nu se mai implice în politică. ”Cel mai afectat de ieşirea preoţilor de pe listele electorale a fost PSD care trebuia să găsească figuri care să poată înlocui onorabil preoţii”, zice Hosu.

Acesta crede că asocierea bisericii cu un partid politic, oricare ar fi el, nu face decât să aducă deservicii de imagine bisericii. ”Asocierea e una nefericită pentru că oamenii se întreabă de ce partidele politice şi BOR au proiecte în comun. Relaţia cu biserica face parte dintr-o strategie, din păcate, uneori, nedeclarată a politicienilor. Cei ce au declarat în anii 90 o relaţie de colaborare deschisă cu BOR au fost ţărăniştii. După anii 90, această relaţie devine o strategie nedeclarată de orice politician. Politicianul nu face altceva decât să paraziteze orice instituţie, biserica, armata, se afişează cu reprezentanţii acestora pentru a obţine câştiguri de imagine, şi în final, simpatie, şi apoi voturi”, punctează sociologul.

Însă ce trebuie să se schimbe e şi comunicarea Bisericii cu societatea. 

”Hai să nu transformăm biserica într-o paradă unde arginţii vor face diferenţa: cine dă mai mult. Nu cred că la asta trebuie să ajungem. Biserica trebuie să fie o voce în spaţiul public. Spre exemplu când a fost introdus cardul de sănătate, biserica trebuia să fie prima care să vină şi să explice ce e cu aceste carduri, că sunt un instrument la fel ca şi telefonul mobil, ca şi maşina preotului, ca şi calculatorul ce-i ajută pe misionari. Şi mai e un aspect ce nu e în regulă pe lângă această comunicare lacunară: Biserica acceptă cu prea multă uşurinţă să discute doar cu elitele politice”, afirmă Hosu.

IV. Soluţii

 

Niciun partid politic din România nu contestă ce spune BOR, perspectivă din care social-democraţii de azi nu se deosebesc de ceilalţi de pe eşichierul politic.

”PSD şi toate partidele, că-s de dreapta sau de stânga, nu au avut curaj să se lupte cu poziţia BOR. Toţi au încercat să se identifice cu ea. Până în ziua de azi, la 26 de ani de la Revoluţie, când partidele au evoluat, s-au afiliat la partide europene, am intrat în UE, ne-am occidentalizat atât cât s-a putut, nimeni nu are voie să se atingă de ce înseamnă poziţia BOR şi, mai mult de atât, să conteste ce spune această instituţie. De ce? Li se pare că riscul electoral e mult prea mare ca să atenteze la orice ar spune BOR. Şi se vede că în spondaje biserica e sus. Ar fi contraproductiv ca un politician care doreşte să câştige voturi să aibă o poziţie contrară”, crede Jiglău.

Însă, ca asta să se schimbe, nu ar trebui să ne aşteptăm, zice analistul, la vreun ”război”, ci la o serie de discuţii, fie ele şi împinse de la spate.

”Lucrurile se mişcă de la firul ierbii. În societatea românească sunt tot mai multe voci care pun pe agendă subiecte ce în Europa sunt discutate de mult timp. Dacă în felul ăsta forţăm un pic nişte conversaţii în societatea românească, partidele nu vor avea de ales decât să meargă şi ele în direcţia asta. Poate acum, cu noul cadru legislativ privind partidele să apară mai multe voci care să încerce să spargă un pic paradigma asta conservatoare”, mai zice George Jiglău.

El consideră că dacă aceste discuţii nu vor avea loc, oamenii vor ajunge să nu se mai regăsească în ce zice biserica, fapt care s-a văzut  destul de bine după incendiul de la clubul Colectiv din Bucureşti: ”De ce? Pentru că li se pare că este extrem de închistată, cu nişte valori care erau valabile în urmă cu mult timp, şi incapabilă, cu argumente, să poarte un dialog pe nişte subiecte pe care le apără. O biserică care ar vrea să aibă un dialog cu societatea nu ar trebui să refuze discuţia, iar politicienii, din dorinţa de a nu supăra alegătorii, se pliază pe mesajul acesta”.

Un exemplu edificator pe care-l dă analistul s-a petrecut în campania pentru prezindenţialele din 2014. ”Ce s-a întâmplat anul trecut în campania lui Ponta a fost un mare pas înapoi. Ponta, fără niciun fel de jenă, a instrumentat la maxim, în scopuri electorale, ideea de creştinism, ortodoxie, românism în opoziţie cu Iohannis. Asta a fost extrem de păgubos”, subliniază Jiglău, convins că în România de azi nu există partide de stânga în adevăratul sens al cuvântului.

Mai puteţi citi:

VIDEO Cum ne-au convins Iliescu, Băsescu şi Constantinescu să-i votăm. Detalii din spatele sloganurilor, de la „Nu ne vindem ţara!“ până la „Să trăiţi bine!“

VIDEO Loviturile de graţie în finalele prezidenţiale, la TV. De ce n-a contat democraţia lui Raţiu, dar am mizat pe „blestemul comuniştilor” lui Băsescu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: