Prognoza meteo: Vremea, la extreme în România. Unde se anunţă ploi şi în ce zone sunt aşteptate lapoviţă şi ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme capricioasă, cu ploi în majoritatea regiunilor, iar la munte cu lapoviţă şi ninsori FOTO Adevărul
Vreme capricioasă, cu ploi în majoritatea regiunilor, iar la munte cu lapoviţă şi ninsori FOTO Adevărul

Ploi în majoritatea regiunilor, lapoviţă şi ninsori la munte. Şi joi, 5 martie, vom avea parte toto de vreme capricioasă, iar valorile de temperatură vor fi în scădere în cea mai mare parte a ţării.

În jumătatea de vest vremea va deveni apropiată sau chiar uşor mai rece decât normalul perioadei, în schimb în restul teritoriului se va menţine caldă pentru prima decadă a lunii martie. 

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), cerul va avea înnorări mai accentuate şi în general persistente în prima parte a intervalului în majoritatea regiunilor, iar noaptea cu precădere în cele estice. Local şi temporar se vor semnala ploi ce vor avea mai ales caracter de aversă şi izolat vor fi descărcări electrice. În zona montană vor fi ninsori şi lapoviţă. Pe arii restrânse cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua pe suprafeţe mici la munte şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în est şi în sud-est; minimele termice vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade.

Deşi în scădere faţă de intervalul precedent, valorile termice se vor menţine în Bucureşti peste cele climatologic specifice perioadei. Cerul va avea înnorări şi temporar în prima parte a intervalului va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade.

Vineri, 6 martie, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale- pe parcursul zilei îndeosebi în centru, sud şi est, iar noaptea la nivelul întregii ţări.

Conform ANM, cerul va avea înnorări şi mai ales din orele serii la început în vest şi nord-vest, apoi local în centru şi pe suprafeţe mici în rest temporar se vor semnala precipitaţii. În zonele joase de relief va ploua (ploile vor avea şi caracter de aversă), iar la munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în a doua parte a intervalului la munte, în special la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra 9 şi 16 grade, iar cele minime între 2 şi 8 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

În Capitală, vineri se anunţă temperaturi mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14...15 grade, iar cea minimă de 3...4 grade.

Nici în weekend nu scăpăm de ploi. Meteorologii anunţă că regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor specifice perioadei, iar în jumătatea de sud-est se vor înregistra maxime cu mult peste cele normale. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în majoritatea regiunilor.

Prognoza ANM până pe 30 martie

Săptămâna 02.03.2020 – 09.03.2020

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile estice şi sud-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice şi local în cele centrale iar în sud şi sud-est va fi deficitar. În rest cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

Săptămâna 09.03.2020 – 16.03.2020

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar  mai ales în cele nord-estice.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general deficitare în regiunile intracarpatice şi apropiate de cele normale ale periodei în rest.

Săptămâna 16.03.2020 – 23.03.2020

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Excepţie vor face regiunile nord-estice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 23.03.2020 – 30.03.2020

Valorile termice estimate pentru această perioadă vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în regiunile intracarpatice şi local în cele sud-vestice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite