Interdicţie de Dragobete: de ce nu au voie credincioşii să petreacă pe 24 februarie, ziua bunei dispoziţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ziua când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul, 24 februarie, tradiţia populară consemnează şi Dragobetele, fiul Dochiei, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii. Biserică însă nu recomandă să petrecem.

Cu o zi înainte de această sărbătoare am intrat în Postul Paştelui. Potrivit tradiţiei creştine, nu se pot consuma anumite alimente, iar credincioşii nu au voie să petreacă pe parcursul celor 40 de zile ale postului. Conform crestinortodox, capul Sfântului Sfântului Ioan Botezătorul.

Sărbătoarea populară din 24 februarie este denumiăt uneori şi “Cap de Primăvară”, Dragobetele reprezintă principiul pozitiv al forţelor latente ale naturii, care se pregătesc să renască şi să explodeze sub forma primăverii.

Celebrarea Dragobetelui se bucură de o simbolistică aparte, extrem de bogată şi interesantă. Conform crestinortodox, acestă reprezintă atât începutul, cât şi sfârşitul, începerea unui nou anotimp, moment în care natura prinde viaţă. De asemenea are loc şi sfârşitul desfrâurilor lumeşti deoarece a început Postul Sfânt al Paştelui.

Transformat în plantă de leac de Maica Domnului

“Dragobetele marchează o ancestrală sărbătoare precreştină a romanilor, care inspiră dragoste, iubire, chiar patimă şi care te invită să îţi declari dragostea în public şi să îţi găseşti perechea”, spun specialiţtii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi. Acest duh sub latura sa pătimaşă se identifică deseori cu Năvalnicul sau Zburătorul, un fecior frumos şi periculos care în basmele şi legendele româneşti le ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost pedepsit de Maica Domnului şi transformat în planta de leac – năvalnic, pentru dragostea rănită.

Etnografii şi culegătorii de folclor menţionează şi alte denumiri ale acestei sărbători, precum "Cap de primăvară", "Sântion de primăvară" , "Ioan Dragobete" sau "Drăgostiţele".
Dragobete-Cap de primăvară este una dintre sărbătorile ce prevesteşte începutul primăverii. Romanii numeau sărbătoarea şi "Logodna păsărilor", deoarece în această zi păsările se împerecheau şi îşi făceau cuib, spune profesorul Ion Ghinoiu.

Etimologia cuvântului

Unii filologi suştin că numele "Dragobete" provine de la doua cuvinte vechi slave "dragu" şi "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag". Alţi filologi susţin că vine din cuvintele dacice "trago" - ţap (mai târziu devenit "drago") şi "bete" – picioare, ţapul simbolizând la romani fecunditatea.

Există şi ipoteza că "Dragobetele" se traduce prin "chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tânărul frumos, ales", de la cuvintele dacice "drag", ce semnifică "chip frumos", "chip de lumină" şi "betel"- "casa lui Dumnezeu".

Etnograful Marcel Lutic susţine ca "Majoritatea denumirilor pentru această sărbătoare sunt reproduceri după numele din slava veche a sărbătorii creştine a "Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul", sărbătoare numită în spaţiul slav "Glavo-Obretenia". Românii au adaptat aceasta denumire din slavă, asa apărând în veacurile evului de mijloc denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), până când, probabil şi sub influenţa principalelor caracteristici ale sărbătorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales în sudul şi sud-vestul României, denumirea "Dragobete".
 

Vă recomandăm şi:

Cum ne protejează Sfinţii. Ce trebuie să respecte credincioşii care poartă numele Nicolae, Ioan, Parascheva sau Andrei, pentru a nu încălca poruncile sfinte

Tradiţii la sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi. Ziua în care este interzisă munca, iar tinerele ţin post ca să aibă o căsnicie fericită

Superstiţii la Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ziua magică în care se deschid cerurile şi se „leagă” farmecele

Superstiţii de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cine munceşte pe 8 noiembrie va avea parte de o moarte chinuită

Superstiţii la sărbătoarea Tăierii Capului Sf.Ioan Botezătorul. De ce sunt interzise alimentele de culoare roşie pe 29 august

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite